Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Broşura îşi propune redescoperirea dimensiunii spirituale, a folosului şi importanţei postului pentru omul contemporan, fără a fi neglijate nici consecinţele sociale binefăcătoare ale practicii postirii. După o cuprinzătoare prezentare a învăţăturii ortodoxe despre post, puternic ancorată în teologia biblică, despre sensul şi foloasele sale în viaţa creştină, autorul expune pe larg rânduiala canonică şi tipiconală privitoare la practica postului. Urmând clasificarea obişnuită a posturilor după asprime (ajunare desăvârşită, post aspru, post obişnuit, post uşor) şi durată (posturi de o singură zi – miercurile şi vinerile de peste an, Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, Ajunul Bobotezei, Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul, postul facultativ din zilele de luni; posturi de mai multe zile – Postul Sfintelor Paşti, Postul Naşterii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli, Postul Adormirii Maicii Domnului), Părintele Stelian Ionaşcu relevă, pentru fiecare dintre acestea, specificul postirii, vechimea practicării postului respectiv şi evoluţia în timp a acestei practici. De asemenea, autorul prezintă rânduiala dezlegărilor postului (harţi), suspendări parţiale sau totale ale postului menite să îngăduie trupului să participe la bucuria duhovnicească a praznicelor. Lucrarea se încheie cu redarea unor rânduieli suplimentare ale posturilor de peste an, după Tipicon-ul Sfântului Sava cel Sfinţit şi după Pravila bisericească a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, şi a pogorămintelor hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la respectarea posturilor de către copii, bătrâni şi bolnavi.

Fecioria este cel mai de pret dar al lui Dumnezeu fata de om, cum mult mai de pret si decat smaraldul si existenta fildesului, pentru cei ce dispretuiesc existenta lor pamanteneasca si se inalta spre Dumnezeu prin aripile mintii (nous) lor. Dar de Dumnezeu dat, fecioria este maica nepatimirii, alegere a lui Hristos si singura insotire a cerestilor fapturi neinsotite. Si inainte de toate neinsotit este Dumnezeu, iar apoi ingerii. Preasfanta si neprihanita Treime este prima care este fecioara. Fiul se naste in chip nepatimas din Tatal, asa cum lumina izvoraste din luminasi ramane Fiul Unul-nascut. El este unit intr-Unul impreuna si Tatal si cu Duhul, care purcede din Tatal. Asadar, firea Sfintei Treimi este curata de toata patima si constituie in acest mod prototipul fecioriei.

Mă bucur că exist, că trăiesc şi că pot face ceea ce-mi place. Oare acest lucru nu este o minune?
Pentru mine tot ceea ce mă înconjoară și tot ceea ce se întâmplă în jurul meu este o minune. Eu nu pot face soarele să răsară, păsările să cânte, apele să curgă și stelele să sclipească. Nimic din toate acestea și multe altele nu le pot face. Nimic nu pot fără Dumnezeu. „Nihil sine Deo!” Nebun este cel ce se încrede prea mult în sine, care crede că poate ceva fără Dumnezeu. Și mai nebun este cel ce crede că Dumnezeu nu există, cel ce condiționează existența lui Dumnezeu de minuni. „Dacă mi s-ar întâmpla o minune, aș crede și eu în Dumnezeu.” Cel ce gândește astfel nu ține cont că însăși existența sa în lume este o minune.
Ce mărturii despre minuni mai avem nevoie, când tot ceea ce ne înconjoară este o mare minune? Mă bucur că sunt o minune din minunea acestei vieți. Mă bucur de tot ceea ce există și se întâmplă.

Briana Cristina Z., 11 ani, Târgu Mureș

Învățăturile patristice ne pot ajuta în demersurile noastre de a fortifica puterea curajului nostru și de a stabili măsura prudenței, astfel încât ambele virtuţi să fie cu adevărat desăvârşite. În contextul actual, dominat de  laşitate, îndrăzneală neîntemeiată și lipsa unei gândiri raţionale şi coerente, textele Sfinților Părinţi ne îndeamnă să adoptăm calea vieţuirii creştine: responsabilă, curajoasă, lucidă, dar, în același timp, guvernată de prudenţă. Toate aceste virtuţi, la rândul lor, creează contextul necesar pentru dobândirea celei mai de preţ calități umane dintre toate: înţelepciunea. Însă, pentru a ajunge aici, este nevoie atât de un curaj înțelept, cât şi de o prudenţă bine întemeiată.

Preot dr. Adrian Agachi

Pentru orice crestin, Fericirile rostite de catre Domnul Iisus Hristos in Predica de pe Munte sunt o suma esentiala de repere ale vietii duhovnicesti: citite cu luare-aminte si intelese in profunzime, ele alcatuiesc indreptarul deplin al virtutilor, calea sigura a fiecarui credincios spre fericirea sa personala in vremelnicie si in vesnicie.  Fericirile, care cuprind in putine cuvinte o invatatura atat de vasta, se inteleg fara greseala in sanul traditiei vii a Ortodoxiei, prin talcuirea celor care, in cei doua mii de ani trecuti de la venirea lui Hristos pe acest pamant, le-au inteles deplin traindu-le pe de-a-ntregul.  Sfantul Ioan din Kronstadt, unul dintre sfintii cei mai cunoscuti si cei mai iubiti ai Ortodoxiei vremurilor din urma, este unul dintre acesti traitori si invatatori ai Bisericii.  Cu limpezimea si simplitatea care-i impodobesc toate scrierile, el ne indruma, fara vorbe de prisos, spre vesnicul nostru rost pe calea cu adevarat Domneasca a Fericirilor evanghelice.

Sfânta Taină a Spovedaniei este parte a parcusrului îndreptării. De fapt ea urmează gândului că am greşit şi premerge părerea de rău sau căinţa profundă pentru păcatele săvârşite.
Iertarea păcatelor se face prin lucrarea Sfântului Duh pentru că numai restabilind relaţia cu Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh, putem să simţim firescul răspunsului nostru dat pentru veşnicie.
Sfântul Ioan Gură de Aur îndruma credincioşii din vremea sa astfel: Chiar dacă multora li se pare iadul înfricoşător, eu nu voi înceta de a striga mereu că a supăra pe Hristos este mai cumplit şi mai înfricoşător decât gheena. Şi vă rog şi pe voi să gândiţi la fel. Aşa vom scăpa şi de iad şi ne vom bucura şi de slava lui Hristos. Acest cuvânt este actual şi pentru noi, cei de astăzi, care dorim şi încercăm să nu supărăm pe Hristos, prin fapte, gânduri şi cuvinte nesăbuite.

Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului