Cuprins:

Precuvantare la Mica Pravilioara
Insemnatatea pe scurt a celor sapte laude
Rugaciunile diminetii
Rugaciunile de seara
Miezonoptica pentru toate zilele
Miezonoptica pentru Sambete
Miezonoptica pentru Duminici
Utrenia
Ceasul intai
Ceasul al treilea
Ceasul al saselea
Obednita
Ceasul al noualea
Vecernia
Pavecernita
Ceasurile Pastilor
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre ingerul pazitor al vietii omului
Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Al doilea paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
Pomelnic
Sinaxar peste tot anul
Invatatura pe scurt

Sfântul Sava cel Nou a crescut şi s-a desăvârşit ca monah încă din tinereÈ›e în cele mai venerate locuri ale Ortodoxiei: Ţara Sfântă şi Sfântul Munte. A fost prieten apropiat al Sfântului Nectarie din Eghina, în a cărui mănăstire de maici a slujit ca preot şi a predat cântarea psaltică şi meşteşugul iconarilor – pe care îl deprinsese în Athos, la Sfânta Ana –, iar cea dintâi icoană a Sfântului Nectarie de către el a fost zugrăvită, de-a lungul a 40 de zile de zăvorâre. Mare isihast şi „om al blândeţii”, la fel ca Moise şi David, smerit şi milostiv, de o iscusinţă negrăită ca părinte duhovnicesc şi îndrumător, toată asprimea şi-o îndrepta doar împotriva păcatului, urând mai ales hulirea şi osândirea aproapelui. 

Prăznuit pe 7 aprilie, ziua adormirii şi a aflării cinstitelor sale moaşte, Sfântul Sava îi primeşte cu dragoste pe toţi cei care îi cer ajutorul cu credinţă, precum arată numeroasele minuni săvârşite până în ziua de azi cu rugăciunile lui. 

Cuprins

SfinÈ›enia - Împlinirea umanului
Luna septembrie
Luna octombrie
Luna noiembrie
Luna decembrie
Luna ianuarie
Luna februarie
Luna martie
Luna aprilie
Luna mai
Luna iunie
Luna iulie
Luna august
Sinaxarele din Triod
Sinaxarele din Penticostar

Am dorit ca in biblioteca cititorului roman,alaturi de alte multe Paterice publicate de-a lungul timpului, sa existe si Patericul insulei Cipru,pe care cu multa bucurie l-am descoperit in biblioteca Manastirii Simonopetra din Sfantul Munte Afhos, scris de catre un autor necunoscut. Istoria bisericeasca a Ciprului cunoaste asadar sase perioade cronologice, si anume: prima, care incepe cu propovaduirea crestinismului in Cipru si ajunge pana la inlaturarea dominatiei romane (45-330); a doua, cunoscuta ca perioada bizantina (330-1192); a treia, care se intinde de la venirea dinastiei de Lusignan in Cipru, pana la cucerirea lui de catre otomani,numita si perioada franco-cratiei (1192-1571); a patra, care coincide cu anii turco-cratiei (1571-1878) si careia ii pune capat instalarea in insula a administratiei britanice; a cincea, care cuprinde istoria Bisericii din Cipru in decursul anglo-cratiei (1878-1960); iar a sasea, care incepe cu proclamarea independentei Ciprului (august 1960) si se intinde pana astazi.

Un rol aparte în mărturisirea Teologiei Răsăritene în Apus l-a avut Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului È™i, de aceea, cartea Părintelui Dr. Ștefan Zară, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică are meritul de a-l prezenta drept „un părinte de o profundă trăire duhovnicească şi fervent luptător pentru apărarea dreptei credinţe, alături de alţi reprezentanţi, ca: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ilarie de Pictavium, Fericitul Ieronim şi Fericitul Augustin. Sfântul Ambrozie are un simţ profund pentru valoarea şi funcţia ecumenică a credinţei, a doctrinei şi a tradiţiei creştine. El atribuie o importanţă deosebită sinoadelor, mai ales aceluia de la Niceea, care este un continuu centru de referinţă pentru problemele de învăţătură şi viaţă creştină. Sfântul Ambrozie ţine ca răsăritenii şi apusenii să trateze împreună problemele apărute în Biserică, ce necesită colaborarea, cercetarea şi hotărârea de luat în comun”. 

Ne-am străduit, atât cât ne-a stat în putere, să scriem viaÈ›a unuia dintre cei mai înzestraÈ›i duhovniceÈ™te urmaÈ™i ai lui Adam, a Cuviosului Mărturisitor, a StareÈ›ului celui Nebun pentru Hristos, cu toate că viaÈ›a sa bogată este cu neputinÈ›ă a fi scrisă de un muritor de rând, căci numai Domnul È™tie totul despre ea.

Avea ochii mari È™i luminoÈ™i, în care strălucea dragostea, È™i, mai mult decât orice, vorbea despre aceasta: despre faptul că dragostea este mai presus de orice pravilă È™i că oamenii vremurilor din urmă se vor mântui doar prin dragoste, bunătate È™i smerenie.

Ca răsplată pentru credinÈ›a sa cea fără de margini în Domnul, StareÈ›ul a fost învrednicit È™i după moarte de darul tămăduirii, ca în timpul vieÈ›ii sale. Prin urmare, la mormântul său nu se sfârÈ™eÈ™te niciodată mulÈ›imea de oameni care primesc în chip minunat tămăduire prin untdelemnul din candela sa.

IubiÈ›i fraÈ›i È™i surori, cu dragoste întru Hristos vă rog, nu deznădăjduiÈ›i! RugaÈ›i-vă lui Dumnezeu, cereÈ›i StareÈ›ului Gavriil È™i fiecăruia i se va da după a sa credinÈ›ă, căci Părintele Gavriil mereu însămânÈ›a È™i revărsa dragoste peste cei din jurul său, întărind pe oameni în credinÈ›ă È™i sporindu-le nădejdile.

Sfanta Traditie a Vechiului Testament este mai veche decat Sfanta Scriptura.  Si dupa aparitia Sfintei Scripturi, in timpul lui Moise, oamenii au invatat credinta in Dumnezeu prin ajutorul Sfintei Traditii.  Sfanta Traditie a Noului Testament este de asemenea mai veche decat Sfanta Scriptura a Testamentului Nou.  Domnul Iisus Hristos a invatat numai prin viu grai, si Sfintii Apostoli mai mult prin viu grai, decat prin scris.

Cei doi luminatori ai lumii materiale, au fost randuiti pe cer de Dumnezeu in a patra zi a creatiei pentru a lumina pamantul: Soarele pentru zi, si luna pentru noapte.  Cum acesti doi luminatori, dupa porunca lui Dumnezeu lumineaza lumea la timpul lor; tot asa si Sfanta Traditie si Sfanta Scriptura, implinesc aceeasi voie a lui Dumnezeu, adica lumineaza pe cei ce le cerceteaza cu credinta si cu umilinta pentru a se folosi.  Precum Dumnezeu a facut pe Adam si pe Eva - doi - poruncind ca amandoi sa se iubeasca si sa se ajute pentru a duce jugul casatoriei, incat sa fie amandoi un trup, asa si aceste doua calauze insuflate de Dumnezeu: una spusa si alta scrisa, se ajuta si se intregesc una pe alta, incat amandoua alcatuiesc un singur corp al cuvantului Dumnezeiesc.

Hristos voieste sa-L iubim fara aceasta certitudine ca-L detinem.  Fara asigurari.  Voieste sa te lase asa.  In acest gol; in acest gol in care poti sa faci cele mai frumoase zboruri; cele mai frumoase planuri in cerul dragostei Lui, in marea vietii, pe unduirile ei.  Daca vei intelege toate acestea, vei intelege cat de prezent este Dumnezeu cand simti ca este absent.  Sa stii ca acele clipe in care este absent, in care nu-L simti, in care nu-L vezi, in care intelegi ca lipseste, sunt mai ales acele clipe in care cu putin timp inainte ti-a dat painea Lui si doar ce incepusesi sa intelegi, S-a facut nevazut.  El iti spune: „Voiesc sa dobandesti o altfel de legatura cu Mine.  Dincolo de scheme, de culori, de viziuni, de vederi, de atingeri, de asigurari si certitudini; voiesc sa simti in inima ta ca Ma detii acolo”.  Pe Acela care tot vine si tot pleaca.  Pe Acela care-si lasa amprenta Sa inlauntrul nostru si nu stim exact unde este.  Si nu-L putem descrie altora apoi, dar ceilalti vad in ochii nostri ceva si inteleg ca Domnul a pasit prin sufletul nostru si a lasat ceva.  Iar aceasta lasa loc pentru o noua inaintare.  Pentru noi paÈ™i.

Boala, chiar daca slabeste trupul, totusi, intareste sufletul; trupul il omoara, dar sufletul il inviaza; pe omul dinafara il slabanogeste, dar pe cel dinauntru il innoieste. „Chiar daca omul nostru cel din afara se trece, cel dinauntru insa se innoieste din zi in zi” (2 Cor. 4, 16).
Cum se innoieste? Se deprinde cu smerenia, cu rabdarea, cu aducerea aminte de moarte si in urma acesteia cu adevarata pocainta, rugaciune, dispret fata de lume si de desertaciunile lumesti. Cine, bolnav fiind, ar mai avea chef sa se mandreasca? Cine, vazand ca prin boala i se apropie sfarsitul, si-ar mai dori slava, cinste si bogatie? Cine ar indrazni sa mai greseasca fara frica, vazand ca il cuprinde frica de judecata lui Dumnezeu? Si cand se roaga omul cu mai multa osardie daca nu in vremea bolii? O, boala, leac amar, dar sanatos! Dupa cum sarea nu lasa nici carnea, nici pestele sa se strice si sa faca viermi, tot asa si orice boala ne pazeste sufletul de stricaciunea si putreziciunea pacatului si nu lasa patimile, viermii sufletesti, sa ia nastere in el.

Istoria Bisericii consemneaza putine femei sfinte ce ne‑au lasat spre zidire scrieri duhovniceÈ™ti.  Din randul lor face parte si stareta Taisia, ucenica Sfantului Ioan din Kronstadt, care a sadit in sufletele contemporanilor educatia crestina si ravna pentru viata in Hristos.

Cei care vor citi scrisorile maicii Taisia des­pre viata duhovniceasca fara a limita in mod superficial principiile acestei vieti doar la taramul traiului monahal vor des­coperi ca acestea pot hrani si su­fle­tele im­­po­varate ale socie­tatii noastre ur­ba­nizate, calauzindu‑le cu multa sensibilitate si pricepere pedagogica de sub jugul strivitor si povara nimicitoare ale lumii sub jugul cel bun si povara cea usoara ale lui Hristos.

In zilele noastre, la fel ca acum o suta de ani, cuvintele ei raman rauri de apa vie, fiindca adevarul lui Dumnezeu nu se invecheste si nu se schimba, ci este pururea acelasi, datator de viata si innoitor.