Arhimandritul Sofronie Saharov (1896-1993) este astazi unul dintre cei mai cunoscuti si cititi scriitori-asceti ai veacului trecut.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune si celelalte, au intrat deja statornic in visteria predaniei dreptslavitoare.

In aces volum sunt infatisate cuvantarile Staretului Sofronie pe care le-a tinut fratiei si inchinatorilor Manastirii Sfantului Ioan Botezatorul, intre anii 1989-1993.  Ele rasfrang experienta duhovniceasca a Staretului, castigata in cei peste cincizeci de ani de nevointa monahala, pe care nazuia sa o transmita tinerilor sai frati-monahi.

…oameni suntem toţi; om însă, numai din când în când câte unul: acela care nu-si dezminte obârşia divină; iar Om — cu „ O" mare — numai unul, Iisus Hristos, care pentru noi oamenii, Dumnezeu fiind, s-a facut Om. (Parintele Arsenie Boca)

…cand te-a gasit Dumnezeu de vreo treaba pentru Imparatia Sa, intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii…

…ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţa, dar sa ne mântuiască nu poate fară noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tata şi pe noi intreolaltă ca fraţi si fii ai aceluiaşi Părinte…

…nu intri dupa moarte in Imparatia in care nu ai trait inca de pe pamant…

…oamenii umbla după făcătorii de minuni - fie ei şi vrăjitori. Dar va spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei: Iisus Hristos.

…ceea ce esti, vorbeste mai tare decat ceea ce spui…

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede ca fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci, iată, păcătuiesc în tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec, patimile ne-au pus tină pe ochiul minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre, şi toate împreună au făcut temnita în care Te ţinem: Bolnav, Flămând si fară haină. Şi aşa risipim în deşertăciune zilele noastre, umiliţi şi dosădiţi până la pământ.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fa lumină sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi. Vino şi Te sălăşluieşte întru noi împreună cu Tatăl şi cu Duhul, precum oi zis, că Duhul Tău Cel Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea noastră rămân pe jos, neputincioase.

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârşiţi suntem, cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât Te depărtăm prin micimile noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin Viaţa Ta, Lumina şi Bucuria noastră, Slavă Ţie!

Acest volum cuprinde alte 30 de cuvantari rostite de Parintele Sofronie in biserica Sfantul Siluan de la Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul din Essex, Anglia, in perioada 14 august 1989 – 2 iulie 1992.  Si aici apar temele esentiale atinse de Parintele Sofronie in aproape toate cartile sale: chemarea la asemanarea cu Dumnezeu, cunoasterea lui Dumnezeu, cum sa devii persoana si sa traiesti ca Dumnezeu, despre cele trei rastimpuri ale varstei duhovnicesti – harul chemarii de catre Dumnezeu, ridicarea harului si simtamantul parasirii de catre Dumnezeu si, in fine, redobandirea harului dupa ce nevoitorul a trecut prin primele doua etape si a dobandit rugaciunea pentru intregul Adam.

Lupta cu gandurile, ratacirea mintii si lupta mintii cu patimile sunt alte teme cuprinse in cadrul acestor cuvantari.  Toate acestea sunt, nimic altceva, decat mostenirea duhovniceasca transmisa de Parintele Sofronie de la Staretul Siluan.  Alte teme cuprinse in acest volum sunt: despre smerenia lui Hristos, despre inmultirea ravnei duhovnicesti, despre pocainta si despre Liturghie si impartasirea cu trupul si sangele Domnului ca mijloace de indumnezeire.

Numele arhimandritului Sofronie abia daca are nevoie de vreo introducere in vremea noastra.  Cartile lui - Cuviosul Siluan Athonitul, Despre rugaciune, Vom vedea pe Dumnezeu precum este - sunt deja binecunoscute cititorului pravoslavnic din lumea intreaga.  Multi, de asemenea, il cunosc si ca intemeietorul Manastirii Orthodoxe a Sfantului Ioan Inainte-Mergatorul din Anglia.

In aceasta carte, ca si in celelalte carti, Staretul mult vorbeste despre theologie.  Tot adevaratul crestin trebuie sa fie un theolog, nu in sens academic, ci in intelesul adanc fiintial al cuvantului.  Pentru insusi Staretul theologia devenise starea lui launtrica. El traia predania dogmatica a Bisericii ca realitate a vietii lui de zi cu zi.

Cele mai multe din textele scrierii de fata sunt o adunare de fragmente pe care Staretul le-a lasat sub forma de insemnari si ciorne.  Impovarat de grijile pastoresti si de povara problemelor manastirii, el aproape niciodata nu a avut putinta de a-si pune in randuiala insemnarile.

Acest volum a aparut in urma descoperirii mai multor scrisori inedite in caitele parintelui Arsenie Papacioc precum si in dosarele securitatii, la care s-au adaugat altele adunate de la diversi ucenici care au avut bunavointa de a ni le pune la dispozitie, cu rugamintea de a nu divulga numele destinatarul.

Inainte de a trece la cele vesnice, Parintele Boris a adunat scrisorile iubitului sau prieten spre a le da tiparului, ca parte din bogata sa misiune catre poporul sau.  El nu a avut fericirea de a trai sa-si vada aparuta aceasta lucrare atat de mult asteptata si dorita, ci, abia după iesirea sa, familia lui a putut scoate la lumina cele ce urmeaza.  Acum, prin traducerea de fata, misiunea lui se rasfrange si asupra poporului nostru.

Fie ca scrierile de fata, precum si rugaciunile acestor doi prieteni in duh, sa fie spre ajutor, si spre mangaiere, si spre luminare tuturor celor care inca doresc dupa mantuire, in aceste zile de "foamete preste pamant, nu foamete de paine, nici foamete de apa, ci foamete a auzi cuvantul Domnului". (Amos 8:11)

Cartea are trei părţi – minunile făcute de sfinţii închisorilor, mărturii ale celor care au trecut prin închisori şi diferite texte despre cinstirea noilor mucenici.

„Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor.” (IPS Arhiepiscop Justinian Chira) 

"Dacă oamenii ar cunoaște puterea cuvântului lui Hristos: "Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți avea odihnă sufletelor voastre", atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte științe și învățături și ar învăța numai această știință cerească...
Noi nu avem smerenie și de aceea ne chinuim pe noi înșine și pe cei ce trăiesc împreună cu noi."

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, având tată păgân şi mamă creştină, anume Teodotia. Aceasta, după moartea bărbatului ei, a trăit în văduvie, având vreme liberă şi fără piedici şi a slujit cu sârguință lui Hristos, închinându-și toată viaţa lui Dumnezeu. Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o lăuda Apostolul, când zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea. Deci, precum vieţuia Teodotia, cu plăcere de Dumnezeu, aşa îi învăţa şi pe iubiţii săi fii, Cosma şi Damian, căci i-a hrănit cu bună învăţătură, în credinţa creştinească şi cu dulceaţa dumnezeieştii Scripturi, povăţuindu-i spre toată fapta bună. Iar ei, venind în vârstă desăvârșită, petrecând în legea Domnului şi deprinzându-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele viclene. Dar ajutau nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogăţească cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea
cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu. Ei tămăduiau neputinţele pentru slava numelui Domnului lor, Care le-a dăruit puterea de a tămădui. Dar nu cu buruieni, ci cu numele Domnului izbăveau de boli, fără plată şi fără să aştepte mulţumire, împlinind porunca Celui ce a zis: În dar aţi luat, în dar să daţi. Pentru aceea au fost numiţi de cei credincioşi, doctori fără plată sau fără de arginţi. Astfel, petrecându-se viaţa lor cu bună credinţă, în pace s-au sfârșit. Şi nu numai în viaţa lor, ci şi după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care se cinstesc de Biserică.

 Sfantul Gherasim din Kefalonia (1506-1579) are doua zile de praznuire in timpul anului bisericesc: 16 august si 20 octombrie. Acesta face parte din familia de nobili bizantini, Notara. Bunicul sau, Luca Notara, a fost ultimul prim ministru al Imperiului Bizantin.Sfantul Gherasim s-a nascut in anul 1508 in satul Trikkala din Peloponez. De tanar a fost calugarit in insula Zakintos, ulterior primind Schima Mare in Muntele Athos. A mers la Ierusalim unde a stat timp de 12 ani. In acest timp a fost hirotonit diacon si preot de catre Patriarhul Gherman. Va petrece apoi o vreme in Creta si Zakyntos, iar in 1555 a soseste in Kefalonia ( insula in sud vestul Greciei, in Marea Ionica, nu departe de tarm).Primii cinci ani i-a petrecut intr-o pestera din regiunea Lassi. In anul 1560, Cuviosul Gherasim s-a mutat in Omala, o regiune centrala a Kefaloniei, unde a restaurat o veche biserica inchinata Adormirii Maicii Domnului si a infiintat o manastire de maici pe care a numit-o „Noul Ierusalim”. Manastirea pe care a intemeiat-o avea un important rol social, purtand de grija celor saraci. In scurt timp, aceasta a devenit un important centru de caritate.Sfantul Gherasim s-a invrednicit de la Dumnezeu de multe daruri, ajungand vestit pentru vindecarile trupesti si sufletesti pe care le savarsea, si mai ales pentru puterea de a alunga duhurile necurate. Sfantul Gherasim cunoscandu-si dinainte sfarsitul vietii pamantesti s-a mutat la Domnul pe 15 august 1579.Dupa moartea sa, trupul a fost de doua ori inhumat si deshumat intact, ceea ce a si condus la canonizarea oficiala din partea Bisericii.In ziua de 20 octombrie 1581, odata cu deschidere mormantului sau, sfintele sale moaste si vesmintele erau intregi, iar mormantul raspandea buna mireasma. Moastele Sfantului Gherasim se gasesc intr-o racla din sticla si argint, in manastire, fiind plasata langa mormantul sfantului.