Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Am facut aceasta insemnare a fi stiut tuturor, ca eu de cand m-am calugarit in Sfanta Manastire Cernica, anul 1808 noiembrie 12, in toata viata mea nu m-am ingrijit a aduna argint sau aur, sau haine de prisos, nici pentru pomenire dupa moarte am strans bani, ca sa pazesc curata saracie calugareasca, ce am fagaduit lui Dumnezeu.

Cuvinte ale Sf. Calinic publicate in Biserica Ortodoxa Romana.

Intr-o lume fara mila, plina de violente, rautati, ipocrizii si alte asemenea, acest volum de eseuri calde scris intr-o perioada de tulburari economice, sociale si sentimentale a poporului roman si nu numai, se doreste a fi un manual de iubire a aproapelui si a lui Dumnezeu.

Acest volum ilustreaza intr-un mod plin de evlavie si puritate a putinelor cuvintelor scrise, o lume ideala in care oamenii se iubesc cu toata fiinta lor, copilaresc impreuna cu multa bucurie, au grija unii de altii cu multa dragoste, se iarta, se cauta, iar dragostea fata de Dumnezeu se afla pe primul loc impartasind-o cu evlavie si candoare...  Tot volumul este plin de iubire, ca si parintele dealtfel!

În afară de Codexul Evangheliștilor și al Epistolelor, care se referă la viața Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui. Documentele pe care le publicăm, raportează despre viața și osânda la moarte a lui Iisus Hristos, cum și despre evenimentele din natură, care au avut loc la moartea și învierea Lui, evenimente pe care mulți pretinși învățați din zilele noastre tăgăduiesc.
Din aceste documente se mai pot vedea și lacunele justiției romane de pe vremuri, care L-a osândit la moarte pe Cel nevinovat și l-a eliberat în același timp pe Varava (Baraba), unul din criminalii vremii.
Greșala și nedreptatea judecătorilor care au osândit pe Hristos la moarte, constituie un avertisment înfricoșat pentru judecătorii timpurilor noastre, care se pretind a fi urmașii Celui osândit pe nedrept, de a nu repeta aceeași nedreptate, dând sentințe nedrepte împotriva celor ce n-au altă vină decât susținerea principiilor pe care le-a poruncit Hristos. Vina evreilor de atunci, stăpâniți de o ură de moarte fanatică împotriva lui Iisus Hristos, constituie de asemenea un avertisment zguduitor pentru toate confesiunile religioase și pentru toți oamenii.

Masura tuturor lucrurilor pe care le facem trebuie sa fie iubirea.  Nu sentimentalismul, nu sentimentele, ci iubirea adevarata.  Iar iubirea adevarata este intotdeauna dorinta ca oamenii pe care ii iubim sa traiasca in bunastare, in prosperitate.  Ne este foarte greu sa intelegem asta.  Pentru ca avem impresia ca, daca iubim ceva sau pe cineva, trebuie sa posedam acel lucru sau acea persoana.  Sa ne agatam de acel om si sa nu-l mai lasam.  Dar, dupa cum stiti, asa ceva este imposibil.  Iubirea este eliberare, nu robie.  Daca iubim un om, nu putem sa-l posedam.  Trebuie sa-i permitem sa fie el insusi.  Daca nu se intampla asa, inseamna ca iubim in el numai ceea ce ne place.  Reiese ca ne iubim pe noi insine.  Cat de periculoasa e starea noastra!

De cateva decenii embrionul este in inima actualitatii si a dezbaterilor contemporane.  De secole dreptul la viata, atat inainte, cat si dupa nastere, parea un fapt castigat.  Legalizarea avortului a readu in discutie acest drept la viata inainte de nastere, facand sa para ca embrionul are un statut diferit inainte si dupa data de la care nu se mai poate practica avortul.

Ce anume diferentiaza un embrion de un conglomerat de celule?  Trebuie oare sa consideram ovulul uman fecundat drept un animal (experimentarea pe un animal nepunand aceleasi probleme etice), sau chiar drept o planta?  Ce anume este o fiinta umana?  Din care moment anume trebuie ea considerata ca atare?  Exista criterii observabile ale unei schimbari de statut intre conceptie si nastere?  Iata intrebari foarte actuale.

Daca privim la ceea ce se spunea despre aceasta chestiune in primele secole ale istoriei crestinismului, ne dam seama ca se puneau exact aceleasi intrebari.  Or in acea epoca oamenii reflectau deja cel putin de cateva sute de ani asupra acestor intrebari, ceea ce insumeaza cel putin doua mii sase sute de ani de reflectie asupra embrionului.

Merita deci osteneala sa vedem cum anume au pus primii crestini aceste intrebari, seculare deja pe vremea lor, si sa vedem in ce masura crestinismul a dat raspunsuri specifice si daca aceste raspunsuri ne pot ajuta in dezbaterea actuala.

Marie-Helene Congourdeau

Cat de cumplita ar fi viata noastra daca am fi doar copii ai oamenilor, ai parintilor nostri dupa trup! Cat de tristi sunt oamenii care n-au primit Vestea ca suntem fii ai Tatalui Ceresc, Dumnezeu!

Daca asta ar fi o minciuna, n-ar mai trebui sa traim nici o clipa din momentul in care am crede in ea. Dar avem datoria sa verificam! Sa verificati, copii! Sa verificati, oameni buni!

Sa verificati adevarul acestei revelatii: Dumnezeu este Tatal nostru ceresc si ne iubeste!