Savatie (Ştefan) Baştovoi este autorul unui halucinant roman despre efectele manipulării comuniste asupra minţii copilului – "Iepurii nu mor" – apărut la editura Polirom, care l-a situat printre primii cinci cei mai vînduţi autori români într‑un top făcut de Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus (2007). În anul 2008 a fost premiat de Consiliul Europei pentru romanul "Nebunul" şi volumul de eseuri "Cînd pietrele vorbesc – Biserica faţă în faţă cu propria imagine". Este deţinătorul mai multor premii pentru poezie (fiind prezent în antologii din Franţa, SUA, Germania ş.a.) şi al Premiului pentru Eseu, acordat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova în 2007 pentru volumul "Ortodoxia pentru postmodernişti". 

"Audienţă la un demon mut" este o carte perfectă pentru toţi cei pasionaţi de istoria ideilor, de polemicile purtate între marile religii, de uneltirile organizaţiilor oculte şi teoria conspiraţiei. Documente hotărîtoare, începînd de la scrisorile secrete ale lui Lenin cu privire la exterminarea preoţilor şi pînă la dezbaterile recente din cadrul întrunirilor Consiliului Mondial al Bisericilor, fac obiectul cercetărilor unui profesor de fizică de la Chişinău, fost agent KGB, care, în anul 1987, a participat la şedinţa secretă de la Kremlin unde au fost impuse noile strategii de infiltrare a agenţilor securităţii statului în rîndurile ierarhiei bisericeşti. Acţiunea se desfăşoară pe axa Moscova-Chişinău-Bucureşti-Bruxelles. 

Ortodoxia rusă a suferit două lovituri majore din partea ideologiei masonice: prima, cînd Lenin a scos religia din școli, și a doua, cînd Kuraev a readus-o.” 
„Trebuie să avem în vedere și faptul că de la Lenin ­încoace, adică timp de aproape un secol, statul rus nu și-a revizuit politica față de studiul religiei în școlile de stat.” 
„Nici una dintre religiile înregistrate pe teritoriul Federației Ruse nu va avea de cîștigat de pe urma ­introducerii studiului religiei în școli, pentru simplul fapt că nici o religie nu are voie să fie reprezentată în punctele sale esențiale. Corectitudinea politică față de culte atinge în cazul Rusiei lui Putin aceleași limite diabolice pe care le-a tratat Rusia leninistă.” 
„Manualul numit Bazele culturii ortodoxe al cărui ­autor este diaconul Andrei Kuraev propune un creștinism fără sfinți, o biserică fără preoți și o «sfințenie» fără Dumnezeu. De aceea, toată epopeea readucerii religiei în școlile din Rusia, prezentată ca o corectare a unei nedreptăți istorice săvîrșite cîndva de Lenin, este o mascaradă. Religia pe care o aduce Kuraev în școli nu este cea pe care a scos-o Lenin, ci una de modă nouă, întocmită în așa fel încît și Lenin și-ar face cruce în fața ei.” 

O carte unică în spaţiul ortodox, în care tema predicii şi a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică. Autorul analizează principalele hibe ale misiunii creştine, aşa cum sînt oglindite ele de către propaganda ateistă, începînd de la Iluminismul Francez şi pînă la afişul anticlerical din perioada stalinistă. Totodată, tradiţia predicii ortodoxe este prezentată în splendoarea ei prescolastică, oferindu-se o clasificare originală a tipurilor de predicatori, de la Proroci pînă la Nebunii în Hristos, şi a tipurilor de predică posibile în condiţiile manipulării şi a dezinformării universale. 

Nonconformist, dar nu teribilist, nu abandonează scrisul, ci îl pune în relaţie cu practica ortodoxă, publicînd sub numele monahal Savatie mai multe volume de succes [...] Tînărul călugăr nu întoarce, aşadar, spatele lumii noastre, ci o asumă, iar mărturisirile sale publice - inclusiv cele literare - arată maturitate cultivată, echilibru şi o anume înţelepciune. (Paul Cernat, Bucureştiul Cultural) 

Precocitatea şi fecunditatea, manifestate anterior pe plan literar, s-au manifestat în ultimii ani pe plan misionar şi mărturisitor. „Schimbat la faţă”, fratele Savatie a pornit, cu pana sau prin viu grai, „în căutarea aproapelui pierdut”. Te surprind la el inteligenţa, realismul şi cultura teologică agonisită în doar cîţiva ani. De la regretatul N. Steinhardt (părintele Nicolae de la Rohia), predica ortodoxă n-a mai nimerit atît de bine calea de mijloc între tradiţie şi actualitate, între literă şi duh. (Răzvan Codrescu) 

Articolele reunite în acest volum nu pot fi numite altfel decît „cronici”, deoarece surprind evenimentele în timp real. Multe dintre ele au apărut în ziarele națioale de la București și Chișinău. Întîmplări precum revolta anti­co­munistă de la Chișinău, alegerile de patriarh în Rusia, scandalul în jurul paradelor gay, războiul din Georgia, dar și multe altele, au devenit deja istorie. Noi catastrofe și tragedii umane ne surprind aproape în fiecare zi. Este cu neputință să le urmărești pe toate și cu atît mai mult să le răspunzi pe măsură. Există totuși lucruri pe care le putem prevedea și le putem împiedica să se întîmple. 

Cartea de faţă cuprinde volumele Despre credinţă şi îndoială şi De­spre întâlnirea cu Dumnezeu, apărute la Editura Cathisma, care au reprezentat prima traducere în limba română a cuvântărilor mitropolitului Antonie al Surojului (Anglia), spicuite din celebrul ciclu Omul în faţa lui Dumnezeu, răspândit în alte limbi în aproximativ un milion de exemplare.

„Eutanasia va fi un instrument esențial al societății noastre viitoare”, scria socialistul Jacques Attali (director al Băncii Centrale Europene și consilier privat al lui ­Mitterand, în volumul colectiv Viitorul vieții, Ed. Seghers, Paris, 1991). „[…]din clipa în care a fost depășită vîrsta de 60-65 de ani, omul trăiește mult prea îndelungat fără a produce și costă foarte scump societatea […]. Într-adevăr, din punctul de vedere al societății, este mult mai preferabil ca mașina umană să se oprească brutal decît să se deterioreze progresiv. […] Logica socialistă este libertatea și libertatea fundamentală este sinuciderea. În consecință, dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, este o valoare absolută în acest tip de societate”, conchide cinicul politician-profet.

Cum ar arăta lumea dacă un astfel de scenariu ar deveni realitate? Diavolul este politic corect constituie o proiecție în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni și formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei nucleare, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevărata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decît ai privi un film.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parțial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri și manuscrise liturgice, la întărirea solidarității dintre românii ortodocși despărțiți atunci prin granițe politice artificiale și, în pofida tuturor dificultăților istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credință și de neam, cultivând limba, credința și cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la Iași, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în românește Molitvălnicul de-nțăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărți liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea și Sfintele Liturghii. De atunci, biruința definitivă a limbii române în cult a fost consfințită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărți liturgice, în diverse ediții cu un conținut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul și-a îmbogățit cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerințelor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni și rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieții creștine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică și canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogățit treptat conținutul acestei cărți de cult, nu atât prin creații proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă și slavonă, a unor noi slujbe și rânduieli solicitate de preoți și credincioși în contextul apariției unor noi realități cultural-sociale.

Ediția de față a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărțire a conținutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile și rânduielile au fost grupate pe secțiuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni și slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituții și profesii, a căilor și mijloacelor de transport, dar și rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile și pentru cei întemnițați. Alte rânduieli, prezente deja în edițiile anterioare, au fost îmbogățite în conținut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieșite din uz, cât și neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical și al topicii. Totodată, au fost introduse indicații de tipic ori au fost corectate și completate cele existente, pentru o săvârșire cât mai corectă și responsabilă a Sfintelor Taine și ierurgii, dar și pentru a se evita inovațiile individualiste și improvizațiile arbitrare, care slăbesc unitatea vieții Bisericii.

(lipsa text)

Ca exponent al traditiei isihaste, Sfantul Nicodim Aghioritul (1749-1809) a incercat sa sporeasca si sa adanceasca cunoasterea filonului imnografic bisericesc, prezentand intr-un opus amplu totalitatea talcuirilor existente la canoanele inchinate praznicelor imparatesti si ale Maicii Domnului si reunind cuvintele patristice, care n-au incetat de-a lungul timpului sa impartaseasca celor insetati de frumusete ambrozia si nectarul imnelor bisericesti.

Din aceasta antologie, care poarta numele de Eortodrómion (Calea sarbatorilor), vede pentru prima data lumina tiparului in limba romana talcuirea canonului „Ziua Invierii”, inchinat, dupa cum si numele insusi o arata, sfintei si maritei zile a Invierii – sarbatoarea sarbatorilor si praznicul praznicelor –, care pentru frumusetea si armonia nu doar a mesajului poetico-teologic, ci si a melosului e considerat „Canonul Canoanelor” si „Imparatul Canoanelor”.