Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

„Nimeni nu poate sluji la doi Domni – zice Mântuitorul – că sau pe unul va urî şi pe altul va iubi, sau de unul se va ţine şi de altul nu va griji. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona”4.
Între multele obiceiuri rămase de la păgânii idolatri ai trecutului, conservate tacit şi cu îndărătnicie infernală de majoritatea creştinilor necopţi la minte, inconştienţi, este şi împopoţonarea cu felurite: mode, lux şi podoabe idoleşti. De te duci la o serbare, la o nuntă, la o petrecere; la cârciumă, joc, bal, serată şi alte petreceri lumeşti, vezi majoritatea lumii acesteia, purtătoare de nume creştinesc, despuiată de smerenie şi modestie, de întreaga înţelepciune şi de buna cuviinţă creştinească, şi împodobită cu felurite fleacuri şi deşertăciuni infernale, cu care îşi împopoţonau păgânii idolii lor şi pe ei. Feluritele deşertăciuni idoleşti: cercei, brăţări, mărgele, coliere, hurmuz, panglici, funde, salbe, zălişoare şi alte fleacuri se văd agăţate pe corpul lor. Aceste deşertăciuni arată că lumea care le poartă e înclinată mai mult la păgânism decât la creştinism, că vieţuieşte mai mult păgâneşte decât creştineşte. Numele creştinesc pentru lumea aceasta, lipsită de vieţuirea creştinească şi pasionată după deşertăciunile idoleşti, credinţe superstiţioase, etc, e asemenea unei case pustii, a unei prăvălii cu firmă frumoasă afară; iar înăuntru plină de gunoaie, murdării, şoareci şi felurite jivine uricioase, asemenea nucilor seci, alunelor viermănoase, poamelor putrede, etc.

Existenţa celor 24 de Vămi ale Văzduhului reiese destul de clar şi limpede şi din: Cuvântul de învăţătură, foarte folositor, al Sfântului Macarie Egipteanul. Acolo el arată că un Înger în chip călugăresc descoperindu-i printre altele, despre ieşirea sufletelor din trupurile lor, întâlnirea şi recunoaşterea dintre ele în viaţa viitoare, şi despre cele 24 de Vămi, unde îngerii se ceartă cu diavolii pentru fiecare suflet „Şi dacă vor fi – zice îngerul – mai frumoase si mai multe bunătăţile omului, sufletul aceluia îl iau îngerii şi-l suie din Vamă în Vamă, până îl trec cele 24 de Vămi…”. îngerul vorbind cu Sfântul Macarie mai departe, despre gâlcevile ce se fac între îngeri şi diavolii sălbatici, adaugă: „Şi tot aşa merge sufletul prin cele 24 de vămi, până la poarta cerului’. Apoi vorbind despre cei ce zavistuiesc, că se aseamănă cu luda Iscariotul care a vândut pe Hristos, adevereşte a treia oară existenţa celor 24 de Vămi, zicând.-„Şi aşa merge sufletul la cer, prin cele 24 locuri (vămi) tot intrebându-se, pentru ca nimic necurat să nu intre în împărăţia Cerurilor…

Porunca dragostei de Dumnezeu este sapata cu litere nesterse in marea carte a intregii lumi ceresti si pamantesti, in marea carte a naturii, in intelegerea, in mintea si in inima omului.  Porunca dragostei se afla scrisa pe fiecare pagina a Vechiului si a Noului Testament si in toate tainele Sfintei noastre Credinte Ortodoxe.  De la Raiul pamantesc pana sus pe Muntele Sinai, de la Sinai pana la pestera Betleemului, de la iesle pana la Cruce, de la Jertfa Divina pironita pe Crucea de desupra crestetului plesuv al Golgotei, pana la Altarele Bisericilor Crestine Ortodoxe, totul rasuna: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toate puterile tale".  Aceasta este porunca cea mai mare a tuturor vremurilor, conditiilor si starilor din lume.  Aceasta-i cea mai mare si mai folositoare porunca din toate cate ni le-a dat Dumnezeu, si care ni se cere imperios a o implini.  Porunca aceasta a iubirii a sapat-o Dumnezeu adanc in fiinta si in inima omului creat dupa Chipul si Asemanarea Sa.  Inima omului nu se poate umple decat cu Creatorul ei, de aceea, pentru a deveni fericiti, sa iubim mai presus de orice pe Dumnezeu si pe aproapele nostru ca pe noi insine.

Protos. Nicodim Mandita

Dumnezeasca Liturghie e partea cea mai de căpetenie a cultului creștin. Ceea ce este capul pentru întreg corpul omenesc; Altarul pentru întregul edificiu al bisericii; rădăcina pentru corpul copacilor și plantelor;[...] soarele față de lună, stele și pământ; aceea este Dumnezeiasca Liturghie unită cu Sfânta Euharistie pentru toate divinele servicii bisericești. În timpul acestei Dumnezeiești Slujbe se aduce lui Dumnezeu, sub chipul Pâinii și Vinului, același sacrificiu de împăcare adus la Cina cea de Taină și pe Crucea de pe Golgota, adică însuși Preasfântul Trup pironit pe Cruce și Sângele vărsat de Domnul nostru Iisus Hristos drept jertfă pentru iertarea păcatelor, însă în mod nesângeros. Pentru aceasta, ea se mai numește și "Jertfa cea fără de sânge". Preasfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos, se dă întotdeauna credincioșilor creștini, spre împărtășire, sub chipul Pâinii și Vinului, pentru a se întări cu puterea Dumnezeiască existentă într-însele spre viața și fericirea veșnică.

Protos. Nicodim Măndiță

Din cuprins:

Credința deșartă în destin
Vrăjitoria sau magia neagră este oprită de Dumnezeu și Biserica Lui
Păcăleala ghicirii cu cărțile
Păcăleala ghicirii cu ghiocul
Păcăleala ghicirii în cafea
Păcăleala ghicirii cu bobii
Superstiția numărului 13
Păcăleala ghicirii în palmă
Spiritismul, necromanția sau vorbirea cu morții
Felurite superstiții strecurate în cultul și ceremoniile religioase

Dumnezeu Creatorul, mult Milostivul purtator de grija a mantuirii noastre, vrand a ne curati de zgura, rugina si netrebniciile tuturor desertaciunilor care pustiesc inimile crestinilor de zestrea bogatiilor Divine, hotaraste in porunca a IX-a sa ne parasim de orice strambaturi ale gandului, cuvantului, activitatii noastre zilnice , zicand hotarator: Sa nu marturisesti stramb asupra apropelui tau.  La aceasta porunca gresesc: aceia care marturisesc stramb si cu nedreptate, ca sa pagubeasca, sau sa faca rau fratelui lor; cei ce au pareri si presupusuri asupra fratelui lor (ca minciuni sunt si acestea ale mintii); cei ce rad de slutirile cele firesti ale mintii, sau ale glasului, sau ale fetei sau ale celorlalte membre ale trupului aproapelui, fiindca nu este el pricina acestor slutiri; si judecatorii cei ce fac judecata nedreapta sau pentru ca nu cerceteaza bine lucrul.  La aceasta inca greseste, de a sfatuit cineva, sau a indemnat pe altul cu invrajbiri nedrepte de a lua vreo dregatorie; de a putut sa opreasca invinuirile si marturiile cele mincinoase si nu a voit; de poarta cuvinte si vesti despre vatamarea aproapelui; de a osandit, sau a clevetit, sau a ascultat cu placere pe altii clevetind, sau a laudat pe clevetitor, sau s-a lingusit si cu nedreptate a laudat pe altcineva. (Ies. 20, 16)

Protos. Nicodim Mandita