Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Aceasta carte face parte din colectia de carte duhovniceasca pentru copii Povesti cu Sfintii Parinti pentru copii cuminti.  Aceasta colectie se adreseaza atat copiilor mici, cat si celor mari, in paginile sale prinzand viata sfinti romani, dar si sfinti de pe alte meleaguri. 

Oricat am crede ca adevarurile morale ale vietii au disparut astazi de pe planeta noastra, este un fapt de netagaduit ca milioane de oameni cred inca in acestea si traiesc cu ele.  Nicio putere nu poate face sa dispara vesnicul.  Adevarurile vesnice sunt luate de om odata cu laptele matern.  Dar si oamenilor care se intovarasesc cu ateismul, ca de pilda eu, adevarurile le apar in mod neobisnuit si minunat.  In subconstientul meu exista, desigur, sentimentul religios, pe care-l mostenisem de la cele doua bunici foarte religioase.  Insa nu l-am simtit de la inceput.  Nici nu stiam ca in mine traieste un asemenea sentiment.

Este o antologie de istorisiri, evocări, cuvinte de duh, sfaturi duhovniceşti, întrebări şi răspunsuri, apoftegme şi minuni patristice din viaţa Bisericii, în 328 de pagini. Lucrarea vorbeşte despre virtuţile omeneşti care înalţă pe oameni la Dumnezeu, despre războiul necontenit al omului cu duhurile răutăţii şi despre prezenţa lucrătoare şi iubitoare a lui Dumnezeu în viaţa trăitorilor de Duh Sfânt din istoria Bisericii timpurii, cu deosebire Părinţii egipteni. 
Antologia patristică are şi un cuvânt-înainte folositor de către suflete, scris de părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol, care recomandă cartea şi exprimă axiomatic douăsprezece îndemnuri şi cugetări despre viaţa creştină, necesare credicioşilor din vremea noastră. 
Citind această carte, intrăm în atmosfera de har a veacurilor sfinte, în care iubirea de Dumnezeu şi părăsirea acestei lumi erau începuturile unui drum minunat în raiul interior, acolo unde Dumnezeu-Cuvântul vorbeşte cu oamenii şi le dăruieşte Trupul Său euharistic în Sfânta Liturghie. E o lume a însingurării sfinte şi a vorbirii cu lumea întreagă prin rugăciune, a smereniei şi slavei răstignite a pustiei, o lume de virtuţi şi de cădere, de întoarcere la esenţe, dar mai ales o lume a căutării sincere, a uceniciei în har şi a simţirii lui Dumnezeu. 

"Istorii cu tâlc: Ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? 
Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: 
- Avvo, ce este tăcerea şi ce folos am de la dânsa? Iar bătrânul i-a răspuns: 
- Fiule, tăcerea este aceasta: a şedea singur în chilie cu înţelepciune şi cu frica lui Dumnezeu, ferindu-ţi inima de gânduri şi cugete necuvioase. O tăcere ca aceea naşte alte bunătăţi şi-l păzeşte pe călugăr de săgeţile cele aprinse ale vrăjmaşului şi nu-l lasă să fie rănit de ele. O, linişte fără de gâlceava, scară cerească! O, fără de grijă, maica umilinţei! O, fără de grijă, luminătoarea sufletului! O, tăcere vorbitoare cu îngerii! O, tăcere, strălucitoarea inimii! O, linişte fără gâlceava, născătoare a toate bunătăţile, întărirea postirii, frâul limbii, înfrânarea pântecelui! O, linişte, îndemnarea rugăciunii şi a citirii Sfintelor Scripturi! O, tăcere îngrijorătoare numai pentru ale tale şi totdeauna cu Hristos vorbitoare şi neîncetat văzător a morţii înaintea ochilor săi şi păzitoarea luminii celei nestinse! Pe aceea, cine o păzeşte neîncetat cântă zicând: gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea, că Ţie se cuvine lauda şi slava, în veci, amin!" 

Batranul Antim avea multe daruri insa le ascundea cu bagare de seama.  Se deosebea prin smerenie, prin blandete, prin iubirea lui nemarginita, virtuti pe care le dobandise prin multe lupte si aspra nevointa.  Era chibzuit, intreg-cugetator, cu dreapta socotinta, iubitor de straini, Parinte plin de dragoste care se deserta pe sine ca sa implineasca sufletele celorlalti si ale fratilor lui din obste.

Cartea cuprinde ViaÈ›a, învăÈ›ăturile È™i minunile Cuviosului Antim, Aghioritul de la Schitul Sfânta Ana Mică din Muntele Athonului. Omul marii iubiri dumnezeieÈ™ti, Cuviosul Antim face parte din acea generaÈ›ie de mari Bătrâni, alături de CuvioÈ™ii Efrem Katunakiotul, Iosif Vatopedinul È™i Paisie Aghioritul, care au luminat cu vieÈ›uirea È™i poveÈ›ele lor mulÈ›ime nenumărată de suflete aflate în căutarea mântuirii.

Sfântul Macarie cel Mare, numit și Egipteanul, din fragedă vârstă s-a nevoit la deprinderea credinței și a faptelor bune, ajungând locaș dumnezeiescului Duh. Sfântul Macarie este un model de sfințenie, viața lui îndemnându-ne pe fiecare dintre noi să încredințăm Domnului toate suferințele și să credem că greutățile care se abat asupra noastră pot fi depășite prin rugăciune, răbdare și blândețe.

Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord

Însușește‑ți gîn­direa și duhul Sfinților Părinți prin citirea scrierilor lor. Sfinții Părinți au atins țelul: mîntuirea. Și tu vei atinge acest țel prin mer­sul firesc al lucru­ri­lor. Fiind într‑un cuget și într‑un suflet cu Sfinții Părinți, te vei mîntui. Cerul i‑a pri­mit pe Sfinții Părinți în fericitele sale sanuri. Prin acest fapt, el a dat măr­tu­rie că gandurile, simțirile și faptele Sfinților Părinți îi sînt plăcute. Sfin­­ții Pă­rinți și‑au zugrăvit gandurile, inima și lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinților sunt călăuză nerătăcită către Cer, mărturisită de Cerul în­suși.

Toate scrierile Sfinților Părinți sunt ­alcătu­­­ite sub insuflarea sau în­rau­rirea Sfan­­tului Duh. Minunată este împreună‑glăsuirea lor, minunată este ungerea lor de Sus! Cel care se călăuzește după ele are drept călăuză, fără îndoială, Du­hul Sfant.