Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Numele arhimandritului Sofronie abia daca are nevoie de vreo introducere in vremea noastra.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune, Vom vedea pe Dumnezeu precum este - sunt deja binecunoscute cititorului pravoslavnic din lumea intreaga.  Multi, de asemenea, il cunosc si ca intemeietorul Manastirii Orthodoxe a Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul din Anglia.

In aceasta carte, ca si in celelalte carti, Staretul mult vorbeste despre theologie.  Tot adevaratul crestin trebuie sa fie un theolog, nu in sens academic, ci in intelesul adanc fiintial al cuvantului.  Pentru insusi Staretul theologia devenise starea lui launtrica. El traia predania dogmatica a Bisericii ca realitate a vietii lui de zi cu zi.

Cele mai multe din textele scrierii de fata sunt o adunare de fragmente pe care Staretul le-a lasat sub forma de insemnari si ciorne.  Impovarat de grijile pastoresti si de povara problemelor manastirii, el aproape niciodata nu a avut putinta de a-si pune in randuiala insemnarile.

Scrisa cu inima de ucenic, cartea cucereste prin sensibilitatea si bunul simt cu care sunt relatate si comentate intamplarile.  Simplitatea si limpezimea stilului lasa loc unei prezente vii a parintelui, cu atat mai mult cu cat o mare parte din relatari sunt amintiri povestite de insasi sfintia sa.  Cu echilibru si spirit obiectiv, autorul a cercetat si arhivele CNSAS, aducand la lumina multe aspecte inedite din viata parintelui, pe care sfintia sa, din smerenie si discretie, nu le-a adus niciodata in discutie.

Cautand mereu "litera vie", autorul a presarat cu pricepere in povestire sfaturi si vorbe de duh ale parintelui, incercand cu multa finete si aprape cu sfiala sa se apropie si sa dezvaluie cat mai mult din subtietatea sa duhovniceasca, dar lasand impresia uneori ca sunt lucruri nespuse, pe care poate parintele insusi le-a dorit tainuite...

Acest volum a aparut in urma descoperirii mai multor scrisori inedite in caitele parintelui Arsenie Papacioc precum si in dosarele securitatii, la care s-au adaugat altele adunate de la diversi ucenici care au avut bunavointa de a ni le pune la dispozitie, cu rugamintea de a nu divulga numele destinatarul.

Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele Boris a adunat scrisorile iubitului sau prieten spre a le da tiparului, ca parte din bogata sa misiune catre poporul sau.  El nu a avut fericirea de a trai sa-si vada aparuta aceasta lucrare atat de mult asteptata si dorita, ci, abia după iesirea sa, familia lui a putut scoate la lumina cele ce urmeaza.  Acum, prin traducerea de fata, misiunea lui se rasfrange si asupra poporului nostru.

Fie ca scrierile de fata, precum si rugaciunile acestor doi prieteni in duh, sa fie spre ajutor, si spre mangaiere, si spre luminare tuturor celor care inca doresc dupa mantuire, in aceste zile de "foamete preste pamant, nu foamete de paine, nici foamete de apa, ci foamete a auzi cuvantul Domnului". (Amos 8:11)

Sfânta Maria, numită Magdalena, a fost ucenica şi mironosiţa lui Hristos cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir. Ea se trăgea din seminţia lui Neftalim, a cărei patrie se cuprinde în hotarele Galileei celei de sus, dintr-un loc ce se numea Magdala şi de unde s-a şi numit Magdalena. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a Dom-nului nostru Iisus Hristos, ca, după judecăţile lui Dumnezeu, să se arate lucrurile Fiului lui Dumnezeu întru dânsa, precum Însuşi zice despre orbul din naştere. Tot prin voinţa dumnezeiască şi spre oarecare folos sufletesc, ea era muncită şi supărată de şapte duhuri necurate.

Auzind ea de Hristos, Mântuitorul lumii, Care umbla în vremea aceea prin cetăţile şi satele Galileei, că tămăduia toate bolile şi neputinţele oamenilor, izgonea pe diavoli dintr-înşii, propovăduia Evanghelia împărăţiei cerului şi cu puterea Sa dumnezeiască cea dătătoare de tămăduiri, făcea bine tuturor, s-a dus la Dânsul şi s-a învrednicit îndată de milostivirea Lui cea iubitoare de oameni, împreună cu cei miluiţi. Domnul Cel multmilostiv, care cunoştea pe toate mai înainte de facerea lor, a izgonit dintr-însa pe cei şapte diavoli muncitori cumpliţi, făcând-o sănătoasă nu numai cu trupul, dar şi cu sufletul; căci i-a luminat mintea cu lumina cunoştinţei adevărului, făcând-o să cunoască pe Mesia Cel aşteptat şi să creadă într-Însul, că El este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel trimis de Tatăl, spre mântuirea lumii.

De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut ucenică şi următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce şi până la îngroparea dumnezeiescului Trup, după cum mărturiseşte despre aceasta Sfântul Matei Evanghelistul, astfel: Acolo erau şi femei multe, privind de departe, care veniseră după Iisus din Galileea, slujindu-I Lui, între care era şi Maria Magdalena.

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția Cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care luându-și candelele lor, au ieșit în întâmpinarea Mirelui. 
Cinci însă dintre ele erau înțelepte, iar cinci erau nebune. 
Cele nebune, luându-și canedlele lor, n-au luat cu ele untdelemn în vasew, odată cu candelele lor. 
Dar întârziind Mirele, au ațipit toate și au adormit. 
Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată, Mirele vine; ieșiți în întâmpinarea Lui! 
Atunci s-au deșteptat toate acele fecioare și și-au împodobit candelele lor. 
Iar cele nebune au zis celor înțelepte: dași-ne din untdelemnul vostru, căci se sting candelele nostre. 
Dar cele înțelepte eu răspuns, zicând: pentru ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă, mai bine duceți-vă la cei ce vând și vă cumpărați. 
Plecând însă ele să cumpere, a venit Mirele și cele care erau gata au intrat cu El la nuntă și ușa s-a închis. 
Iar mai pe urmă au sosit și celelalte fecioare, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă. 
Dar El răspunzând, a zis: adevăr vă spun vouă, nu vă cunosc pe voi. 
Drept aceea, privegheați, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul Omului. 

Matei 25, 1-13

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduințe depuse în această direcție. Brâncoveanu a pus temei Academiei domnești în 1693 și tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învățătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa și prin actele sale a dezvăluit că și cultura, ca și arta, reprezenta o componentă de seamă a existenței sale. Aș vrea să mă mai opresc asupra străduinței domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin țării și neamului său. El a fost neîndoielnic conștient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privința urmașilor săi demonstrează cu prisosință aspirațiile sale și spre Moldova, iar atenția dată Transilvaniei, unde și‑a achiziționat proprietăți și a ctitorit este și ea edificatoare. El gândea românește, ca și contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învățătoare este și activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie și relații externe, inclusiv translatorii, trimișii și emisarii săi dincolo de hotare, corespondența sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar și o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat și a nădejdiilor sale. Este însă și o învățătură transmisă dincolo de veac a însemnătății pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt și domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui și a ne dojeni, a ne da învățăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem și mai ales ceea ce datorăm neamului nostru și nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor și a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Viata ne arata ca nici bogatia, nici distractiile, nici puterea – nimic omenesc – nu ne pot feri de suferinta si intristare.  Desigur, cauzele suferintei sunt altele la bogati decat la saraci – dar de singuratate, de depresie, de dragostea neimpartasita, de boli grave, de conflictele cu familia, de problemele la locul de munca si de alte necazuri asemanatoare nu este scutit nimeni.  Dar de ce e atat de complicat totul?  Oare exista oameni fericiti?

Cartea aceasta examineaza felul in care patimile pacatoase dau nastere iluziilor maladive, complexelor si crizelor ce ne impovareaza viata.  Pe fondul acestora in sinea noastra apar o multime de conceptii false, dar de o vitalitate extrema, despre noi insine, despre oameni si despre lumea inconjuratoare.  De aici vin atitudinile si pretentiile gresite...  Asadar, calea spre fericire trece prin autocunoasterea care duce la invingerea acestor obstacole, si din aceasta carte putem afla cum anume sa le infruntam.

Acest volul este primul din seria cartilor “Povestiri adevarate”, o colectie foarte apreciata de marturii minunate despre ajutorul lui Dumnezeu, care este acum publicata si in limba romana.

Cei care au adus aceste marturii sunt oameni echilibrati, care nu pot fi suspectati ca ar avea tulburari sau halucinatii.

Totodata, am putea mentiona ca sunt persoane profund credincioase, pentru care ar fi de neconceput sa inventeze astfel de istorisiri. Ne-au impresionat aceste povestiri si am considerat ca sunt de mare folos pentru intarirea in credinta.

Le suntem recunoscatori tuturor celor care au vrut sa impartaseasca intamplarile minunate din viata lor spre folosul aproapelui si spre slava lui Dumnezeu.

Cartea profesorului Foundoulis aduce in discutie fondul principal, unitar si comun al vietii liturgice a Bisericii Ortodoxe, insistand pe originea si evolutia istorca a celor mai diverse aspect ale acesteia. Din punctul acesta de vedere ea reprezinta si pentru cititorul roman si, mai ales, pentru preotul ortodox roman, un izvor extrem de bogat de raspunsuri si lamuriri liturgice. Dar, in egala masura, aceasta consemneaza si diferentele liturgice dintre Bisericile ortodoxe locale, pronuntandu-se deseori asupra corectitudinii si justificarii lor sau sugerand oportunitatea corectarii lor, acolo unde este cazul, cu argumente istorice si teologice. Cititorul isi va intari constiinta unitatii diacronice dar si actuale a Ortodoxiei, constatand cat de unitara a fost si a ramas viata liturgica a ortodocsilor de-a lungul istoriei, dar luand act de caracterul dinamic al acesteia, de particularitatile specifice care subliniaza personalitatea si libertatea de expresie a ortodocsilor, particularitati care nu contravin fidelitatii fata de traditia comuna a Bisericii celei Una, ci puncteaza rodirea vie si libera a Duhului lui Dumnezeu.