Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

Dragi copii,va intrebati cine ar putea ascunde o comoara in Rai?  Vom afla in urmatoarea povestire din viata Sfantului Filaret cel Milostiv!

Razele soarelui patrund prin fereastra, mangaindu-mi pleoapele cu caldura lor.  Este dimineata.  Deschid ochii si privesc la blandul glob galben – stralucitor cum imi zambeste si imi invaluie corpul cu o caldura minunata.

Aceasta minune din viata mea se intampla zilnic.  Asa incep eu ziua, primind sarutul si binecuvantarea soarelui.

Dumnezeu ne zambeste prin aceste raze, aratandu-ne ca bunatatea, bucuria, speranta, zambetul, toate sunt esenta vietii si vin din simplitatea fiecaruia dintre noi.

Dumnezeu ne ofera din darurile Sale, pentru ca noi, la randul nostru, sa le oferim aproapelui.  Este ca atunci cand zambesti intr-o oglinda si, inapoi, primesti acelasi zambet.

Este minunea din viata mea, pe care vreau sa o daruiesc tuturor.  Ea poate sa fie si minunea voastra.  Inca o zi, inca un zambet! Trebuie doar sa pretuiesti ceea ce primesti si apoi sa daruiesti.

Giulia S.,10 ani, Miercurea Ciuc, Harghita

Mă bucur că exist, că trăiesc şi că pot face ceea ce-mi place. Oare acest lucru nu este o minune?
Pentru mine tot ceea ce mă înconjoară și tot ceea ce se întâmplă în jurul meu este o minune. Eu nu pot face soarele să răsară, păsările să cânte, apele să curgă și stelele să sclipească. Nimic din toate acestea și multe altele nu le pot face. Nimic nu pot fără Dumnezeu. „Nihil sine Deo!” Nebun este cel ce se încrede prea mult în sine, care crede că poate ceva fără Dumnezeu. Și mai nebun este cel ce crede că Dumnezeu nu există, cel ce condiționează existența lui Dumnezeu de minuni. „Dacă mi s-ar întâmpla o minune, aș crede și eu în Dumnezeu.” Cel ce gândește astfel nu ține cont că însăși existența sa în lume este o minune.
Ce mărturii despre minuni mai avem nevoie, când tot ceea ce ne înconjoară este o mare minune? Mă bucur că sunt o minune din minunea acestei vieți. Mă bucur de tot ceea ce există și se întâmplă.

Briana Cristina Z., 11 ani, Târgu Mureș

(lipsa text)

Aceasta carte este o lucrare de aprofundare a sensurilor si reverberatiilor duhovnicesti deosebite ale Rugaciunii Domnesti, cea mai cunoscuta si mai rostita in intreaga Crestinatate, dimpreuna cu cele ale Fericirilor, cai spre desavarsire, pornind de la diferite aspiratii sau nevoi concrete ale fiintei umane, asa cum le-a rostit Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Aceasta exegeza profunda, interesanta si utile, sustine cu multa osardie drumul spre trairea si propovaduirea Sfintei noastre Ortodoxii, lumii contemporane.

In cazul gandirii crestine astazi, credinta si ratiunea nu doar ca se contrazic mai putin ca oricand, dar insasi problema presupusului lor conflict n-are nici un sens si nici macar n-ar trebui sa se puna.  Ne putem pierde eventual credinta, dar cu siguranta nu pentru ca am castigat in ratiune.  S-ar putea sa pierdem din credinta tocmai pentru ca ne imaginam ratiunea incapabila sa inteleaga o parte — si inca o parte decisiva, chiar cea mai decisiva — din ceea ce viata noastra ne face sa experimentam.  Foarte repede cedam: ratiunea nu intelege totul, suntem nevoiti sa admitem spatii imense care ne raman de neinteles si irationale, pe care le abandonam credintei si parerii; si foarte repede renuntam definitiv sa mai gandim ceea ce am alungat deja din campul sensibilului. Din acest somn al ratiunii se ivesc atunci cosmaruri — ideologice.  Prea repede socotita ca venind de la sine si cu totul naturala, separatia intre credinta si ratiune se naste astfel intai dintr-un deficit de rationalitate, dintr-o capitulare fara lupta a ratiunii inaintea a ceea ce e presupus de negandit.  Dar daca nu ne pierdem credinta dintr-un exces de practica a rationalitatii, s-ar putea, din contra, sa ne pierdem adeseori din rationalitate pentru ca excludem prea repede credinta si domeniul pe care ea il deschide, cel al Revelatiei.  Pierzandu-ne credinta pierdem din ratiune.

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții. 
Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

În zilele noastre ne plângem foarte des că lupta prin care omul trăieşte după voia lui Dumnezeu este grea. Considerăm că doar atunci suntem creştini, când ţinem post, când facem rugăciuni, milostenii şi alte asemenea fapte de virtute. Şi socotind truda pe care trebuie s-o depunem pentru a săvârşi faptele virtuţii şi a trăi întru Hristos, începem să ne temem şi dăm înapoi. Însă Hristos ne-a arătat o cale foarte simplă şi uşoară pentru a ne face plăcuţi înaintea Lui şi pentru a scăpa de judecarea noastră în ziua Judecăţii de Apoi: Ne-a spus: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.