Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Mare este taina lucrarii Sfantului Efrem, caci puterea dumnezeiasca a dragostei sale lucreaza neincetat si faureste nenumarate izbaviri, mangaieri si tamaduiri celor cuprinsi de intristare, depresie, deznadejde ori ganduri de sinucidere.  Fiind el insusi un mare ascet, i-a fost dat sa cunoasca gandurile deznadejdii si intristării la o proportie la care cei mai multi dintre noi am ceda psihic in cateva clipe.  Nevointele sale de gand, nevazute si nestiute de contemporanii sai, i-au mijlocit darul tamaduirilor, pecetluit si straluminat mai apoi prin infricosatoarea mucenicie prin care a trecut.  Si iata ca noi, cei de azi, il cunoastem asa cum nu l-a cunoscut nimeni din generatia lui, Dumnezeu iconomisind, intru dragostea Sa, sa ni-l aduca inainte si sa ni-l daruiasca pe Sfantul Efrem, cu a sa negraita revarsare de daruri si tamaduiri.

Hristos este Capul Bisericii, fiii Bisericii sunt mă­dularele Lui credincioase. Deci, se cuvine nouă, dacă voim a fi adevărate mădulare ale Lui, să fim ne­despărțiți de El, uniți cu El prin credință și dragoste, și ceea ce face El să facem și noi, și unde merge El să Îl urmăm și noi, fiindcă mădularele nu sunt despărțite de capul lor, precum vedem la trupul cel material. 
Hristos este Că­lă­u­za cea credincioasă și înțeleaptă, Care pe căile acestei lumi îi călăuzește pe credincioșii Săi la Împărăția cerurilor; așadar, datori suntem să Îl urmăm, dacă nu vrem să rătăcim pe calea pierzării. Hristos este Păstorul cel bun; așadar, datori suntem să ascultăm de glasul Lui, prin care El ne cheamă în urma Sa, și să Îl urmăm: „de slujește cineva Mie, Mie să‑Mi urmeze” (Ioan 12, 26). Hristos este Învățătorul și Povățuitorul nostru, Ce ne învață și ne povățuiește la calea adevărului; așadar, datori suntem a învăța de la Dânsul ceea ce ne învață prin cu­vân­tul și prin chipul vieții Lui neprihănite, și să rămâ­nem întru cuvântul Lui, de vrem să fim ucenicii Săi. Hristos este Lumina lumii; așadar, dacă nu vrem să fim întru întuneric, datori suntem a urma acestei Lumini, ca întunericul să nu ne cuprindă. Hristos e Mirele sufletelor credincioase; așadar, credincioșii sunt datori a se lipi de El prin credință și dragoste, a face voia Lui. Hristos este Adevărul și Viața; așadar, datori suntem a ne ține de El, de nu vrem să ne înșelăm și să murim. 
Sfântul Tihon din Zadonsk 

Arhiepiscopul Ilarion Troitki a fost unul din stalpii pe care Dumnezeu a intarit Biserica Rusa in timpul prigoanei bolsevice.  El a fost ajutorul de incredere al Sfantului Patriarh Tihon.  Datorita energiei lui nesecate, in Moscova a fost refacuta unitatea bisericeasca.  Arestat de comunisti, este intemnitat in lagarul mortii de la Solovki.  Arhiepiscopul Ilarion privea lumea cu ochi duhovnicesti si toate le lucra spre folosul sufletesc.  El spunea ca inchisoarea este o scoala pretioasa de cultivare a virtutilor.  Mai ales multumita lui, in anii 20, lagarul de la Solovki a fost un fel de vatra duhovniceasca, langa care multi au aflat mantuirea.  Trimis in exil pe viata in Kazahstan, pe drum s-a imbolnavit grav de tifos si a murit. 

Pentru viata lui sfanta si marturisirea adevarului lui Hristos in cele mai cumplite vremuri ale prigoanei, in anul 1999 a fost proslavit de Biserica in ceata sfintilor.

Educarea copiilor incepe din clipa zamislirii lor.  Responsabilitatea parintilor este de a-si indruma vlastarele nevinovate spre adevar, spre smerenie, spre iubirea lui Dumnezeu.  Si, dupa Cuviosul Porfirie, calea cea mai adecvata, care asigura izbandirea si rodirea aducatoare de viata si fericire pamanteasca, este aceea a sfinteniei si a rugaciunii.  Copiii au nevoie in preajma de oameni sfinti si cu multa iubire...

Scopul istorisirii acestor episoade din via?a lui Iannis cel nebun pentru Hristos nu este acela de a ob?ine încă o canonizare, nici de a-i impresiona – fie ?i temporar – pe cititori, ci de a arăta că Dumnezeu nu l?a părăsit pe om, a?a cum mul?i vor să creadă. Dimpotrivă, continuă, poate mai mult decât alte dă?i, să?l întărească ?i să?i ofere minuni prin mijlocirea oamenilor cura?i ?i simpli în credin?ă, care, în tăcere ?i departe de luminile publicită?ii, pă?esc, mărturisesc ?i Îl împărtă?esc pe Hristos Cel Înviat.

„Jertfa este să te gânde?ti că prin fiecare faptă săvâr?ită de tine trebuie să te afli în rânduială cu Dumnezeu. Jertfa înseamnă a nu?L întrista, răni sau lovi pe Hristos. Iar pe Hristos Îl răne?ti când ocără?ti, min?i, când, încercând să??i satisfaci o dorin?ă, î?i nedreptă?e?ti aproapele, părin?ii, fratele.”

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.