Aceasta carte descrie viata ascetei ortodoxe si marturisitoarei secolului XX.  La varsta de 12 ani a plecat la manastire, unde a fost tunsa calugarita, primind numele de Eufrosina.  Dupa distrugerea manastirii in timpul regimului sovietic, a trecut prin cumplitele deportari si lagare comuniste.  Fiind eliberata in anii de dupa razboi, a locuit in Tula, apoi in satucul Fosforitnii, care se afla in imprejurimile Moscovei.  In anul 1960 a primit schima mare, cu numele Nila.  Dumnezeu a inzestrat-o cu mari daruri: inainte-vederea, vindecarea si prorocirea.  La stareta plina de har ajungeau oameni din toate colturile Rusiei pentru a primi ajutor, mangaiere si vindecare de boli.

Cartea este alcatuita pe baza amintirilor si marturiilor celor care au cunoscut-o pe maica in timpul vietii, fiind completata cu ajutorul scrisorilor si observatiilor fiilor duhovnicesti si oamenilor apropiati staretei.

Parintele Petru Boiarski este unul dintre cei mai mari sfinti preoti de mir din vremurile noastre. L-a slujit pe Dumnezeu cu multa ravna, si pentru aceasta a primit multe harisme, desi era foarte tanar. Dar lucrarea sa a starnit mania diavolului si a slujitorilor sai, care s-au razbunat, si parintele a fost ucis in floarea varstei. Aceasta mucenicie ii fusese descoperita parintelui de DUmnezeu cu multa vreme inainte, dar frica nu l-a invins. El si-a continuat slujirea, cu mult curaj, folosindu-i pe cei care veneau sa-i ceara ajutorul. Si dupa moartea sa, s-a aratat facator de minuni...

Cu ajutorul lui Dumnezeu, vede lumina tiparului o carte cu alte noi mărturii despre minunile Sfântului Nectarie în ţara noastră. Cu ani în urmă, în anul 2003, tipărind primele mărturii despre minunile Sfântului Nectarie pe pământul românesc, am scris şi despre Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, numind‑o Eghina românească. Sintagma a intrat în sufletele credincioşilor. Anii au trecut, şi de atunci am mai tipărit o mulţime de mărturii despre minunile sfântului, ultima carte purtând chiar titlul Sfântul Nectarie – Noi minuni la Mănăstirea Radu Vodă.

Aflând însă o mulţime de mărturii făcute de sfânt şi în alte locuri din ţara noastră, unde sunt biserici cu hramul său sau unde se află părticele din sfintele sale moaşte sau icoane ale sale, mi‑am dat seama că Eghina românească este de fapt în fiecare loc din ţara noastră unde sfântul şi‑a arătat lucrarea. Am selectat deci pentru acest volum mărturii despre diferite daruri pe care sfântul le face oamenilor necăjiţi. Deşi am mai tipărit un volum despre ajutorul dat celor bolnavi (cu titlul Sfântul Nectarie – Vindecări minunate), totuşi şi în acest volum mărturiile majoritare sunt cele despre oameni vindecaţi de diferite boli. Dar şi celelalte – despre oameni fără loc de muncă, sau aflaţi în diferite alte încercări, impresionează la fel de mult. 

Prea adesea convinsi ca rigorismul si triumfalismul pot ascunde lipsa de vigoare duhovniceasca si realism specific crestinismului autentic, nu de putine ori am uitat ca dincolo de Filocalii sau Paterice, dincolo de concordante pe teme sau tratate de teologie stau oameni, oamenii lui Dumnezeu.  Ori aceasta carte a lui Danion Vasile ne umple de uimire prin firescul sau, prin naturaletea pe care ne-o arata.  Ne ofera o sansa de-a ne vedea altfel.  Ai lui Dumnezeu, in ciuda lucrurilor, uneori, monotone, pe care le traim, dar in care facem ce ne este mai la indemana: sa-L cautam, sa-L aflam pe Dumnezeu.

Eroii Pustiei de aproape de prea putine ori au fost iconizati cu atata curaj si ingeniozitate marturisitoare ca in cartea aceasta, veritabil Manual de antiterorism in plan duhovnicesc...

Pr. Constantin Necula

Suntem cu totii pacatosi.  Ne-am obisnuit sa convietuim cu greselile noastre, cu scaderile noastre, cu patimile noastre.  Aceasta carte ne arata cum Dumnezeu bate la usa inimii si le cere sa se schimbe.

Si, in acelasi timp, cartea ne pune inainte cateva modele duhovnicesti.  Ne ajuta sa intelegem ca, printre noi, mai traiesc sfinti...

Interviul din acest volum poate parea socant.  Viata unui tanar non-conformist este plina de peripetii de tot felul.  Dar intalnirea tanarului cu Dumnezeu poate da nadejde multora dintre cititori apasati de diferite patimi.

Cartea de fata nu este marturia unui om care a iesit din labirintul dependentei de droguri.  Ci este spovednia unui tanar cara arata, cat se poate de clar, cum drogurile fura, la propriu, vietile celor dependenti.  Ale celor care s-au crezut independenti, atat de independenti incat au cazut intr-una dintre cele mai viclene curse dracesti.

Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

Serghei Alexandrovici Nilus (1862-1929) este un remarcabil scriitor rus.  Fiul unei familii de emigranti elvetieni, Nilus a studiat dreptul si, dupa ce a absolvit la Facultatea din Moscova, a ajuns magistrat in Transcaucazia.  Intalnirea cu Sfantul Ioan de Kronstadt, care i-a vindecat o infectie in gat, l-a transformat profund.  In 1907, Nilus s-a mutat la Manastirea Optina, unde a trait pana la 1912.  In acest timp el a publicat mai multe carti duhovnicesti, inclusiv „Pe malul raului dumnezeiesc. Insemnarile unui ortodox”.

Crucea este semnul dumnezeiesc al puterii lui Dumnezeu si al biruintei Lui.  Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.  Atunci cei ce n-au cinstit-o o vor vedea si se vor cai amarnic dar va fi prea tarziu pentru ei.

Fara Cruce n-ar fi existat Jertfa si Invierea!  Fara Cruce nu exista mantuire.  La mantuire nu putem ajunge decat prin Cruce!  Crucea este tiparul care, singurul, ne ingaduie sa intelegem taina lumii si a vietii, e singura cheie de care dispunem.

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

La fel ca în romanele precedente, în "Tunica de piele", Constantin Virgil Gheorghiu tălmăceşte pentru cititor, într‑un cadru cu iz de roman poliţist, înalte trăiri spirituale. Poliţia unui oraş din Carpaţi caută un spărgător de bănci și un ucigaș. Necazurile eroului cărţii – pe care tortura nu‑l va putea determina să se recunoască vinovat – nu se vor încheia în ziua eliberării sale. Ajuns în America de Sud, va descoperi abisuri ale răului mult mai profunde decât cele ale bătrânului continent.

O poveste în binecunoscutul stil al "Orei 25", cu un alt Iohann Moritz, trăită nu doar la marginea societăţii ori în sferele cele mai înalte ale acesteia, ci şi printre monahii şi sihaştrii din Carpaţi, misterioşii oameni fără „tunici de piele”...