Aceasta carte ni-l prezinta pe Cuviosul Irodion - "Luceafarul de la Lainici", asa cum la numit Sf. Calinic de la Cernica pe duhovnicul sau -, care nu a dorit prietesugul acestei lumi, ci, ferindu-si viata de orice intinare, a cautat doar dreptatea lui Dumnezeu.

(lipsa text)

Acest volum aduna intre copertele sale texte despre Eminescu publicate in ultimii 20 de ani. Au fost cu precadere textele care se refera la raporturile lui Eminescu cu traditia,spiritualitatea si credinta.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Autoarea acestei carti, din propria si deloc usoara sa experienta, trecuta prin urechile acului, a inteles esentialul, pe care s-a straduit sa-l impartaseasca si altora: nici cancerul, nici vreo alta boala trupeasca nu se afla neaparat sub semnul incurabilului, ci la Dumnezeu toate sunt cu putinta.  Medicina - limitata, ca toate lucrurile omenesti - nu trebuie desconsiderata, ci complinita prin recursul cu buna incredintare la ajutoarele de Sus. Cine are urechi de auzit, sa auda!

Jurnalul cu Petre Tutea, al invataturii prin invecinare, ajuns acum la editia a treia, poate servi si drept indemn la asumarea functiei paideice a credintei.  Raportul fundemantal pentru accesul la esenta, cel dintre maestru si ucenic, caraterizeaza trasatura filocalica a teologiei ortodoxe.  Intr-o epoca in care dimensiunea comunicationala este rupta de cea comunitara, in care profunzmea este asimilata confuziei si facilul sclipitorului, Tutea este un model stilistic.  Mai mult: apologetic.  Cu toate ingredientele de rigoare: de la meditatia biblica la judecata de valoare exprimata uneori in termeni plastici, socanti de-a dreptul.

(lipsa text)

„În viață, omul să culeagă precum
albina din flori: ceea ce este bun!”
(Sfântul Vasile cel Mare)

Acum, în prag de nou secol și mileniu, lucrarea își păstrează actualitatea prin faptul că abordează problemele generale ale omenirii: caracterul, soarta, voința, morala, profesia, relațiile cu oamenii. Cartea ne ia prin surprindere prin frumusețea argumentării ideilor dezbătute, prin delicatețea cu care se adresează cititorilor, prin parfumul și culoarea ușor arhaică a limbii traducătorului, care reușește, printr- o fericită așezare în context, să ofere cititorilor o bogăție inestimabilă de idei, de o adâncă și penetrantă putere de sugestie. Nu putem trece cu vederea în această pledoarie pentru
actualitatea lucrării, punctele de vedere originale și incitante, afirmate în comentariul unor personaje și situații literare, mitice, religioase, filosofice, cu care este impregnat textul.
Îndemnul acestei cărți este: „Să fii OM! Să te ridici la statutul de OM!” Un om demn de numele său este rezultatul unei voințe disciplinate, a unui efort personal de autodepășire, de cumpătare și înfrânare a gândurilor, a faptelor și a instinctelor sale.
Avem în firea noastră instincte egoiste și răutăcioase, dar suntem străbătuți și de sentimente înălțătoare, nobile, adevărate. Din aceste două feluri de porniri se naște lupta între bine
și rău.
Oricât de grea ar părea lupta, trebuie să învingem, dacă dorim să demonstrăm măreția și noblețea sufletească. „Câtă vreme este între voi pizmă, și ceartă, și dezbinări, nu sunteți oare, trupești și nu după firea omenească umblați?”, ne întreabă retoric Sfântul Apostol Pavel (1 Corinteni 3,3). „Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele” (Galateni 5,24). Tot el ne îndeamnă să luptăm cu patimile și pornirile firești, căci „oricine se luptă se înfrânează de la toate”, iar cel ce se înfrânează primește „cunună nestricăcioasă” (I Corinteni 9,
24-25). Cununile se dau pe măsura luptei!

Indrumarea vietii

Sfinţii noştri, precum şi marii părinţi şi asceţi ai noştri au fost şi ei cândva copii!

Dispariţia micului David întoarse pe dos tot satul. În neliniștea lor știau cu toţii că un copil de doar trei ani n-ar fi plecat de unul singur și nu ar fi pierit așa ușor de pe faţa pământului. Astfel ajunseră la concluzia că cineva îl luase în acea noapte de-acasă. Și într-adevăr, nu ziceau rău...

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

(lipsa text)

Lucrurile există prin lumină. Vedem un lucru în măsura în care el reflectă lumina. Lucrurile peste care nu cade lumina nu le vedem și despre ele nu avem știință că există.
Dragostea pe care o revărsăm asupra oamenilor este ca o lumină care descoperă lucrurile aflate până atunci în întuneric. Prin iubire cunoaştem şi vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să ştie ce înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să ştie că asta înseamnă să iubeşti.
Vedem pe celălalt doar în măsura în care lumina feței noastre cade pe fața lui și îl face văzut.
Lumina e ceva ce poți aprinde în ochii celuilalt. Atunci cînd ea arde, poți ști că ești în iubire. Dacă ai aprins‑o, caută să nu o stingi. Lumina celuilalt este măsura vieții tale.

Savatie Baștovoi