Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Aceasta scriere, in care Sfantul Ignatie Briancianinov descrie cele opt virtuti principale si cele opt patimi corespunzatoare lor, reprezinta un indrumar de mare folos pentru orice credincios care vrea sa se pregateasca pentru spovedanie si, indeobste, sa-si aduca lumina si buna randuiala in suflet.

Indraznim sa afirmam ca aceasta lucrare este mult graitoare pentru toți – clerici si laici, teologi si neteologi.  Ea nu este o carte de filosofie religioasa, ci are un continut izvorat din trairea inimii lui curate de preot si de profesor, inradacinata in credinta vie si lucratoare si luminata de har.  Cei care o vor citi cu mintea in inima credem ca isi vor restructura si reevalua concepția asupra crestinismului, asupra Bisericii, asupra Sfintei Liturghii, dar mai ales asupra Sfintei Euharistii si vor patrunde astfel esenta si valoarea incomensurabila si universala a Euharistiei, ca Jertfa a Imparatiei, ca Viata vietii noastre.

In aceasta lucrare de acum clasica a teologiei liturgice, autorul cheama nu la reforme si modernizari ale vietii cultice, ci la o intoarcere catre viziunea si experienta pe care Euharistia le‑a adus chiar de la inceput in viata Bisericii.  Analizand pas cu pas Euharistia, parintele Schmemann isi initiaza cititorii, intr‑un mod elocvent si clar, in Cina Imparatiei.

Sabino Chialà (n. 1968), Monah la mănăstirea Bose, teolog È™i biblist italian, siriacist È™i orientalist remarcabil, specialist în scrierile apocrife creÈ™tine (Libro delle parabole di Enoc, Paideia, 2007) È™i în literatura primelor secole ale creÈ™tinismului, s-a ocupat în mod deosebit de PărinÈ›ii pustiei È™i de spiritualitatea monastică răsăriteană (La vita spirituale nei Padri del Deserto, Trapani, 2006), È™i mai ales de Avva Isaac Sirul, din ale cărui scrieri a tradus È™i editat în limba italiană (Isacco di Ninive. Un’umile speranza, Qiqajon, 1999; Isacco di Ninive. Terza Collezione, Leuven, 2011) È™i căruia îi dedică o impresionantă monografie, tradusă de curând È™i în limba română (Isaac Sirianul – asceză singuratică È™i milă fără de sfârÈ™it, Deisis, 2012). A studiat la Universitatea din Torino È™i la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve È™i este membru al Academiei Ambroziene din Milano È™i al AsociaÈ›iei SiriaciÈ™tilor din Italia „Syriaca”.

În ambianÈ›a monahismului siro-oriental, Avva Avraam de Kashkar deÈ›ine, cu siguranÈ›ă, un loc de primă importanÈ›ă. Comunitatea întemeiată de el pe muntele Izla, cunoscută ca „Marea Mănăstire de pe muntele
Izla“, Rânduielile monahale pe care le-a scris, precum È™i ucenicii lui, care au întemeiat, la rândul lor, noi mănăstiri în toată Mesopotamia È™i dincolo de ea, au avut un rol decisiv în dezvoltarea monahismului
siro-oriental. Am putea să facem o comparaÈ›ie între acest părinte din secolul al VI-lea È™i o altă personalitate monahală mai bine cunoscută nouă, occidentalilor, care, fiind aproape contemporană cu Avraam de
Kashkar, ne aminteÈ™te în multe feluri de activitatea acestuia: este vorba de Benedict de Nursia (cca. 480-547), care este È™i el, într-un anume fel, un reformator al monahismului È™i, mai ales datorită bine cunoscutei sale
Rânduieli monahale, un inspirator al generaÈ›iilor care vor urma.

Plecând, aÈ™adar, de la figura întemeietorului, Avraam de Kashkar, vom căuta să urmărim etapele dezvoltării interioare a Marii Mănăstiri de pe muntele Izla È™i influenÈ›ele acesteia asupra lumii din afară, încercând deopotrivă să plasăm experienÈ›a vieÈ›ii monahale de aici în contextul mai larg al monahismului È™i ecleziologiei.

Acest volum reprezinta o culegere de predici rostite de catre Mitropolitul Antonie de Suroj, cel care a fost intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Marea Britanie.  Aceste predici acopera mai bine de douazeci de ani din viata marelui episcop, al carui talent de predicator s-a facut cunoscut in intreaga lume, mai ales datorita numeroselor traduceri.  Mai bine de jumatate din omilii au fost rostite in timpul Postului Pastelui si in cel al Craciunului. Ele se adreseaza unor oameni deja sensibilizati pentru a intra in perioada Postului ca intr-o perioada de pocainta - o pocainta bucuroasa, insista autorul - si a se pregati pentru spovedanie ca si cum s-ar afla in ceasul mortii sau inaintea Judecatii de Apoi.  Acesta e nivelul extrem de inalt la care Mitropolitul aseaza Taina Spovedaniei, ce-l ajuta pe credincios sa nu ramana inchis in pacatul sau si-i deschide calea vietii vesnice.

Copii frumoşi, cărticica aceasta ne poartă spre anii de început ai secolului al XIX-lea, ani în care Ţara Românească a fost binecuvântată de Dumnezeu cu unul dintre cei mai de seamă Mitropoliţi ai ei, astăzi trecut în rândul Sfinţilor: Sfântul Grigorie, de la Mănăstirea Căldăruşani!

A fost un ierarh atât de învăţat, atât de iubitor de carte şi de rugăciune, încât a rămas în amintirea şi conştiinţa oamenilor, peste vremi, cu supranumele de Dascălu. Haideţi, să îl cunoaştem, să îi aflăm potecile pe care şi-a purtat paşii smeriţi, prin viaţă, şi, astfel, să ne putem apropia mai cu evlavie şi cu recunoştinţă de sfintele sale moaşte, la Căldăruşani, când vom merge, la închinare!

Rugăciunea este convorbirea cea mai intimă a sufletului cu Dumnezeu. Pulsul vieţii duhovniceşti a omului se află tăinuit în tânguirile, sus­pinele, cererile şi slavosloviile acesteia, în mărturisirile şi în revărsările ei de mulţumire adusă Domnului. Prin rugăciune, omul intră în părtăşie cu Dumnezeu – iar aceasta nu doar în fiecare zi, ci şi în fiecare clipă –, cerându‑I ajutor binecuvântat atât în nevoile trupeşti, cât şi în cele duhovniceşti.

După cuvintele Sfântului Isaac Sirul, „rugăciunea este adăpost al celor ce caută ajutor, izvor al mântuirii, comoară a nădejdii, liman izbăvitor de furtuni, lumină a celor care se află în întuneric, sprijin al celor neputincioşi, apărătoare la vreme de ispită, săgeată împotriva vrăj­maşilor demoni”. Cine ar putea să ­descrie însă cel mai bine rugăciunea, dacă nu acela care a cunoscut‑o îndeaproape? Şi cine a cunoscut‑o mai temeinic decât cel care se roagă cu adevărat? Căci rugă­ciunea nu este un act exterior, ce ar putea fi descris doar pe baza observațiilor din afară, fiind trăire tăinuită în adâncul inimii omeneşti – iar inima este ceva nespus de adânc (v. Psalmi 63, 7).

Părtăşie adevărată cu Dumnezeu au avut sfinţii. Inimile lor s‑au topit în cele mai aprinse rugăciuni. Ei au ştiut cum trebuie să grăim cu Dumnezeu şi au scris cele mai bune îndrumări pentru rugători. De la ei ne‑au rămas şi cele mai frumoase modele de rugăciuni ortodoxe pentru felurite situaţii de viaţă – pe care şi noi putem, în chip minunat, să le folosim astăzi în rugăciunea noastră.

Cartea de față – ce expune experiența de rugăciune autentică a Bi­sericii Ortodoxe –, aparținând celui mai de seamă teolog bulgar con­temporan, arhimandritul Serafim Alexiev (binecunoscut cititorilor români din mai multe scrieri tălmăcite la noi în ultimele două decenii), poate fi socotită, pe drept cuvânt, un prețios îndrumar de rugăciune pentru tot creştinul.