O intalnire cu Parintele Craciun era un fel de revelatie, pentru dragostea pe care o putea radia acest slujitor al lui Dumnezeu, de o verticalitate rara, dar si cu multa exigenta, demn si plin de credinta.

PS Gurie, Episcopul Devei si Hunedoarei

Fie ca aceste pagini sa provoace intrebarile care nasc raspunsurile adevarate, cele implinite in Dumnezeu.  Iar spatiul acesta al maidanului sa fie, cu adevarat, un spatiu al intervalului din care se cresc parghiile intalnirii cu Dumnezeu pentru inca multe generatii de acum inainte.

Romeo Petrasciuc

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Pogoratoare din neamul lui David, om de teatru si de televiziune, Monica Fermo Il intalneste pe Hristos, iar aceasta intalnire ii va schimba definitiv cursul vietii.

La 32 de ani, prin Taina Sfantului Botez, Monica Fermo (acum monahia Ecaterina) si-L "revendica" pe Hristos, virtutea cardinala care ii va calauzi apoi devenirile catre nordul adevaratei ajungeri.  In urma convertirii, al numai cativa ani, intra in viata monahala, reintorcandu-se intre granitele fizice ale statului Israel.

Aceasta carte e una a cuvantului rostit, a dimensiunii dialogale, infiripata pe parcursul a zece convorbiri.  Lumea fascinanta a teatrului romanesc, experienta Tarii Sfinte, agresivitatea mass-media, pacatele lumii moderne... toate acestea le puteti gasi in aceste "Metanii de dor".

Romeo Petrasciuc

(lipsa text)

Aceasta carte se vrea, in primul rand, o marturie-reper a unor adevaruri, a unor trairi de echipa care, coagulate, dau fizionomia unei personalitati duhovnicesti cu totul providentiale: Parintele Arsenie Boca.

Toti cei cuprinsi in aceasta carte - oameni care i-au fost apropiati si care l-au cautat cu vreme si fara de vreme - se recunosc pe sine doar in masura in care isi revendica dependenta de Dumnezeu prin acest "Sfant al Ardealului", in fapt, al intregului Neam romanesc. De aceea, istorisirile lor au vocatia unor apoftegme-crucix, ce cheama la recurs de sens, de valorizare.

Născută în secolul al XIX-lea într-o familie protestantă de nobili germani, Ducesa Elisabeta crește înconjurată de bogăție și slavă. Povățuită de o mamă milostivă și iubitoare, Elisabeta devine una dintre cele mai frumoase și mai înțelepte tinere ale vremii. La nouăsprezece ani se căsătorește cu un Mare Duce rus prin care cunoaște credința ortodoxă. După ce soțul ei este ucis, Elisabeta renunță cu totul la avere și la viața strălucitoare de prințesă. Împlinind dorul inimii ei, se călugărește și ridică o mânăstire în care rugăciunea către Dumnezeu se împletește cu îngrijirea bolnavilor. Însă această minunată lucrare este întreruptă după revoluția bolșevică, când Stareța Elisabeta este arestată și chinuită, învrednicindu-se de cununa muceniciei.

Povestea surprinde viața unei prințese adevărate, care prin puterea credinței părăsește toate cele trecătoare, devenind stareță de mânăstire și chiar muceniță într-o vreme de mare prigonire a Bisericii lui Dumnezeu.

Sfânta Biserică Ortodoxă ne-a învăţat, prin slă­viţii Apostoli, prin Sfintele Scripturi şi învăţătura Sfinţilor noştri Părinţi că este nevoie să mărtu­risim şi apărăm Credinţa Ortodoxă, căci va veni vremea când oamenii „de la adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basme se vor pleca” (2 Tim. 4, 4). Avem sarcina de a păstra comoara Ortodoxiei aşa cum am primit-o de la Hristos; căci apostolul Ioan ne porunceşte, zicând: „Deci ce aţi auzit dintru început, întru voi să rămâie. Şi de va rămânea întru voi ce aţi auzit dintru început, şi voi în Fiul şi în Tatăl veţi rămânea".

Apărarea Ortodoxiei împotriva învăţăturilor şi înnoirilor papis-tăşeşti este înfăţişată în vieţile a trei sfinţi episcopi: Fotie cel Mare, Grigorie Palama şi Marcu Evghenicul. Aceşti bărbaţi, socotiţi a fi cei mai învăţaţi oameni ai vremii lor, şi-au afierosit viaţa pentru păstrarea adevăratei credinţe a lui Hristos. Datorită nevoinţelor lor şi mărturisirii adevărului, ei au ajuns a fi cunoscuţi drept „stâlpii Ortodoxiei” ce stau împotrivă ori­că­rui compromis în curata credinţă a lui Hristos.

Mărturisirea şi apărarea credinţei ortodoxe în­seam­nă dragoste faţă de adevăr şi dragoste faţă de Biserică, Trupul lui Hristos. Păzirea Ortodoxiei nu este o trudă încredinţată doar clerului, ci tuturor creştinilor ortodocşi. Cartea este de­dicată apărătorilor sau „stâlpilor” Ortodoxiei, Sfinţii Fotie, Grigorie şi Marcu, care prin viaţa şi minunile lor au mărturisit fiecare: „Păzit-a sufle­tul meu mărturiile Tale, şi le-a iubit foarte” (Ps. 118, 167). Fie ca vieţile lor să insufle cititorului o dreaptă înţelegere a Ortodoxiei în planul dum­nezeiesc.

Trebuie să schimbăm viaţa noastră interioară şi exterioară, să ne transformăm cu totul, după cuvântul maicii Biserici, care la fiecare Sfântă Liturghie ne îndeamnă şi ne recomandă tuturor şi fiecăruia în parte: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Altă cale nu există. Este singura cale. Dar un lucru trebuie (Luca 10, 42), cum a spus şi Hristos. Un lucru trebuie mai presus de toate şi acest lucru, unicul, este Hristos. Trebuie să ne aflăm mereu înlăuntrul Bisericii. Nu în biserica zidită, ci în îmbrăţişarea ei duhovnicească, care este îmbrăţişarea lui Hristos. Să fim mădularele ei credincioase şi inseparabile şi să luptăm fiecare, „după putere”, să păzim învăţătura sa, care este învăţătura credinţei, nădejdii şi dragostei. Trebuie să ne sfinţim şi să ne luminăm încontinuu prin Tainele ei lăsate de Dumnezeu şi prin cultul lui Dumnezeu.

Amintirea batranului a ramas vie in sufletul meu - ca si in sufletul tuturor celor care l-au cunoscut - la fel si interesul meu tot mai mare de a aduna orice element referitor la personalitatea lui sfanta. Astfel, continuand cu smerenie cercetarea si valorificand noile date pe care le-am descoperit, a vazut lumina zilei si cartea de fata, care nadajduiesc ca va fi de mare folos duhovnicesc credinciosilor, ca si cartile de dinainte, despre Parintele sfant, Paisie Aghioritul.

Presb. Dionisie Tatsis

Aceasta carte este un jurnal al convertirii la crestinism al autoarei.  Zbuciumul sufletesc al Genei coincide cu ultima decada a ceausismului, cand tanara era obsedata de inutilitatea vietii, chiar daca ea cauta Calea folosind mijloace diferite, inclusiv exercitii yoga.  Dupa moartea unei prietene, spre sfarsitul anului 1985, Gena, indrumata de duhovnic, Parintele Galeriu, reuseste sa se ridice din mocirla spirituala, sa se detaseze de lumesc si sa ia calea manastirii.  Insa lupta cu sinele, cu raul dinauntru si din afara nu se incheie, ci urmeaza o alta lupta, aceea de a vietui duhovniceste, in concordanta cu invataturile Mantuitorului Iisus Hristos.  Ultima parte a confesiunii, din decembrie 1989, descrie renasterea spirituala a Genei care coincide cu renasterea Romaniei.  Asemenea Apostolului Toma, numit Geamanul, care pana nu-L atinge pe Mantuitorul Iisus Hristos nu crede in invierea Lui, Gena Geamanu isi incheie confesiunea cu marturisirea credintei: „Da, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, vreau sa Te urmez cu toata fiinta si viata mea!”.

Lupta Genei, cautarile si zbuciumul sufletesc, trairea demnitatii de crestin si traseul spiritual sunt de fapt luptele launtrice pe care fiecare dintre noi le ducem pe Cale.  Lectura cartii ne va ajuta sa ne re-descoperim trairile sufletesti cele mai intime, dar totodata raspunde si unor intrebari nepuse, de frica sau din cauza unor clisee de gandire si traire.

Aceasta lucrare se sprijina pe experienta vie a ajutorarii omului care are de infruntat o problema cu anevoie de rezolvat, si se poate dovedi utila chiar si celor care au o viata in Biserica, oferind o cunoastere mai adanca a esentei acelor probleme care il impiedica sa propaseasca in anumite aspecte ale vietii duhovnicesti.  De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu cea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor.  Aceste doua abordari nu se substituie una celeilalte, ci se completeaza.  Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea care i‑a fost incredintata: rezultatul este cu totul uimitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care sta inaintea lor sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.  Lucrarea de fata este tocmai rezultatul unei asemenea impreuna‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.