Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Cele zece porunci (Ies. 20, 1-17) arata conditiile unei vieti eliberate din robia pacatului.  Decalogul este cale a vietii (cf. Deut. 30, 16).  Cele zece porunci rezuma si proclama Legea divina. Ele contin clau­zele legamantului incheiat intre Dumnezeu si popo­rul Sau, din sanul caruia avea sa iasa „Izbavitorul” Care va ridica pacatele lumii … Daruirea porunci­lor este daruirea lui Dumnezeu Insusi si a sfintei Sale vointe.

† IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei

Titlul acestei carti pare ca te poarta intr-o lume de basm, intr-o epoca indepartata si care trezeste nostalgii, "cand animalele vorbesc cu sfinții". Si in mod firesc, daca intr-adevar continutul cartii ar fi fost o simpla poveste pentru copii, frumoasa si atragatoare, ar fi fost laudabila autoarea care - in ciuda presiunii responsabilitatilor si sarcinilor sale - a aratat faptic prin aceasta lucrare marea sa dragoste fata de micutii cititori. Daca insa continutul sau ar fi fost doar un sinaxar al sfintilor, chiar si atunci ar fi fost extraordinar de remarcabila si de importanta incercarea scriitoarei de a-i familiariza pe copii cu sfintii din vechime sau contemporani, depanand intamplari si evenimente interesante din viata lor, in vremuri in care li se propun tinerilor modele indoielnice din punct de vedere moral si ca valoare.  Insa continutul cartii este mult mai complex si, fara nici o indoiala, necesar micilor sai cititori - si nu numai, din multe puncte de vedere.

Ion Moraru s-a nascut in 1929, in Mindic, Basarabia. Dupa ocuparea Basarabiei de catre URSS, a facut parte din organizatia anti-sovietica „Sabia Dreptatii” din cadrul miscarii de rezistenta „Arcasii lui Stefan”. In 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar in 1950 a fost condamnat la 25 de ani inchisoare, dintre care 10 ani munca silnica. Dupa 1956, a fost eliberat in urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a detinutilor politici.

Dupa caderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografica „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care sta alaturi de celelalte carti ale izbanzilor demnitatii romanesti in fata colosului sovietic precum 20 de ani in Siberia a Anitei Nandris-Cudla, Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica a lui Radu Marculescu ori marturiile adunate in volumul Sa nu ne razbunati de monahul Moise de la Manastirea Oasa.

(lipsa text)

M-am născut în Pipirig pe 13 august 1951, într-o familie cu unsprezece copii, eu fiind mezina. Părin?ii, Maria ?i Dumitru Creangă, ne-au crescut în frică de Dumnezeu ?i în iubire cre?tină. Pe atunci, Păintele Sofian Boghiu picta Biserica „Catedrala Mun?ilor” din Pipirig, ctitorie a Patriarhului Nicodim Munteanu. Părintele Sofian Boghiu m-a botezat ?i mi-a pus numele Olga, spunându-le părin?ilor mei că Sfânta Olga, Împărăteasa Rusiei, mă va ajuta; ?i a?a a fost...

Am avut privilegiul ca primul duhovnic să-mi fie Părintele Paisie Olaru, ?i mai apoi Părintele Ilie Cleopa, cel căruia i-am dus trei ani mâncare în ascunzătoare, la sora mea, Maria Olteanu din Pipirig. Pe atunci, eu aveam opt ani ?i trebuia să ?in taină; ?i am ?inut… Cred că rugăciunile acestor sfin?i părin?i s-au auzit la ceruri ?i a?a am devenit preoteasă, căsătorindu-mă cu teologul Teoctist Caia, absolvent al Academiei Teologice din Zagorsk-Moscova. În anul 1973, Preafericitul Pimen, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, apreciind meritele studentului Teoctist Caia, mi-a trimis o invita?ie oficială pentru un pelerinaj în fosta Uniune Sovietică, timp de o lună, motivând: „Pentru încurajarea unei viitoare preotese”. A?a am putut să mă rog în unele dintre cele aproape două mii de biserici ?i mănăstiri din Moscova, la mănăstirile de pe Inelul de Aur al Rusiei, la cele din Sankt Petersburg, Odessa, Kiev, Poltava, prilej cu care m-am bucurat de atâtea comori spirituale.

Nu întâmplător m-am rugat în Catedrala Poltavei, acolo unde a fost botezat Petru Velicikovski, ?i am gustat din dulcea]a meleagurilor natale, unde a copilărit Sfântul Paisie… Poltava este asemenea Grădinii Raiului, are livezi nesfâr?ite, la umbra cărora Petru citea ?i iar citea, spunând că vrea să devină „cititor”. [...]

Cele mai frumoase povestiri din această carte mi le-a ?optit Sfântul Paisie pe când mă rugam cu lacrimi si-mi îngăduie a-i pune via?a în poveste. Sfântul mă lua de mână, îmi revela raiul, apoi, ceea ce vedeam ?i auzeam scriam... Cine se roagă Sfântului Paisie de la Neam? dobânde?te îndrăzneală la Dumnezeu, prin mijlocirea acestuia.