O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

Pline de caldura si omenie, aceste istorisiri venite din inima blanda a Rusiei lui Serafim de Sarov si a nenumaratilor mucenici vor hrani cu dragoste sufletele copiilor, vor odihni cu gingasie sufletele ostenite si impovarate ale parintilor, vor insenina fruntile brazdate de vreme ale bunicilor.

Scrisă într-un stil simplu și accesibil, cartea de față oferă o excelentă sinteză a elementelor ce alcătuiesc „practica” rugăciunii personale așa cum s-a cristalizat aceasta în cele mai vechi și autorizate documente și mărturii ale spiritualității creștine din secolele III–IV.

Autorul ei, eruditul monah Gabriel Bunge, este un iubitor entuziast și lucid al Tradiției răsăritene. El pune astfel la dispoziția cititorului modern interesat un „ghid practic” — veritabil abecedar al rugăciunii — care să conducă la o revitalizare și reasumare existențială a modului patristic al rugăciunii propus de Tradiția autentică a Bisericii.

Pentru a fi însă eficientă și vie, nu doar culturală, această recuperare trebuie să ia aminte la sfatul avvei Evagrie Ponticul: „Nu vorbi numai cu plăcere despre faptele Părinților, cere-ți de la tine și săvârșirea întru osteneală a faptelor lor.”

Sfântul Ioan din Kronstadt care a trăit în veacul al XIX-lea și a adormit pe 20 decembrie 1908, a fost o personalitate rară și cu totul harismatică a Bisercii Ortodoxe din Rusia. El a dovedit că atunci când credința este unită cu voința și cu dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele, se săvârșesc într-adevăr mari minuni.

Viata si mantuirea noastra sunt strans legate de aproapele.  Asezarea noastra sufleteasca, chiar daca semnele exterioare nu vadesc aceasta, inraureste in chip hotarator starea sufleteasca a celor din jur.  Daca avem ganduri de manie ori de nemultumire fata de aproapele nostru, se simte in felurite chipuri.  Orice boala duhovniceasca a noastra provoaca, in mod inevitabil, suferinte celor apropiați.  Pacatele si deznadejdea duhului nostru se rasfrang si asupra lor.

Dar oare nu indrazneala cea buna, nu bucuria vietii, nu taria duhului si incurajarea ar trebui sa fie felul nostru de a fi si de a ne raporta la oameni si mai ales la aceia din jurul nostru?

Comunicarea noastra cu aproapele are loc, mai cu seama, prin cuvant.  Intelegem oare insemnatatea raspunderii inaintea lui Dumnezeu pentru fiecare vorba rostita?

Cartea cunoscutului teolog rus Nikolai E. Pestov poate fi socotita, pe buna dreptate, un indrumar de pret pe calea impreuna-mantuirii, intr-o lume tot mai lipsita, astazi, de repere spirituale autentice.  Este un ghid cu ajutorul caruia impreuna-vietuirea in lumea zilelor noastre ne poate aduce pe toti, laolalta, mult mai aproape de Dumnezeu.

Aceasta este cea dea patra si ultima din seria de carti tratand diverse teme de psihologie duhovniceasca la Parintii Desertului, care au aparut in traducere romana.  Celelalte trei volume au fost dedicate temelor smereniei, ascultarii si pocaintei in traditia patristica ortodoxa.

Sper ca acest set complet de volume, cuprinzand observatiile mele asupra psihologiei Parintilor Desertului, va contribui la o intelegere mai completa a sensibilitatilor si principiilor duhovnicesti care ii unesc pe toti crestinii in mostenirea comuna a sfinteniei si iubirii, care transcende micile noastre separari si diviziuni spre o mostenire care depaseste Ortodoxia, cuprinzandu-i pe toti cei care doresc sa se apropie de idealul crestin al vechiului desert.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

In aceasta a zecea porunca a Decalogului, Dumnezeu a hotarat nici sa nu poftim ceva din bunatatile trecatoare ale aproapelui nostru, zicand: Sa nu poftesti femeia aproapelui tau, sa nu poftesti casa vecinului tau, nici tarina lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici injugatorul lui; nici o vita a lui si nici una din cate sunt ale aproapelui tau.   Primele patru porunci ale Decalogului invata datoriile cele catre Dumnezeu si erau scrise in tabla cea dintai, precum zice la Marturisirea Ortodoxa; iar cele sase dupa dansele, invata datoriile cele catre aproapele si erau scrise intru a doua tabla.  Pentru aceasta si Domnul, in dragostea cea catre Dumnezeu si in cea catre aproapele, a incheiat in Evanghelie pe cele zece porunci si pentru aceasta a si zis: O iota sau o cirta nu va trece din Lege (adica din cele zece porunci).  Si dintr-aceste sase porunci, primele cinci, care invatau datoriile cele catre aproapele, opresc pe om numai de la cuvintele cele dinafara si lucruri ale pacatului; iar aceasta porunca il opreste si de la insasi pofta cea rea dinauntru a sufletului, adica il opreste sa nu pofteasca nicidecum pacatul, nici in inima lui; adica pofta lui este pricina si radacina tuturor cuvintelor si lucrurilor celor dinafara.  Pentru aceasta si Domnul zice relativ la aceasta pofta: Tot cel ce cauta la femeie spre a pofti pe ea, iata a preacurvit cu dansa intru inima sa (Mt. 5,28).

Protos. Nicodim Mandita

In acest scurt, dar admirabil volum cu valoare de adevarat testament spiritual, el evoca initierea in experienta fondatoare a "orei vesnice" de care a avut parte inca din cea mai frageda pruncie in casa parohiala si in biserica unde slujea tatal sau, parintele Constantin Gheorghiu.  Este vorba de un text literar-teologic unic in felul lui, un gen de amintiri dintr-o copilarie teologica despre viitorul eshatologic al fiintei umane.  Povestindu-si copilaria, autorul face teologie(de cea mai buna calitate), rezultatul fiind nu o simpla autobiografie spirituala, cat o veritabila mistagogie literara, pe intelesul tuturor.