(lipsa text)

(lipsa text)

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea.  Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata.  Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate.  Ne este foarte greu sa intelegem asta.  Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana.  Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam.  Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil.  Iubirea este eliberare, nu robie.  Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam.  Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi.  Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place.  Reiese ca ne iubim pe noi insine.  Cat de periculoasa e starea noastra!

Discernământul a fost numit virtutea de căpătâi, pentru că, numai prin intermediul său, toate celelalte pot fi săvârșite corespunzător, fără a conduce creștinul la lenevie, dar, totodată, fără a-l împinge la o lucrare peste măsura sa.

Am gasit de cuviinta a scrie o crate in acest mod, deoarece, povestind la persoana I se poate atrage mai mult atentia si interesul de a citi, ca si cand ar pleca direct de la acea persoana, povestindu-si relatandu-si intamplarile, relatandu-si problemele.
Cine a reusit sa ajunga la sfarsitul cartii, descopera ca a invatat o multime de lucruri despre autism in general, datorita Elevului cu tulburari din spectrul autist, care i-a dezvaluit cititorului o serie de comportamente si caracteristici, rezumate la finalul fiacarei scrisori, spre a fi pe intelesul tuturor.

M-am gandit ca este important sa stii aceste lucruri despre carte si de aceea ti le-am spus,

cititorului meu, cu drag, autoarea

Aceasta carte, tradusa acum ­pentru intaia oara in romaneste, are la baza nu doar hagiografii, ci si o documentare istorica riguroasa, fiind o fresca vie a unor realitati de la sfarsitul primului mileniu crestin, realitati ce vor influenta decisiv spatiul sud‑dunarean din proximitate.  Autorul cartii, ar­himandritul Sera­fim Alexiev, asaza in fata ochi­lor ci­ti­to­­­rilor o lume patrunsa de lumina harului, lume care se afla intr‑o continua lupta cu puterile intunericului, dar mereu condusa de dumnezeiasca Pronie.

Cu Viata Sfantului Boris Mihail de la Pliska nadaj­duim nu doar sa umplem un gol in lite­ra­tura noastra duhovniceasca, ci si ca cititorul sa capete folos pe calea mantuirii prin pilda vie­­tii unui tar plin de intelepciune, care, de­ve­­­nind simplu monah, s‑a nevoit mai apoi ani indelungati intru rugaciune, post si aspre nevointe.

Lucrarea de față vine să arate că monahii nu numai că au luptat și s-au jertfit pentru credința ortodoxă și adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste și dăruire față de viața de liniște, își dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândețe și ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voință sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe ușă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” și „străini” și „ar fi fugit” de unii ca aceștia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăța în acest sens: „Porunca Domnului grăiește să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credință. Căci, zice, să vorbești, și să nu taci, și: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), și: «Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credință, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. Ostaș? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-și hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă privește pe mine treaba asta și nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, și tu vei rămâne mut și fără grijă? [...] Căci și acest sărac, dacă acum nu vorbește, în ziua judecății va fi fără de răspuns și vrednic de osândă fie și numai din pricina aceasta”.

„Nu ma rog sa ma faca Dumnezeu bine.  Ma rog sa ma faca bun.  N-am nici o indoiala ca Dumnezeu stie ca sufar.  Ma rog, totusi, pentru sufletul meu, pentru iertarea pacatelor mele.  O sa-L las pe Dumnezeu sa randuiasca.  Singurul lucru pe care-l fac este sa ma straduiesc sa ajung bun.”

Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul