In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Cei dintâi oameni au fost alungați din rai prin înșelăciunea și ispitirea diavolului, biruiți fiind de mândrie: "Veți fi a Dumnezeu!" (Facerea 3, 5). Satana însuși fusese aruncat din cer tot din pricina mândriei. Amăgit de slava deșartă și înălțarea de sine, omul a căzut astfel tot mai mult, fiind nevoie ca Însuși Fiul lui Dumnezeu să Se pogoare, din iubire, pe pământ spre a-l răscumpăra.
""Dumnezeu celor mândri" - după cum ne învață Scriptura - "le stă împotrivă" (Iacov 4, 6). Oamenii acestui veac nu doar că nu recunosc mândria ca păcat, ci o socotesc chiar virtute, batjocorind nu înălțarea cea satanică, ci smerenia.
Cartea de față descoperă cititorului zilelor noastre o cale practică de dobândire a evlaviei și a harului dumnezeiesc, prin îndepărtarea de mândrie și prin apropierea - pe care o aduce tocmai smerenia - de Cel ce S-a pogorât din cer pentru a noastră mântuire...

Parabolele Mântuitorului Iisus Hristos ne descoperă Împărăția lui Dumnezeu și părtășia omului cu aceasta. Pentru a intra în Împărăția cerurilor nu este nevoie de bani, nici de lucruri materiale. Calea către Înalt este deschisă tuturor, însă trebuie să o căutăm, căci „este îngustă”. Alături de ea, există o alta – „calea cea largă”. Din păcate, cea de pe urmă nu conduce la împărăția lui Dumnezeu...
Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu și să-i iubim pe oameni. Atunci fericirea va veni pentru fiecare dintre noi. E nevoie însă să ne încordăm întreaga putere, căci „Împărăția lui Dumnezeu se ia cu sila”, prin nevoință duhovnicească.
Care sunt însușirile și semnele Împărăției? Cum și când va veni? Domnul Însuși ne lă­mu­rește toate aceste lucruri în parabolele Sale prin exemple simple, ușor de înțeles, ­luate din viața de zi cu zi. Tâlcuirea lor, plină de miez duhovnicesc, o puteţi găsi în cartea de față...

Sfânta Muceniță Agnia s-a născut la Roma spre sfârșitul secolului al III-lea, într-o familie de nobili patricieni creștini.

Rănită fiind de dragostea Mirelui Hristos, s-a dăruit Acestuia și nu a vrut nici să audă de vreun logodnic pământesc. Ea a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea, la vârsta de 13 ani, sub prigoana împăratului Dioclețian, pentru mărturisirea credinței creștine.

Sfânta Agnia este ocrotitoarea tinerelor fete, ajutătoarea celor care vor să-și păstreze fecioria și curăția pentru Hristos, apărătoare împotriva abuzurilor, vindecătoare de multe boli care par fără vindecare și dătătoare de blândețe și nevinovăție, ca acelea ale mielului.

Sfântă Muceniță Agnia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Atunci când este bolnav, creștinul trebuie să înalțe imediat, fierbinte și din toată suflarea sa, rugă către Hristos, către Maica Domnului și către Sfinții izbăvitori, vindecători, repede ascultători și degrabă ajutători.
 Această carte este un buchet duhovnicesc al Sfinților ajutători ai bolnavilor. Sfinți care au pătimit, din dragoste pentru Hristos, în vremea persecuțiilor ordonate de împărații romani, dar și Sfinții tămăduitori din secolul XX, precum Sfântul Nectarie, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Luca al Crimeei sau Sfântul Nichifor Leprosul.
 Găsim în această carte și cărui Sfânt să ne rugăm în orice boală, nelipsind nici Sfinții izbăvitori la vremea molimelor ori Sfinții Doctori fără de Arginți, de ale căror rugăciuni ne folosim și la slujba Sfântului Maslu.
 Dumnezeului nostru slavă! 

Traducere si studiu introductiv: diac. Ioan I. Ică jr

În urmă cu 225 de ani — pe 13 ianuarie 1772 — ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul, refugiat la Braşov, încheia redactarea primului Manual de Împărtăşire continuă care îşi propunea restabilirea sensului apostolic şi patristic al practicii euharistice ortodoxe. Publicat anonim în 1777, manualul s-a izbit de răstălmăciri şi a stârnit polemici. În 1783 a intervenit în dezbatere şi Cuviosul Nicodim Aghioritul cu un al doilea manual publicat anonim: Carte foarte folositoare de suflet despre Împărtăşirea continuă, relansând o aprinsă controversă care a durat trei sferturi de veac. Patriarhia Ecumenică a ţinut în tot acel răstimp o serie de sinoade şi a emis nenumărate scrisori şi documente oficiale.
Dată fiind uitarea acestor texte şi a altor surse esenţiale, sensul deplin al pledoariei monahilor tradiţionalişti — stigmatizaţi drept „colivari”, reprimaţi şi ulterior reabilitaţi — n-a fost şi nu este încă pe deplin sesizat până astăzi. În ultimă instanţă, ei nu voiau decât să restaureze etosul creştinismului apostolic şi al Bisericii vechi — etos pascal, în acelaşi timp euharistic, ascetic şi martiric. Dincolo de recuperarea istorică a acestei dispute, semnificaţia ei pentru practica liturgică actuală este de o actualitate perenă şi stringentă. Precedându-l de un amplu studiu istorico-teologic, diac. Ioan I. Ică jr restituie în volumul de faţă, pentru prima dată într-o limbă modernă, întreg dosarul controversei şi principalele mărturii ale Tradiţiei în această problemă de maximă importanţă pentru viaţa Bisericii dintotdeauna.

Mâncarea gustoasă, servită frumos, este un minunat prilej de reunire a întregii familii. „Dreasă” cu rugăciunea și cu cuvântul de folos, trapeza materială se preschimbă cu ușurință într‑un ospăț al duhului, care hrănește și întărește întreaga ființă a omului.
Bucătăria ortodoxă pentru posturile de peste an şi pentru sărbători vă oferă o varietate de bucate ­gustoase, grupate pe categorii, respectând perioadele anului bisericesc și specificul fiecărui anotimp în parte. Veţi găsi reţete simple, culese din mănăstiri, dar și unele inedite, pentru toate posturile de peste an, cu întrebuinţarea legumelor de sezon. De asemenea, cartea cuprinde reţete pentru mesele festive, dar şi bucate pe care le veţi putea găti împreună cu cei mici.
Diversitatea de alimente din reţetele oferite favorizează o alimentaţie optimă, bucatele propuse având un conţinut echilibrat de substanțe nutritive. Reţetele sunt ingenioase, variate, hrănitoare şi uşor de preparat, contribuind la adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase, fiind, de altfel, alcătuite pe principiul clasic și asceti­co‑bi­sericesc care susține că principalul medicament ce asigură sănătatea și preîntâmpină boala este alimentația.