Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

(lipsa text)

In chilia Cinstitei Cruci a mănăstirii Stavronikita, în ultimii ani ai vieţii sale, stareţul Tihon primea monahi de pe întregul Munte Athos, printre ei – şi pe viitorul sfânt Paisie Aghioritul. Înainte de a muri, stareţul Tihon i-a lăsat moştenire Cuviosului Paisie chilia sa, promiţându-i că „va veni să se vadă cu el”. Cuviosul Paisie îşi amintea mai târziu: „Era 10 septembrie 1971, miezul nopţii. Eu mă rugam şi deodată am văzut cum intră în chilie Stareţul meu! Am sărit, i-am prins picioarele şi le-am sărutat cu evlavie. Nu am înţeles cum s-a desprins din mâinile mele, a intrat în biserică şi a dispărut. Desigur, nimeni nu înţelege cum se petrec asemenea întâmplări. Şi acestea nu se pot explica logic, de aceea se şi numesc minuni. Am aprins îndată o lumânare (în timpul în care s-a întâmplat aceasta, ardea doar candela), pentru a însemna în calendar ziua în care mi s-a arătat Stareţul, ca să nu uit. Când am văzut că aceea era ziua adormirii lui (10 septembrie), m-am întristat foarte tare că această zi trecuse pe neobservate pentru mine. Mă gândesc că bunul părinte mă va ierta, pentru că în ziua aceea, de la răsărit până la apus, am avut mulţi vizitatori, obosisem mult, eram la capătul puterilor şi uitasem absolut de toate. Altfel, aş fi înfăptuit ceva, ca să-mi aduc şi mie folos, şi pe stareţ să-l bucur cu o priveghere de noapte”.

Primiti cu bucurie, dreptcredinciosilor, aceasta carte si va indeltniciti intru citirea ei.  Ca daca toti Sfintii, Apostolii, Mucenicii si Cuviosii, care au rabdat multe feluri de chinuri si de necazuri pentru Domnul, au catre Dansul multa indrazneala, ca niste slugi ale Lui, cu cat mai vartos mult milostiva Lui Maica, ceea ce stapaneste toata zidirea, are mai multa indrazneala decat toti Sfintii sa mijloceasca catre Dansul, asa cum s-a aratat in diferite timpuri, mai inainte de a se face Judecata cea a toata lumea, caci a izbavit multe suflete din cursele diavolului, dupa cum se arata in multe carti.

Vietile sfintilor cu scris mare

Frumoasele istorisiri care urmează, nu sunt o lucrare proprie, ci sunt mai mult o adunare şi adaptare a mai multor lucrări de la diferiți autori. In lucrarea de față am folosit cartea: „Sfintele Amintiri ” şi „Spre Emaus ” de M. Sadoveanu şi D. D. Pătrășcanu, „Galileienii” care a fost un manuscris de autor, şi „Vieţile Mucenicilor creştini care au fost ostaşi ” de arhiereul Antim, vicarul Mitropoliei Moldovei broşura nr. 3, laşi, 1913.

Lucrarea de faţă socotim că răspunde unei nevoi adânc simţite de poporul nostru şi nădăjduim că străduințele noastre vor fi răsplătite prin clipele de înălțare sufletească ale celor ce vor citi aceste pagini de dragoste curată, lepădare de sine şi mai ales de cel mai desăvârşit idealism pe care, sub braţele Crucii Mântuitorului, I-a simțit omenirea vreodată.

Cu această nădejde, trimitem în lume acest volum, care cuprinde o parte din Vieţile Sfinţilor, spre slava lui Dumnezeu şi folosul aproapelui.

(lipsa text)