In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Crunta ironie a facut ca Romania sa aiba, dupa 23 august 1944, o cu totul alta schimbare la fata decat visase Cioran, in cartea din 1936, impreuna cu generatia lui. Romania a avut parte de fata comunista. Iar cand aceasta parea ca o sa dispara in 1989, incat pana si scepticii Emil Cioran si Eugen Ionescu au tresarit intorcandu-si privirile catre tara, dupa atata amar de vreme, cu mare speranta, s-a dovedit ca noua schimbare la fata e tot una aberanta, dar cu mult mai parsiva decat cea veche, caci ar putea sa insemne nu schimbarea la fata, ci disparitia insasi a Romaniei.

Autorul

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Maica Domnului din Vladimir este cea mai cinstita icoana facatoare de minuni de pe intreg cuprinsul Rusiei pravoslavnice.  Inaintea acestei sfinte icoane s-au inchinat cu evlavie, veacuri de-a randul, milioane de crestini, alaturi de inalti ierarhi, patriarhi, cneji, tari.  Prin rugaciuni facute inaintea acesteia, au fost infrante puhoaiele pagane, s-au tamaduit boli incurabile, s-au alinat necazuri si au fost dobandite din belsug daruri spre slava lui Dumnezeu Cel in Treime marit si mantuirea rugatorilor cu inima infranta si smerita.

Istoria celei mai iubite icoane din Rusia, minuni de demult, dar si din zilele noastre, ca si acatistul icoanei Maicii Domnului din Vladimir – toate adunate in cartea de fata, talmacita acum pentru prima oara in romaneste – te cheama, cititorule, spre o lume a credintei, nadejdii si dragostei, in care, odata ancorat, vei capata prisos de roada duhovniceasca.

Oare cine își mai amintește de Revista Lumea monahilor? Cum cine? Toată lumea care merge la mânăstiri, care are aplecare către viața monahală, care soarbe cuvintele înțelepte ale marilor duhovnici și asceți ai credinței răsăritene. Aceea revistă energică, vie și necesară a livrat de-a lungul a peste 150 de numere, din 2007 până în 2020, sute de articole de cea mai bună calitate duhovnicească, a reprezentat toiagul și busola multor creștini îndrăgostiți de mediul monahal autentic.

De aceea am zis că este bine ca o parte din cele mai frumoase și mișcătoare interviuri cu monahi îmbunătățiți să fie adunate sub forma unei cărți, un best of duhovnicesc dacă vreți. Cartea este tulburătoare și prin densitatea/ concentrarea de concluzii și verdicte privitoare la relația dintre Dumnezeu și om, prin sondarea bisului sufletului uman, prin recuperarea stării paradisiace în urma despătimirii. Este o lecție prelungită de viață spirituală, care are toate ingredientele unui manual de fericire, are toate datele unui afrodoziac divin.

Lectură cu folos!
Răzvan Bucuroiu

Dupa trecerea la Domnul a parintelui Justin Parvu, parintele Proclu de la Metocu Balan a spus un cuvant profetic, care a inceput sa se implineasca: Sfantul Justin Parvu va face mari minuni, spre intarirea credintei poporului.  O mica parte din aceste minuni sunt cuprinse in acest volum, alaturi de marturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut si s-au folosit de prezenta si sfaturile sale.

Cuviosul Parinte Justin Marturisitorul a ajutat in timpul vietii multimi de oameni - si la fel vrea sa faca si acum.  Asa cum atunci primea pelerinii, uitand de foame sau de boala sau de somn, tot asa si astazi ii asculta in chip tainic pe toti cei care ii cer ajutorul.  Pentru ca, dupa moartea sa, harismele nu i s-au imputinat.  Dimpotriva, Dumnezeu le-a multumit, rasplatind acest vas ales care a patimit pentru Ortodoxie si Adevar, iubind Romania si neamul romanesc pana la jertfa...