• "Cu toate evenimentele minunate pe care le traversasem alaturi de parintele Paisie, ma indoiam de el. Era posibil sa vada lucrurile intr-o maniera strict personala, iar realitatea sa-l depaseasca. Nu excludeam posibilitatea ca el sa detina numai o parte a adevarului, si sa existe si alte parti de adevar in alte sisteme de gandire si in alte religii. Poate ca ma lasam influentat prea mult de puternica sa personalitate, de mediul Sfantului Munte in general. Am hotarat, asadar, sa ofer sanse egale si yoghinilor hindusi. Ii cunoscusem, desigur, inainte de a-l intalni pe parintele Paisie, dar nu mersesem niciodata in India, in epicentrul religiei lor. Am decis, prin urmare, sa plec si sa traiesc impreuna cu ei, sa ma amestec printre ei, sa-mi deschid sufletul dinaintea lor, asa cum facusem si in cazul monahilor ortodocsi. Am trait luni de zile in diverse ashramuri, impreuna cu swami si gurusi. Faceam totul impreuna cu ei: ma sculam dimineata, mancam, munceam, discutam, aplicam exercitii yoga. Pentru a cunoaste un lucru trebuie sa-l traiesti, nu sa-l analizezi pur teoretic. In consecinta, ma hotarasem sa-mi impun o deschidere totala fata de India si tot ceea ce insemna ea. Oscilam asadar intre doua influente spirituale foarte puternice. Cea mai mica inclinare a intentiei mele avea o rezonanta imediata asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat intr-o lupta plenara, care angaja intreaga mea fiinta. Pericolele de rigoare imi amenintau nu doar modul de viata, ci si intreaga existenta. Am fost ajutat, sau mai degraba salvat, prin interventiile lui Dumnezeu".
Prohodul Domnului - Sibiu
Colectia: Alte carti
Autor:

Editura: Andreiana
Format: 11x16 cm
Numar de pagini: 48


Status: momentan indisponibil
Pret: 3.00 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



Cod de verificare:
  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Exista multe profetii ale sfintilor Bisericii lui Hristos legate de sfarsitul lumii. Sfantul Lavrentie de la Cernigov ne-a prevenit ca "va veni vremea cand bisericile inchise vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antichrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri pentru intarirea in credinta, fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri. Incoronarea lui antihrist ca imparat se va face in maiestuosul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului."

      Vrem sau nu sa contestam astfel de profetii, un lucru este clar: ca perioada la care facea referire Sfantul Lavrentie a inceput. Bisericile inchise de comunisti au fost redeschise, cupolele multor biserici si catedrale din Rusia au fost poleite cu aur ... Crestinii nu se tem de venirea lui Antihris, crestinii nu il asteapta pe Antihrist. Ei Il asteapta pe Hristos, asteapta invierea mortilor, asa cum marturisesc si in Crez. Cine se mai roaga insa astazi cu zdrobire de inima? Unde sunt dreptii care pot intarzia pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele unei lumi apostate? Greu de spus... Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda, cine are minte, sa inteleaga!

    • Aducerea la viață în lumea aceasta a unei lucrări de valoare, a unei creații, fie ea în plan cultural sau duhovnicesc, trece prin multe „vămi”, atât interioare autorului, cât și exterioare lui, prin care munca acestuia este înțeleasă și prețuită la adevărata valoare de către ceilalți. 
      Gândurile unui om au mare valoare în sine înaintea lui Dumnezeu – „Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața”, spunea Cuviosul Tadei de la Vitovnița. Dacă te înveți să gândești profund, exploatezi tot mai mult potențialul dăruit de Făcătorul fiecăruia dintre noi. Și vedem cum gândurile multor Sfinți nu numai că i-au îmbogățit sufletește pe ei, dar au îmbogățit și lumea oamenilor, întrupându-se și împărtășindu-se celorlalți. 
      Și noi, de multe ori, purtăm în sine multe gânduri minu¬nate, care, dacă reușesc să ne absoarbă întreaga ființă, ne duc pe tărâmul lor – dar, de foarte multe ori, primim gânduri pe care le pierdem, gânduri care nu știi de unde vin și unde se duc. 
      Părintele Sofronie (Saharov) spunea obștii, într-o sinaxă, că omul este o ființă eterokínitos, adică „mișcată din afară”, iar Părintele Rafail (Noica) îl completa, atunci când analiza expresia populară „Mi-a venit gândul...”, spunând că omul este ființă duhovnicească și că este inspirat fie de Duhul lui Dumnezeu, fie de un duh străin. 
      De unde ne vin gândurile? Care este sursa noastră de inspirație? Ce se întâmplă cu gândurile inspirate care ne părăsesc sau pe care le pierdem? Care sunt gândurile noastre, până la urmă? Avem și noi gânduri?... Gândurile devin ale noastre în momentul în care le amestecăm cu propria ființă, după ce le-am primit în noi. Ele devin lumea noastră lăuntrică, care ne hrănește și pe care o împărtășim celor pe care îi iubim. 
      Astfel gândurile noastre devin vorbele noastre, devin faptele noastre, devin viața noastră. Dar şi acele gânduri care devin cuvinte ale noastre, și ele zboară în văzduh – ele pot rămâne, cel mult, în conștiința celorlalți doar în momentul în care se întrupează prin tipărire; atunci devin publice și accesibile oricui este interesat de ele, și își schimbă caracterul, iar cele care au valoare universală dăinuie peste veacuri. 
      Cuvintele întrupate în cartea de față nu au pretenția a fi nici la măsura Sfinților Părinți, nici să pună în cuvinte noi învățăturile acestora. Ele nu sunt altceva decât o încercare de definire a trăirii inimii mele – nu încă matură sau desăvârșită, dar vie și sinceră – care căuta căi prin care să poată să se bucure de bogăția patristică. Câteodată căile nu duceau nicăieri – erau ca semnalele radio sau ca un fascicul de lumină emis în cosmos, care, neîntâlnind nimic, nu se întoarce înapoi –, dar alteori căile reacționau ca ceva viu, ce te cheamă să le explorezi, pentru că par să aibă consistență, iar pe acestea am căutat să le împărtășesc. În aceste cuvântări nu am împărtășit biruințe ale sufle¬tului meu, ci mai degrabă năzuințe, pe care le ofer fraților mei, în nădej¬dea că și ei se pot hrăni și mângâia în același timp de lumina Harului ascunsă în spatele acestor cuvinte, conștient fiind că doar cuvintele ce cuprind în ele experiența biruitoare concretă pot rodi cu adevărat. 
      Așa cum mărturisește Sfântul Ioan Evanghelistul despre lumina lui Hristos, care „luminează în întuneric, și întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:5), tot așa și eu nădăjduiesc ca lumina care a călăuzit și mângâiat inima mea cu noime duhovnicești să lumineze în întunericul deznădejdilor fraților mei – ca astfel, mai mult, să îndrăznim împreună a chema numele Dumnezeului Celui Viu. 

      Arhimandritul Melhisedec 
      Stareţul Mănăstirii Lupşa

watch series