Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea de fata, iesita de sub condeiul unui cunoscut psihoterapeut ortodox din Rusia, isi propune sa analizeze, dintr-o perspectiva duhovniceasca una dintre cele mai arzatoare probleme ale epocii contemporane: problema suferintelor aparute pe fond nervos.  Nevrozele, maladiile legate de stress si alte afectiuni din aceasta categorie sunt disecate aici cu dubla competenta a omului de stiinta si a credinciosului inarmat cu milenara experienta de terapie sufleteasca a Bisericii Ortodoxe. 

Ce e de făcut când în viață apare pe neașteptate un secret de familie? Îl accepți sau preferi să‑l ignori, spre a nu te face părtaș trecutului? De ce să‑ți complici existența, când te poți mulțumi cu un serviciu atrăgător și bunăstare materială? Poate oare cineva fugi de el însuși și de trecutul său, fie apropiat, fie mai îndepărtat?

În romanul Izvorul vindecător, autoarea Irina Bogdanova abordează o serie de probleme cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi, sugerând totodată posibile modalități de rezolvare sau îndreptare, fără tendința de a ne instrui cu orice preț. Teme precum raportarea la locurile sfințite prin rugăciune și prin jertfa celorlalți, rolul sacru al familiei în viața copilului, deschiderea sufletului spre Dumnezeu într‑o din ce în ce mai ostilă lume, povestea unui izvor minunat, multă vreme socotit tămăduitor, care, deși îngropat sub un morman de gunoi, se va întoarce la lumină, ajung prilej de nedumeriri, dar și de reflecție asupra bunătății, generozității, perseverenței pe calea îngustă, dar dreaptă: 

 „Atunci când îi faci cuiva un bine, îi dăruiești doar o mică parte din acel bine, iar restul ți‑l faci ție însuți, pentru că tocmai sufletul tău devine mai luminos și mai curat.”

Credința ortodoxă nu este abstractă, ci personală. Menirea sa nu este aceea de a elabora principii generale ori vreun cod teoretic de conduită morală, ci mântuirea tuturor oamenilor – ființe unice și irepetabile, zidite după chipul lui Dumnezeu. Această carte ne aduce aproape câteva persoane deosebite, care s-au distins prin faptul că au aflat sfințenia și desăvârșirea întru Hristos cu precădere pe calea căsătoriei. În exemplele alese uimeşte, mai înainte de toate, diversitatea lor, care acoperă aproape patru mii de ani, din vremea Vechiului Testament până în zilele noastre.

Țelul suprem al căsătoriei este ca soțul și soția să se ajute unul pe altul să intre în Împărăția cerurilor. Prin dragostea reci­procă și părtășia vieții, amândoi – împreună cu copiii lor, dacă Dumnezeu le-a dăruit urmași – sunt chemați a se aduce unul pe altul mai aproape de Hristos. Ca unire veșnică între două persoane unice și veșnice, Taina Nunții nu are altă menire decât aceasta. 

Fie ca toți soții și soțiile care citesc această carte să fie învredniciți, prin rugăciunile sfinților pomeniți aici, să aducă, pe cât de deplin se poate, ofranda cununilor nunții lor lui Hristos Împăratul. Și fie ca noi toți, ori că suntem căsătoriți, ori monahi, ori celibatari, privind la icoanele însuflețite ale Sfintei Treimi în paginile ce urmează, să ajungem la o mai adâncă prețuire și înțelegere ale acestei „mari taine” (Efes. 5, 32).

† Kallistos, Mitropolit de Diokleia

Cum putem noi, făpturi pământești supuse morții, să înțelegem suspinul și lacrima cea mai presus de suspin și lacrimă care îți potopesc sufletul? Cum vom cuprinde și mărgini în cuvinte seninul și strălucirea dumnezeiască a feței tale, prin care deopotrivă se fac arătate Răstignirea și Învierea Domnului Hristos? Ce vom putea noi spune despre durerea ta pentru noi, care nu-și găsește alinare de la fața multelor noastre păcate și fărădelegi? Și ce vom grăi înaintea dumnezeieștii tale priviri, care vede în noi cuvântul prin care am fost aduși la ființă și viață prin sfatul și lucrarea Preasfintei și de viață făcătoarei Treimi? De necuprins inimii pământești este supinul tău, Preacuvioase Efrem, căci neostoitul tău dor este veșnic și, prin Duhul Sfânt, s-a făcut una cu cel al Domnului Hristos, Care a grăit Tatălui: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, Întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una” (Ioan 17, 21). Cu adevărat, acestui veac pământesc îi este cu neputință să cuprindă măsura desăvârșită a acestui suspin și dor întru care a înviat din morți Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, noi, cei care nu putem lua asupră-ne prihănirea celor pe care le-am săvârșit în afara Evangheliei, te rugăm, Mare Mucenice al lui Hristos, fă tu să răsară întru noi cuget înnoitor și nădejde de biruință, învățându-ne în taina inimii felul în care se face lucrătoare puterea Sfintei Cruci și a numelui Fiului lui Dumnezeu. Îți mulțumim, preablândule Părinte Efrem, și suntem încredințați că toate acestea deja le săvârșești pentru noi, dintru puterea Mângâietorului Duh, care se arată deplin lucrătoare întru Crucea lui Hristos, proslăvind numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin

O poveste te ajută întotdeauna să înțelegi mai ușor orice, chiar și cele mai anevoioase lucruri. Ba chiar te poate învăța cum să îi urmezi povața și să‑i descoperi tâlcul, mai cu seamă când povestitorul – o bunică, un frate sau un prieten – are puțin răgaz să intre și el în poveste. După cum vă amintiți, o astfel de bunicuță a fost Doamna Păresimilor, care, vreme de cincizeci de zile încheiate, ne‑a tot povestit și încântat spre a ne purta mai lesnicios pașii în urcușul Postului Mare către Înviere.

Iat‑o de data aceasta pe sora ei, Doamna Cincizecimii, care, pentru alte cincizeci de zile, ne va arăta cum să urcăm alături de ea alte șapte trepte. Care sunt aceste trepte? Cele șapte duminici de după Înviere, de la Duminica Tomei până la Cincizecime. Și unde duc treptele? Spre o destinație aflată la o înălțime amețitoare, dar nu cu neputință de atins. La propria noastră Cincizecime, la sfințenie...

Tatiana Petrache

Romanul-parabolă Sfânta Matrona urmărește des­tinul unor oameni din zilele noastre, care în tumultul durerilor și necazurilor au fost părăsiți de toți. Într-o lume în care nu mai au de la cine să aștepte ajutor și sprijin, rugăciunile către ­Sfânta Matrona din Moscova par să rămână ultima lor nă­dej­de. Evgheni și Sofia, personajele principale, ajung să creadă în Dumnezeu, trecând prin încercări grele, în urma cărora își înțeleg menirea și, totodată, greșelile.

Autoarea Irina Ordînskaia împleteşte în ţesătura cărţii și istorisirea biblică despre izbăvirea lui Lot, spre a ne învăța că prin credință putem învinge deznădejdea și întunericul din noi.

În aceste pagini fascinante se dezvăluie lucrarea binefăcătoare a Sfintei Matrona în viața celor aflați în pragul deznădejdii pricinuite fie de o boală fatală, fie de egoism; fie de lipsa unui sens în mijlocul deșertăciunilor vieții, fie de necredință, lipsa iubirii față de semeni ori deprinderea păcatului ce deschid o prăpastie între om și Ziditorul lui.