(lipsa text)

(lipsa text)

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si folositoare. Ea a fost scrisa de Duhul Sfant pentru ca sa gasim in ea, intocmai ca intr-un spital sufletesc, la care sa vina toti, doctoria potrivita pentru boala fiecaruia.  Caci este scris Doctoria este aceea care va face sa inceteze suferintele cele mari.  Intradevar, altceva ne invata Cartile Profetilor, altceva cele istorice, altceva Legea si altceva indemnurile date prin Proverbe.  Cartea Psalmilor insa cuprinde in sine tot ceea ce este mai folositor in toate.  Ea profeteste cele viitoare, insemneaza faptele istorice, da legi pentru viata, arata ce trebuie sa facem si, ca sa spunem intr-un singur cuvant, este o adevarata comoara de invataturi bune, punand la indemana fiecaruia, dupa sarguinta lui, tot ceea ce ii este de folos.  Ea vindeca ranile cele vechi ale sufletului si aduce cat se poate de grabnic insanatosirea celui de curand ranit.  Ingrijeste de cel bolnav si pastreaza intreg pe cel sanatos.  In genere, ea face ca patimile, care de-a lungul vietii omenesti cautau sa se cuibareasca in suflete, sa fie indepartate.  Iar la aceasta ajunge prin crearea ingrijita a unei stari sufletesti pline de bucurie si de placere, care face ca in suflete sa ia fiinta cugetele cele intelepte.

SfinÈ›ii PărinÈ›i ne spun un lucru uluitor: fără zdrobirea inimii, nevoinÈ›ele ascetice sunt insuficiente. Iar asprimea pe care mulÈ›i o admiră este un defect È™i nu o calitate. Fără bunătate, smerenie È™i zdrobirea inimii nu putem spori duhovniceÈ™te È™i chiar mântuirea este îndoielnică. Pentru că altfel creÈ™tinul devine un fariseu care foloseÈ™te credinÈ›a ca să umilească È™i să sufoce aproapele.
În viaÈ›a duhovnicească nu se aplică modelele din filme. CreÈ™tinul nu este un luptător plin de muÈ™chi care îi pune la punct cu o privire de oÈ›el pe vrăjmaÈ™i. Eventual pe toÈ›i cei din jur, inclusiv pe cei din familia sa.
Dacă asta căutăm noi în viaÈ›a duhovnicească este foarte clar. Încă nu am început să păÈ™im nici măcar pe prima treaptă a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Care este zdrobirea inimii.
Dar ce este aceasta, nu este chiat aÈ™a de simplu de aflat. Unele cărÈ›i pomenesc despre zdrobirea inimii, arată chiar că este foarte importantă. Dar cum ajungem la ea, ce este È™i cum anume să gândim ca să ne apropiem de acest dar, găsim mai puÈ›in.
Cartea de faÈ›ă are ca scop să uÈ™ureze călătoria pe acest drum încântător spre zdrobirea inimii, smerenie, dobândirea profunzimii duhovniceÈ™ti, păcii sufleteÈ™ti, harului È™i ÎmpărăÈ›iei lui Dumnezeu.

Pierdem o buna parte din respectul de sine din momentul in care crestem intr-o familie in care printii nu ne spun care este identitatea noastra culturala, dar si din momentul in care, trecand prin anii de scoala, profesorii nu ne spun in ce consta frumusetea literaturii noastre. Cu acest handicap identitar suntem abandonati unei societati in care literatura indeplineste tot mai mult rolul de instrument ideologic. Cine suntem cu adevarat?

Am decis sa scriu o carte despre frumusetea Sfintilor carturari, fiindca literatura exista doar in virtutea acestei frumuseti. Este o frumusete care ne face liberi, care ne indruma spre Cel ce este izvorul a tot ceea ce e frumos in lumea noastra. Cunoscand aceasta frumusete, ne putem delimita de toate acele frumuseti inrobitoare, egoiste, patimase, nemantuitoare. In operele Sfintilor carturari intalnim acel model al frumusetii echivalent identitatii noastre culturale.

Sergiu Ciocarlan

Ion Moraru s-a nascut in 1929, in Mindic, Basarabia. Dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, a facut parte din organizatia anti-sovietica „Sabia Dreptatii” din cadrul miscarii de rezistenta „Arcasii lui Stefan”. In 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar in 1950 a fost condamnat la 25 de ani inchisoare, dintre care 10 ani munca silnica. Dupa 1956, a fost eliberat in urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a detinutilor politici.

Dupa caderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografica „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care sta alaturi de celelalte carti ale izbanzilor demnitatii romanesti in fata colosului sovietic precum 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris-Cudla, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica a lui Radu Marculescu ori marturiile adunate in volumul Sa nu ne razbunati de monahul Moise de la Manastirea Oasa.

BărbăÈ›ia cea peste fire a nevoinÈ›elor pustniceÈ™ti È™i muceniceÈ™ti a Cuviosului Efrem l-a făcut nespus de milostiv È™i înÈ›elegător faÈ›ă de căderile, neputinÈ›ele È™i trebuinÈ›ele omeneÈ™ti, încât s-ar putea spune că dragostea tuturor mamelor din lume nu poate întrece bunătatea pe care neîncetat el o arată oamenilor. Pentru aceasta a È™i fost numit „Sfântul cu inimă de mamă”, căci pururea vede în noi ceva bun, dintru care pot să crească roadele mântuirii. Privirea sa dumnezeiască ne umple de nădejde È™i bucurie, È™i oricât am fi de zdrobiÈ›i È™i înfrânÈ›i, el ne întinde mâna È™i ne deschide căi pe care nu am mai umblat, încât să ajungem È™i noi la odihnă, împăcare È™i liniÈ™te sufletească È™i trupească. 

Tema cărÈ›ii de faÈ›ă este actuală È™i provocatoare. Actuală, pentru că, zi de zi, nedreptăÈ›im sau suntem nedreptăÈ›iÈ›i. Provocatoare, pentru că ne poartă în inima creÈ™tinismului, acolo unde răsună porunca: IubiÈ›i pe vrăjmaÈ™ii voÈ™tri (Mt. 5, 44). Astfel, omul se situează mereu între doi poli: pe de-o parte, instinctul dreptăÈ›ii, sădit în sufletul său, îl face să revendice instaurarea dreptăÈ›ii ori de câte ori aceasta e încălcată, iar, pe de altă parte, porunca de a-È™i iubi vrăjmaÈ™ii îi cere să-È™i depăÈ™ească firea, să-È™i răstignească eul, să nu-È™i facă dreptate. Pare o contradicÈ›ie. Arhimandritul Vasilios Bacoianis ne propune un itinerariu interesant, uÈ™or de parcurs, presărat cu pilde pline de tâlc È™i cuvinte ale SfinÈ›ilor PărinÈ›i, prin care să dezlegăm acest paradox È™i să putem discerne când È™i în ce fel să căutăm dreptatea pentru noi înÈ™ine È™i pentru ceilalÈ›i.

(Traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache )