Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

In epoca abrogarii oricarui fel de interdictii si a comunicarii nestingherite dintre oameni si culturi, porunca patristica si canonica a Bisericii: "nu este ingaduit sa te rogi cu ereticii sau cu schismaticii" apare ca ceva rupt de realitate, ca o provocare pentru omul contemporan.

Provocarea cu care se confrunta Traditia canonica nu se refera doar la cei "din afara" Ortodoxiei, care, fireste, nu au premisele de intelegere a invataturii patristice. De multe ori insa Traditia noastra canonica este privita ca rigida mult mai mult de catre cei "din interiorul" Bisericii, atunci cand simt ca unele dintre poruncile einu servesc scopurilor lor, nu slujesc intereselor lor. De aceasta provocare se ocupa acest scurt studiu.

„Poate fi ascultata muzica Rock’n’roll fara stimulenti artificiali?  Alcoolul, drogurile si desfraul sunt
subintelesi ca fiind tovarasii de nedespartit ai vietii din spatele scenei Rock’n’roll.  Se stie ca drogurile au gasit mai intai in lumea Rock’n’roll primii mari consumatori si sustinatori.  Dar este oare acest lucru o regula, sau o exceptie?  Putem, prin urmare, sa legam Rock’n’roll-ul si de un fel de viata moral?  Il putem oare apropia de Ortodoxie?  Putem asculta muzica Rock’n’roll fiind Crestini ortodocsi?  In literatura Ortodoxa Sarba, intalnim doua raspunsuri la aceasta intrebare: unul care exclude orice punct comun intre Ortodoxie si Rock’n’roll, si altul care gaseste legaturi.  Prima opinie sustine ca Ortodoxia si Rock’n’roll-ul sunt doua lumi diametral opuse, promovand doua sisteme valorice aflate la antipod, motiv pentru care nu se pot, in nici un caz, impaca.”

Autorul

Textul tiparit aici este prima traducere integrala, ramasa inedita, a cunoscutei culegeri de Scrisori apartinand Staretilor Varsanufie si Ioan din Gaza (sec. VI).  Traducerea a fost facuta la Manastirea Neamt, in anul 1787, de catre Isaac Dascalul, cunoscutul traducator din obstea Staretului Paisie, si a fost revizuita de catre dascalul Ilarion, asa cum aflam dintr-o insemnare de la sfarsitul Manuscrisului BAR 3723.

Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare. Așa cum spune Maica, mulți cer de la Dumnezeu vindecare dar puțini înțeleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserica nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare... E adevărat că duhovnicul caută și circumstanțele în care ai făcut păcatul dar nu insistă pe ce-ai pățit (deși tu asta vrei să-i spui). De ce? Pentru că, de fapt, când ajungi la maturitatea la care cauți vindecarea prin Taina Pocăinței ești deja pregătit să afli că ești singurul responsabil pentru păcatul tău.

Canon către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (alcătuit de Sfântul Teodor Studitul)
Rânduială acestui Canon este următoarea:
În troparul întâi al fiecărei cântări se roagă păcătosul către Născătoarea de Dumnezeu.
În al doilea tropar se roagă Născătoarea de Dumnezeu către Hristos.
În al treilea tropar răspunde Hristos către Născătoarea de Dumnezeu.

În al patrulea tropar răspunde Născătoarea de Dumnezeu către păcătos.

O carte provocatoare, prin titlul ei, și mult lămuritoare, prin conținutul ei. Lucrarea ne arată că evoluția spontană a cultului divin, marcată uneori de evoluția intenționată, indiferent cum vrem să o numim pe aceasta din urmă, a conservat și a aprofundat mereu unul dintre scopurile esențiale ale cultului divin, acela de a ne oferi experiența deplină a vieții în Hristos. Nădăjduind că toți aceia care o vor lectura vor dobândi, nu doar mai mai multă cunoștință, ci și mai mult folos duhovnicesc.

Pr. Prof. Viorel Sava

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții. 
Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

(lipsa text)

Volumul Cuvântări de laudă la sfinÈ›i prezintă cuvântările encomiastice (de laudă, de cinstire) ale Sfântului Efrem Sirul la diferiÈ›i sfinÈ›i ai Bisericii Ortodoxe. Este cert că pentru autorul sirian, sfinÈ›ii nu sunt numai modele de vieÈ›uire, ci È™i ajutătorii È™i prietenii noÈ™tri în drumul nostru spre mântuire, în întâlnirea faÈ›ă către faÈ›ă cu Fiul lui Dumnezeu, Care ne-a chemat la desăvârÈ™ire È™i la veÈ™nica Sa comuniune în ÎmpărăÈ›ia cerurilor.

Dintre sfinÈ›ii elogiaÈ›i de Sfântul Efrem Sirul, amintim pe Sf. Iulian ascetul, SfinÈ›ii Petru, Pavel, Andrei, Toma, Luca, Ioan, SfinÈ›ii 40 de Mucenici, Sfântul Mare Mucenic Bonifatie, Sfântul Vasile cel Mare, fericiÈ›ii Avramie È™i Maria, nepoata sa. La finalul volumului găsim de asemenea o altă operă encomiastică, Testamentul Sfântului Efrem Sirul.