Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Omul are posibilitatea sa se faca placut lui Dumnezeu in orice conditii. Totusi, frumusetea si linistea naturii din Sfantul Munte, care s-a sfintit prin asceza si slujbele atator chipuri sfinte de-a lungul secolelor, constituie un factor deosebit de ajutator pentru pocainta si sporire duhovniceasca. Parintele Fotie prin natura il vedea pe Creatorul ei. De multe ori urca pe jos in varful Athonului, pentru a se ruga şi a-L adora pe Dumnezeu. Acolo, la inaltimea de 2.035 metri, din evlavia aghioritilor s-au inaltat doua locuri de inchinaciune. Acestea sunt mica biserica a Schimbarii la Fata a Mantuitorului si uriasa Cruce de fier, care este vizibilă din unele puncte indepartate ale Golfului Aigaleo. Aceste doua locuri de inchinaciune ne amintesc nu doar de doua evenimente importante din viata Domnului, dar si de faptul ca preschimbarea omului presupune ridicarea Crucii nevointelor si ascultarea de poruncile lui Hristos.

Parintele Fotie traia unirea tainica a Taborului si Golgotei, a slavei taborice si jertfei de pe Cruce. Aceasta traire era incununata in timpul savarsirii Sfintei Liturghii si a participarii tainice la Crucea si slava Imparatiei lui Dumnezeu. La coborarea de pe varful Athonului, parintele Fotie se odihnea la locul de inchinaciune „Maica Domnului” (la inaltimea de aproximativ 1.500 de metri), unde si primea si simtea binecuvantarea Ocrotitoarei Sfantului Munte si
Maicii lui Hristos.

Părintele spunea: „Lumina nu se naşte prin cuvinte, forme şi ipocrizii. Lumina este lumină. Este virtute. Este bunătate. Este credinţă. Este iubire. Dacă toate acestea le avem în noi, atunci şi prin tăcere vom vorbi”. Cea mai mare harismă a Părintelui era faptul că ştia perfect cum să-şi ascundă sfinţenia. Îl trădau însă prezenţa, omilia, suspinele, adâncimea teologiei ortodoxe şi sentimentele lui.

A iubit mult. A plâns mult. A pătimit multe. Părintele Iosif Vatopedinul este corifeul iubirii, făptuitorul nevoinţelor, arătând multă răbdare în necazuri prin smerenia practică şi dăruire faţă de semenii săi prin fiecare contribuţie vrednică a lui.

„Cât mi-aş dori, fiule, să merg într-o piaţă şi să vină mii de oameni să mă scuipe. Asta, dacă s-ar întâmpla, ar fi pentru mine cea mai mare izbândă şi cea mai mare odihnă”.

Parintele Iosif Vatopedinul

Aceasta carte are legatura cu tot ce se intampla in jurul nostru.  De ce justitia e miza suprema?  De ce o ordonanta poate declansa un razboi civil sau poate fi pretextul pentru declansarea lui?  Ma tem ca nu are cine sa raspunda.  Oricat de delicati am vrea sa fim, realitatea e una singura.  Sunt constient ca am scris o carte incomoda, dura, enervant de realista, asa cum este si Un procuror acuza. O nebuna si-a revenit in mod inexplicabil.  O suspecta de crima organizata a eludat inchisoarea in mod miraculos.  Si a inteles din ce univers al tenebrelor a scapat.

Observ ca se vorbeste frecvent de realitatea sumbra.  Dar vorbele zboara.  De aceea nici nu sunt atat de primejdioase.  Cu totul altceva este cuvantul scris.  Cuvantul scris poate deveni document, poate marca istoria.  De aici vine teama.  Ma intreb din nou: unde sunt teoreticienii dreptului, cei care ar putea emite puncte de vedere insumontabile?  Tac.  De aceea am scris aceasta carte.  Pentru ca ei care ar trebui sa lamureasca lucrurile acestea sunt marii absenti ai istoriei pe care o traim astazi.

Sergiu Ciocarlan

Toate sunt gânduri Toate în viaţă sunt gânduri.Sau mai bine zis, toate de la gânduri pornesc.Tot ceea ce spunem, tot ceea ce facem, tot ceea ce simţim are la bază un gând. Un gând pe care îl prelucrăm. Un gând pe care-l cultivăm. Un gând pe care-l cugetăm.Şi ce sunt gândurile?Sunt ceva creat de noi? Sunt ceva din afara noastră?Foarte greu de determinat.De aceea, pentru a putea să abordăm această temă, trebuie să folosim figuri şi imagini.Să încercăm să le vedem amănunţit, pas cu pas. Am cunoscut oameni cărora le era ruşine să spună că se stresează.Am cunoscut oameni care încercau să ascundă cu orice preţ crizele lor de panică.Am cunoscut oameni minunaţi, care se închideau în casă şi în sinele lor întrucât le era teamă. Le era teamă de simptomele psihosomatice, dar şi de ochii curioşi ai lumii.Am cunoscut oameni care luptau cu fobiile şi cu cumpulsiile lor.Am cunoscut oameni care erau chinuiţi de gândurile lor, oameni războiţi de cugete, oameni care se luptau zi şi noapte cu însăşi mintea lor.Împreună cu aceşti oameni am lucrat. Împreună cu ei am luptat. Împreună cu ei am plâns. Împreună cu ei am râs. Iar în cele din urmă am respirat liberi.Mare lucru e libertatea…Aceşti oameni au fost pricina pentru care am scris această carte, cu speranţa să ajut cât mai multă lume. Cu speranţa să poată respira iarăşi liberi. Oameni care se luptă cu gândurile lor, dar şi cu stresul…

În psalmul acesta, sfântul prooroc descrie viețile sfinților, nevoințele, necazurile, ostenelile lor, de asemenea atacurile demonilor, miile de gânduri insuflate, cursele și celelalte mijloace de pradă, iar pe lângă acestea și mijlocele prin care sfinții obțin biruința: legea, cuvântul lui Dumnezeu, răbdarea, ajutorul de sus și, în sfârșit, ceea ce vine în urma ostenelilor: răsplata, cununa.Sf Atanasie cel Mare

Dumnezeu joacă multe jocuri. Diavolul este repetitiv. Se repetă. Dumnezeu este felurit. Este Dumnezeul neaşteptărilor. „Dumnezeu Se ascunde mult; atât de mult încât socotim că nu există”12, ne spune din nou Bătrânul Porfirie. Iar acolo unde tace şi Se
ascunde, Se arată „ca o adiere subţire” sau Îşi face intensă prezenţa, într-un fel minunat, acolo unde nu-L aşteaptă nimeni. Dar Isaia îndrăzneşte şi zice: Celor ce nu Mă căutau M-am arătat, celor ce de Mine nu-ntrebau M-am fost aflat. Oricât ne-am îndepărta de El, oricât ne-am îndoi de El, oricât ne-am lepăda de El, oricât L-am prigoni, El tot timpul ne aşteaptă la o răspântie, ne urmăreşte cu mâinile întinse: Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor nesupus şi cârtitor (Romani 10, 20-21).
Ar fi nevoie de mii de volume în care să poată fi scrise „jocurile” lui Dumnezeu, vânătoarea iubirii Sale pentru fiecare om, fără excepţie. Cum lucrează Dumnezeu şi ce ocazii îi dă fiecărui om.

Deci, până la urmă, Dumnezeu nu e deloc o chestiune simplă. E un „potrivnic” crunt. Iertaţi-mă! Dar Dumnezeu nu Se dă bătut! Nu te joci cu El. Te lupţi cu El o viaţă întreagă. Şi ce aştepţi? Să birui?