Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

La sfârșitul veacului al XIX-lea, într-o familie înstărită din Rusia țaristă, vine pe lume micul Mihail. Deși se născuse cu un defect de vorbire și avea un picior mai scurt decât celălalt, el și-a urmat cu hotărâre și credință drumul, devenind mai întâi cadet, apoi monah, profesor de seminar și în sfârșit Arhiepiscopul Ioan de Shanghai și San Francisco. Mare rugător și călător neobosit oriunde i se cerea ajutorul, Sfântul Ioan Maximovici a lăsat până astăzi multe mărturii ale minunilor sale pe cele cinci continente pe care le-a străbătut.

Viața lui îngerească a fost o adevărată mângâiere pentru oamenii aflați în necazuri și suferințe de tot felul. Ea se înfățișează ca un îndemn pentru copii să arate și ei dragoste și înțelegere față de toți cei îndurerați.

Acum câteva mii de ani, când poporul ales al lui Dumnezeu era povățuit prin îngeri și prin oamenii cei drepți ai Vechiului Legământ, Iacov, ultimul patriarh, trăia împreună cu cei doisprezece fii ai săi în pământul Canaan. Iosif, cel mai iubit dintre ei, este vândut de frații săi din pricina invidiei și dus în robie pe tărâmul faraonilor. După ce trece prin multe încercări, Iosif se învrednicește de darul tălmăcirii viselor, ajungând astfel Guvernatorul Egiptului. Prin dumnezeiasca purtare de grijă și prin marea sa înțelepciune, el reușește să-și izbăvească tatăl și frații, precum și întregul popor egiptean de cumplita foamete care se abătuse asupra țării.

Textul dinamic și ilustrațiile expresive le înfățișează copiilor un exemplu de nădejde în Dumnezeu și de iertare a oamenilor, așa cum ar trebui să fie orice creștin.

Născut din neamul lui Israel, dar crescut în palatul plin de comori al Faraonului Egiptului, dreptul Moise este chemat de Dumnezeu să-I scoată poporul din robia păgânilor și să-l călăuzească în pământul făgăduit  părinților lui. El va deveni Prorocul care, întărit de credință și de dorința de libertate, și dăruit cu puterea minunilor, va primi chiar din mâna lui Dumnezeu cele zece porunci pentru poporul lui Israel de dinainte de venirea Mântuitorului, porunci după care trăiește și astăzi întreaga Biserică Ortodoxă.

Textul atrăgător și ilustrațiile vii îi învață pe copii că adevărata robie e lipsa credinței în Dumnezeul cel adevărat, pe care nici o bogăție n-o poate înlocui sau cumpăra.

În Bucureştii veacului al XVIII-lea, într-o perioadă istorică de mari prefaceri şi tulburări pricinuite de asuprirea turcească, se naşte pruncul Constantin, viitorul Stareţ al Cernicăi. Om al rugăciunii, mângâietor al bolnavilor, mare ctitor de mânăstiri şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Ierarh Calinic a izbutit în puţină vreme să înnoiască viaţa creştinească a Bisericii.

Textul bogat în învăţăminte şi împodobit cu ilustraţii calde dezvăluie copiilor o pildă de mare bărbăţie şi jertfă, arătându-le că adevărata credinţă biruie orice împotrivire.

„Să săvârşim faptele iubirii fără încetare, văzând în ce vreme trăim în această lume. Trăim într-o perioadă care cere grabnic lucrarea virtuţii. Căci este timpul să ne ridicăm din somnul nepăsării şi trândăviei. Acum ziua celei de-a Doua Veniri a Domnului, care înseamnă izbăvirea deplină a credincioşilor, este mult mai aproape de noi credincioşii, decât atunci când am crezut în Hristos. Viaţa noastră pământească, care seamănă cu o noapte întunecată, aproape a trecut, şi ziua vieţii ce va să vină se află mai aproape de noi. (Şi chiar dacă Domnul nu va veni curând la a Doua Venire a Lui, vine însă la fiecare din noi prin moarte.) Aşadar de vreme ce se apropie de noi toţi ziua vieţii ce va să vină, să dezbrăcăm, ca pe nişte veşminte de noapte, faptele păcatului, şi să ne îmbrăcăm, ca şi cu nişte arme, în faptele luminoase ale virtuţii. După cum se comportă omul ziua, când este urmărit de privirile multora, aşa şi noi să ne comportăm cu cuvioşie şi rânduială, nu în ospeţe şi beţii necuviincioase, nici în desfrânări şi fapte de ruşine, nici în certuri şi pizme. Ci să ne îmbrăcăm, ca într-un veşmânt al sufletului nostru, în Domnul Iisus Hristos, încât să ne asemănăm cu desăvârşire cu El, şi să nu ne îngrijim de trup şi de poftele lui nelegiuite”.

Minunile, fenomenele supranaturale i-au atras întotdeauna pe oameni. Este minunea un mit, un vis, o speranță? Este ea un dar, o putere, o știință de Sus? Fenomenul minunii, în orice religie, ocupă un loc aparte. Religia însăși este un sistem de interconectare a lumii noastre cu lumea spirituală, minunea fiind dovada clară a prezenței „supranaturalului” în lumea „firească”.

Dumnezeu Se descoperă în chipul acesta oamenilor, minunea fiind întotdeauna o manifestare a milostivirii lui Dumnezeu față de fiii Săi, ca ajutor de Sus, ca mângâiere, spre prevenirea și îngrădirea răului.

Minunile și vindecările înseamnă, în esenţă, transformarea și renașterea ființei prin contactul cu Izvorul vieții duhovni­cești, Hristos, fiind legate de puterea cre­dinței şi de regenerarea duhovnicească, de bi­ru­ința asupra păcatului și a urmărilor lui prin lucrarea harului dumnezeiesc.

Parintele Radu Stanciu este unul din noii marturisitori ai lui Hristos din secolul XX.  Este un frate mai mare al Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa - si cititorii vor intelege legatura dintre ei.

Chiar daca biserica la care slujea Parintele Radu Stanciu a fost dinamitata de comunisti, bisericile vii pe care le-a ridicat in sufletele ucenicilor sai nu au putut fi biruite de vitregia veacului.  Parcurgand cu atentie aceasta carte, vom gasi in ea un veritabil Manual de aparare a bisericii launtrice.  Este, pur si simplu, o carte despre arta razboiului duhovnicesc in vreme de prigoana...

Aceasta biografie spirituala reprezinta una dintre lucrarile de importanta majora scrisa de binecunoscutul erudit Ortodox, Arhimandritul Lazarus Moore.  I-au trebuit peste 20 de ani pentru a scrie aceasta carte care cuprinde viata Sfantului Serafim, cea mai cuprinzatoare si mai emotionanta biografie a marelui sfant si facator de minuni din Sarov publicata vreodata.  Ai sentimentul ca insusi Sfantul Serafim i-ar fi incredintat-o parintelui Lazarus Moore.

Am învăţat, cu trecerea anilor, că întâlnirile nu sunt întâmplătoare, că punerea faţă în faţă a oamenilor nu ţine decât foarte puţin de voinţa lor şi că o anume răbdare a aşteptării poate fi răsplătită, oricât de târziu, cu vederea a ceea ce ar părea imposibil. Când, prin anii 70, venerabila măicuţă Benedicta Braga îmivorbea, în chilia Prea Cuvioşiei sale de la Văratec, despre Arhimandritul RomanBraga, aflat pe atunci în Statele Unite, Părintele mi se părea un personaj de povestire hagiografică. Atâta durere răzbătea din spusele măicuţei despre suferinţele grozave îndurate de fratele său mai mic în închisoare, apoi de încercările grele prin care trecuse în Mato Groso şi care-i zdruncinaseră amarnic sănătatea, încât mă copleşeau şi pe mine tristeţea şi o milă nesfârşită faţă de călugărul de departe. Mi-l închipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoană bizantină. Şi nu doream altceva decât ca măicuţa Benedicta să apuce să-şi mai vadă o dată fratele înaintea sfârşitului, ca să-şi aline dorul şi durerea. 

Zoe Dumitrescu-Buşulenga

Vasta antologie de texte mistice patristice si bizantine, Filocalia cuviosilor Macarie al Corintului si Nicodim Aghioritul, publicata la Venetia in 1782, cuprindea doar o selectie de scrieri duhovnicesti ale autorilor rasariteni. Limitele acestei selectii erau cele ale bibliotecilor si manuscriselor la care au putut avea acces realizatorii ei in secolul XVIII.

Astazi cercetarea metodica a scos la iveala scrieri si autori filocalici ramasi necunoscuti autorilor din 1782.

Acest volum restituie cititorului roman interesat de literatura filocalica un grupaj reunind cateva nume si opuscule uitate, recent editate: cea de-a doua serie de capitole ale cuviosului Ioan Carpathiul (sec. VI–VII), formidabilul discurs exegetic, dogmatic si mistic la Schimbarea la Fata al sfantului Ioan Damaschinul († 749), un opuscul mistagogic despre ierarhii si o fascinanta cuvantare la Schimbarea la Fata ale cuviosului Grigorie Sinaitul († 1346), recent descoperita serie a celor 109 capitole isihaste ale ucenicului lui Grigorie Sinaitul, care a fost patriarhul isihast Calist I († 1363), precum si o explicare a cuvintelor rugaciunii lui Iisus si o serie de capitole dogmatice despre fiinta, energiile, lumina si harismele dumnezeiesti apartinand sfantului Marcu al Efesului († 1445).

Veritabile nestemate duhovnicesti, aceste texte intregesc fericit tabloul spiritualitatii rasaritene clasice cuprins in Filocalie.