A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

(lipsa text)Aceasta carte pe care o avem in mainile noastre, "Pateric despre visuri si vedenii", acopera din plin un mare gol duhovnicesc si pastoral. Ea corespunde unei necesitati urgente a preotilor, dar si a simplilor credinciosi, de a avea raspunsuri credibile si garantate si invita in toate timpurile la intrebarea staruitoare, daca trebuie sa dam atentie si importanta visurilor si vedeniilor sau sa le nesocotim si sa le respingem, ca lucrari ale amagirii pe care le faureste Diavolul si care au urmari catastrofale pentru cei ce le primesc.

CUPRINS

Către cititor
Prolog
Prefata la editia în limba româna (traducerea Cristina Bacanu)
Introducere

Texte din Sfânta Scriptură despre visuri, vedenii, profeti mincinosi si amăgire
I. Vechiul Testament
II. Noul Testament
Sfântul Antonie
Sfîntii Pahomie si Teodor
Sfântul Macarie Egipteanul

Sase întâmplări despre amăgire
1. Năluciri ale diavolului
2. Heron
3. Cel amăgit si fară minte
4. Monahul cel renegat din Mesopotamia
5. Awa Pavel care a fost amăgit
6. Pustnicul cel cu slavă desartă

Sfântul Efrem Sirul
Sfântul Vasile cel Mare
Sfântul Grigorie de Nyssa

Trei întâmplări despre amăgire
1.Valent
2. Malpa

Sapte întâmplâri despre amăgire
1.Diaconul român
2. Amăgirea celui care era să ajungă patriarh
3. Amăgirea înfricosătoare a vointei ascunse
4. Visul proegumenului Neofit
5. O convertire grea
6. Candela Maicii Domnului
7.Spovedaniane sinceră

Sfintii Varsanufie si Ioan
Sfântul Ioan Scărarul
Sfântul Grigorie Dialogul

Alte trei întămplări despre amăgire
1. Diavolul întinde cursă Sfântului Chiril
2. Diavolul îl batjocoreste pe Isaachie cel închis în pesteră
3. Amăgirea diavolească a lui Nichita cel închis

Sfântul Isaac Sirul
Sfântul Anastasie Sinaitul
Antioh, monahul din Galatia

Două întâmplări despre amăgire
1. Ispită si calomnie de la diavoli
2. Harul diavolesc al înainte-vederii

Sfântul Petru Damaschinul
Sfântul Simeon Noul Teolog
Sfântul Nichita Stithatul

Cinci încercări de amăgire
1. Sfântul Petru Atonitul si îngerul întunericului
2. Sfântul Pahomie si Hristosul închipuit
3. Sfântul Nifon si îngerul mincinos
4. Invitatia înselătoare a Satanei
5. Prefacerea Satanei în preot

Sfântul Grigorie Sinaitul
Sfântul Maxim Cavsocalivitul
Sfintii Calist si Ignatie Xanthopol

Alte douâ întâmplâri despre amăgire
1. Monahul care a fost salvat dintr-o amagire înfricosâtoare
2. Ucenicul care câuta împlinirea vointei sale

Sfântul Nicodim Aghioritul
Staretul Macarie de la Optina
Sfântul Ignatie Briancianinov
Sfântul Siluan Athonitul

Intâmplâri din zilele noastre despre amăgire
1. Comorile lui Ali Pasa
2.Pătama predicatorului
3. O hirotonie săvârsită doar în vis
4. Un vis le-a distrus zestrea
5. Pătania unei fete
6. Despre cea care îsi zicea sfântă
7. „Sfânta Parascheva" în vedenii satanice
8. „Maica Domnului" în vedeniile unei tinere

Diferiti Sfinti si Părinti
Sfântul Chiril Fileotul
Sfântul Marcu Ascetul
Sfântul Maxim Mărturisitorul
Sfântul Iustin Martirul si Filozoful
Sfântul Teognostie
Avva Filimon
Sfântul Casian Romanul
Avva Teodor Tibeul
Pârintele Iosif Isihastul
Evagrie Ponticul

Câteva întâmplari care stabilesc caracterul si duhul patristic ortodox în legătură cu vedeniile
1. Sfântul Atanasie Atonitul
2. Sfântul Simon Mirovlitul
3. Sfânta Pelaghia din Tinos
4. Sfantul Pahomie si monahii eretici
5.Awa Olimpie si preotul idolatrilor
6. Vedenia avvei Zaharia
7. „Eu sunt Hristos"
8. „Vrei să-L vezi pe Hristos?"
9. Sfântul Arsenie cel Mare
10. Sovăiala avvei Zinon
11. Sfârsitul avvei Zaharia
Părintele Daniil Catunachiotis

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  Pentru aceasta, inca din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi in diferite limbi a fost inteleasa ca o lucrare principala a Bisericii, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se facea accesibil fiecarui popor, in propriul sau grai.

Transmisa doar de textul Evangheliei dupa Luca (15, 11–32), parabola cunoscuta indeobste sub numele de parabola fiului risipitor este cu siguranta una din cele mai profunde si tulburatoare din cate au fost rostite de-a lungul activitatii publice de catre Iisus din Nazaret.  Lectia ei paradoxala a obsedat neincetat generatiile crestine de-a lungul istoriei Bisericii.

Cum intelege omul contemporan, omul secolului XXI, dincolo de simpla identificare, sensurile acestei parabole, a carei simplitate face din ea un text inepuizabil?  Raspunsul la aceasta intrebare il pot da cele sase lecturi antologate in prezentul volum semnate de sase personalitati teologice si culturale actuale.  Diversitatea lor are drept scop realizarea unei simfonii contrapunctice a interpretarilor: un teolog biblic protestant (Joachim Jeremias), doi monahi, unul rasaritean athonit (arhimandritul Vasilios Gondikakis), altul occidental iezuit (P. Marko I. Rupnik), un scriitor-monah, Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia), un filozof crestin occidental (Jean-Luc Marion) si un filozof roman, Constantin Noica.

Lupta cea mai mare trebuie dusa impotriva mea.  Dusmanul cel mai mare sunt eu insumi.  "Scapa-ma de mine insumi", scria un om duhovnicesc.  "Acestea si mai mari decat atata am facut", marturisea un sfant, si pe buna dreptate.  Fiecare dintre noi este o cioara vopsita.  Suntem marsavi inauntru si vrem sa aparem sfinti inafara.  Insa Dumnezeu vrea sa ne curete vasul pe dinlauntru.  Nu vrea sa aparem ca niste mormite varuite pe dinafara, iar inlauntru sa fim plini de oase goale si putreziciuni.  El ne cere colaborarea la aceasta opera de curatire si purificare launtrica.

În Sinaxarele Bisericilor Ortodoxe din Grecia şi Rusia acest mare trăitor isihast, originar din părţile Moldovei, apare trecut sub felurite nume: Cuviosul Antipa Athonitul, Sfîntul Cuvios Ieroschimonah Antipa de la Valaam sau Cuviosul Antipa Românul. Cînd Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a re­­cunoscut canonizarea sa (mai 1992), a dispus să fie trecut în ca­­­­­lendar cu titulatura de Sfîntul Cuvios Antipa de la Calapo­deşti, pomenirea sa făcîndu-se pe 10 ianuarie. În anul 2002, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a aprobat şi Acatistul Cuvi­o­sului, întocmit de P. S. Dr. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului.

Mărturii ale ieromonahului Rafail Noica şi cuvinte de folos ale ieromonahului Symeon Bruschweiller

Editura Sophia/Editura Partener


Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decât se vede. Şi cred că noi putem să ne încredinţăm Domnului, că ştie El ce face, chiar când nu vedem noi, chiar când în ochii noştri n‑are aerul că ştie ce face. Domnul de multe ori nu ne întreabă pe noi, însă ştie El mai bine. Şi cred că, dacă noi ne trăim smerit viaţa noastră, în sensul adevărat, dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschisă iubirii, şi iubirea este porunca cea dintâi a Domnului.
Deci, trăind în iubire, trăind în înţelegerea aproapelui, înţelegându‑l şi în păcatul lui (fiindcă şi eu sunt păcătos şi nu trebuie să judec), împlinind poruncile lui Dumnezeu, se face în fiecare dintre noi o lucrare de a cărei măreţie nici nu ne dăm seama.
Pr. Rafail Noica