Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.

Poveștile și istorioarele din această carte sunt împrumutate din diferite surse de literatură spirituală (duhovnicească) și laică. În alegerea articolelor am fost călăuziți de dorința de a oferi tinerei generații a femeilor din Rusia o serie de imagini atrăgătoare, care opresc atenția asupra lor prin umanismul și atitudinea lor plină de viață față de mediul care le înconjoară. Tinerele cititoare vor găsi în cartea noastră, prezentată în exemple vii, învățătura creștină despre acele virtuți a căror împlinire este obligatorie pentru toate femeile din orice rang și stare socială; familia, având în special un rol educativ, are un loc semnificativ.

Prin intermediul cărții noastre, cititoarele vor face cunoștință cu chipul (imaginea) surorii bune și grijulii (Șura, Povestea unei fetițe, Sora cea bună), al fiicei (O pildă de dragoste tandră copilărească, Fiica cea mărinimoasă), al mamei (Sfintele Antuza, Emilia, Nona), al soției înțelepte (Sfânta Monica), al bunicii care își educă creștinește nepoțeii (Către femeile cărora Dumnezeu le-a rânduit să își crească nepoțeii lor), al mamei vitrege pline de afecțiune și blândețe față de fiii și fiicele ei vitrege (Grunia, cea dată de Dumnezeu), al nurorii devotate și supuse soacrei ei (Rut), al stăpânei compătimitoare față de slujitorii ei (Uliana Osorina) și multe altele.

Am fost părtași împreună la smerita copilărie a Sfântului Nectarie, la înălțarea sa duhovnicească până la treapta de mitropolit, apoi cu toții ne-am indignat văzând invidia celor răi și asumarea smereniei de către părintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le dă har, iar părintele Nectarie s-a dovedit făcător de minuni încă din timpul vieții sale.

A fi smerit înseamnă să accepți tot ceea ce îți oferăși îngăduie Dumnezeu în viață. Omul smerit se crede nevrednic de bunătățile pe care le primește în viață, se consideră pe sine păcătos și mai mic față de ceilalți.

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă oamenii mândri cu vârfurile înalte și neroditoare ale munților, iar harul cu izvoarele care curg prin văi și ocolesc dealurile înalte. Astfel, harul îi ocolește pe cei mândri și se revarsă peste cei smeriți. Smerenia mai poate fi asemănată cu rădăcina unui copac. Dacă rădăcina este adânc înfiptă în pământ, copacul va fi puternic și va rodi, dar dacă rădăcina va ieși la suprafață, copacul se va usca și nu va avea nicio roadă.

Orice virtute este ca o stea măruntă de pe cer. Stelele strălucesc numai noaptea când este întuneric. Dar odată cu răsăritul soarelui, ele își pierd strălucirea și dispar. La fel se întâmplă și cu oamenii. Cât timp se află în noaptea păcatelor, îndepărtați de Dumnezeu, oamenii rămân în mândria lor. Dar odată ce harul lui Dumnezeu răsare în sufletele lor, îndată se arată ca o stea neputincioasă în lumina cea puternică a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuți, pe când mândria le anulează.

Teologia este rezultatul rugaciunii. Rugaciunea este rezultatul ascultarii. Cand ai ascultarea, vei afla si rugaciunea, vei afla si Teologia! Cand nu ai ascultarea, nu afli nimic! Si de ai avea ceva, o sa-l pierzi. In primul rand, radacina este ascultarea. Ai facut ascultare, vei afla rugaciunea. Se poate sa n-o afli acum, ci s-o afli maine. Acest lucru sta in judecata lui Dumnezeu. Totusi e cu neputinta sa nu o afli. Dar si daca am presupune ca nu o afli, ascultarea le suplineste pe toate!

Lucrarea lui Dumnezeu e totdeauna in om. Dar atunci se face vazuta cand omul cade intr-o ispita si cere ajutor de la Dumnezeu. Atunci vede lucrarea lui Dumnezeu, apararea, prudenta, intelepciunea, iubirea lui Dumnezeu fata de om, cand cade in ispita. Totdeauna exista iubirea lui Dumnezeu fata de om, dar nu este vazuta. Deoarece noi oamenii suntem nemultumitori.

SfinÈ›ii noÈ™tri, precum È™i marii StareÈ›i È™i nevoitori, au fost È™i eu cândva copii micuÈ›i!

În Constantinopolul acoperit de nea, micul Anastasie întâlneÈ™te nemărginita dragoste a lui Hristos. Călătorind spre Sfintele Locuri, îmblânzeÈ™te valurile cu o mică cruce, pe care totdeauna o purta cu sine. Odată cu trecerea anilor, Anastasie devine Sfântul Nectarie, sfântul iubit al copiilor, iar minunile lui ajung până la marginile pământului. Întâmplări fascinante din viaÈ›a unui mare sfânt al vremurilor noastre.

Iubirea cu adevărat este Împărăteasa virtuţilor. Dar, în acelaşi timp, Dumnezeu este Iubire, aşa cum frumos ne spune şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 8). De aici nu deducem altceva, dragii mei, decât că Dumnezeu este Împăratul tuturor virtuţilor, iar Împărăţia virtuţilor şi a virtuoşilor nu poate fi altceva decât Împărăţia cerurilor, Raiul. Cât au locuit în Rai, primii oamenii trăiau în iubire şi cu Iubirea. Dar după ce au păcătuit şi s-au făcut neascultători, au părăsit Iubirea şi au fost izgoniţi din Rai. Oamenii ar trebui să înveţe că dacă vor să fie cu Împăratul Iubirii atunci trebuie să iubească de aici de pe pământ. Dacă iubim, atunci vom rămâne în iubirea lui Dumnezeu şi vom merge în Împărăţia iubirii.

Iubirea nu este un sfat, ci o poruncă. Nu una simplă, ci cea mai mare poruncă. Acest lucru îl afirmă Mântuitorul în Sfânta Scriptură: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă (Marcu 12, 30-31). În pilda Samarineanului milostiv ni se spune şi cine este aproapele nostru: orice om de lângă noi.

Celelalte virtuţi nu pot exista fără iubire. Orice faptă bună am săvârşi, să o facem din dragoste faţă Dumnezeu şi de aproapele nostru.