Daca ma intreaba cineva cum mi-l aduc aminte pe Parintele Marcu, primul lucru pe care il pot spune este ca niciodata nu l-am gasit pe acest Sfant, fie ca era zi, fie ca era noapte, fie ca era pe cerdacul chiliei ori printre stupii din fata casei, fie ca era in chilie pomenind pomelnice ori citindu-si pravila, fara lacrimi in ochi.  De fiecare data cand veneam il vedeam cum i se lumineaza fata, ma binecuvanta si apoi, cu un gest discret, isi sterge lacrimile de pe obraz.

Monahul Filotheu

Acest volum se doreste a fi o lauda adusa neamului romanesc si Bisericii dreptmaritoare, care ne-au daruit pe acesti mari patimitori si poeziile ce ne stau inainte. S-a nascut din dorinta de a pune la indemana cat mai multora comoara aceasta de marturisire si simtire romaneasca si crestina.

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă vă prezintă o nouă apriție editorială, închinată Sf. Ioan Teologul, în traducerea maicii Parascheva.Textul este inedit, tradus din limba greacă veche și este de o frumusețe poetică și patristică plină de măiestrie, izvorătă parcă din adâncul teologiei marelui Teolog al lui Hristos, Apostolul și Evanghelistul Ioan. 

Cartea de față este o continuare a primului Jurnal al maicii Ecaterina Fermo, „Talita Kumi. Înviind pe drumul Damascului”, în care își povestește convertirea de la iudaism la Ortodoxie, renunțarea la actorie și intrarea sa în mănăstire. Maica Ecaterina a renunțat la faimă, însă faima nu a părăsit-o, deoarece Dumnezeu i-a dăruit cuvânt harismatic prin care aducea la Hristos mulți tineri și suflete chinuite de patimi.

Acest volum conține pagini de Jurnal, selectate din caietele cu memoriile maicii Ecaterina, scrise în chiliuța ei din Căminul de bătrâne al mănăstirii Paltin. Din ele răzbat dorul de Ierusalim și Țara Sfântă, cugetări de taină, luptele ei duhovnicești, dar și articole și însemnări mărturisitoare, pe marginea unor evenimente culturale și politice ce tulburau viața cetății.

Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Sa-ti fie, dar, si tie cunoscut lucrul acesta, bunule ravnitor al acestei sfinte lucrari a mintii – al rugaciunii lui Iisus –, ca nu doar in pustie sau intr-o insingurata sihastrie, ci chiar si in manastirile cele mai mari ori printre cei ce locuiesc in inima orasului, au fost invatatori si o multime de lucratori ai acestei sfinte osteneli a mintii. Si vrednic este a ne minuna cum Sfantul Patriarh Fotie, fiind luat de pe scaunul senatorial si asezat pe cel patriarhal, si fara sa fi fost monah vreodata, s-a invatat a savarsi aceasta lucrare a mintii la o masura atat de inalta si intru atata a propasit, incat stralucea fata lui asa de parca era un al doilea Moise din pricina harului Sfantului Duh Care se salasluia intru el.

Starețul Gheorghe din Zadonsk

Fiecare dintre noi avem o menire, dar trebuie sa stam sub povata duhovnicului, care inlatura voia nepriceputa, facand loc voii lasate de Dumnezeu in fiecare dintre noi.  Duhovnicul dezvaluie intentiile lui Dumnezeu in noi.  Daca nu stam sub povata duhovnicului, putem sa intram in rataciri mai mari ca patimile.

Il simt prieten pe fiecare suflet care-mi trimite un singur gand de iubire.  Si doresc si rog ca fiecare prieten sa copieze acest Indreptar la spovedanie.

Cu toata dragostea, Valeriu

Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

De ce omul confortului se apropie cu căldură sufletească de un sfânt a cărui viaţă sufletească pare greu de asimilat, de conceput chiar?
Dumnezeu permite lucrul acesta ca omul să înţeleagă. Când omul trăieşte în tot confortul, uneori Dumnezeu îi ia acest confort. Acesta este şi cazul Greciei de azi. Acum li s-a luat grecilor confortul, prin îngăduinţa Domnului, pentru a se apropia de ajutorul unui Sfânt. Cei care au o nevoie mai mare, au şi un gol interior mai mare. Vidul interior este proporţional cu nevoia, dar chiar şi omul confortului are probleme. Darurile materiale nu oferă liniştea, pentru că omul este icoana Domnului şi doar prin Dumnezeu acesta poate să-şi găsească pacea. Sfântul Efrem cel Nou îi ajută chiar şi pe bogaţi, pentru că şi ei a supărările lor.
Mulţi sfinţi sunt cunoscuţi şi rugaţi pentru anumite probleme, pentru vindecarea anumitor boli. De ce Sfântul Efrem cel Nou este chemat în rugăciuni pentru nevoi atât de diverse, fiind grabnic ascultător al acestora?
Sfântul este cunoscut pentru vindecarea tuturor bolilor. În plus, nu este doar un doctor. Este ajutător în boli, dar dă acelaşi ajutor şi unui elev, la un exeman. Face şi lucruri mari, şi lucruri mici, iar câteodată dă ajutor fără să i se fi cerut. I se spune "Sfântul Fulger". I s-a data acest nume pentru că trece foarte repede, ca un fulger, şi e grabnic ajutător. Sfântul a suferit mult din cauza martirajului. El este apropiat de Dumnezeu şi simte suferinţa, de aeea este atât de rapid în a sări în autor.
(fragment dintr-un interviu realizat la Nea Makri)

Aceasta carte este o colectie de marturisiri in care tinerii de azi cunosc emotiile primelor intalniri, se plimba singuratici tinandu-se de mana, isi soptesc cuvinte pretioase.  Iubirea ii porta de-a valma pe cititori, acolo unde nu mai pot ajunge mizeria si uratul, ci doar chipul diafan al vietii, lumina gingasa si gandul curat.  Volumul este un popas al inimii visatoare care traverseaza astazi un moment critic din cauza realitatii amputate, a realitatii secatuite de firescul iubirii.  De aceea, lectura acestei carti devine invitatie la o plimbare de neuitat, ce incepe in pragul serii, printre constelatii abia rasarite, si continua pana in zorii cei plini de dor, in prezenta iubirilor nepieritoare.

Sergiu Ciocarlan