Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. II

Format: 16x24 cm
ISBN: 978-606-666-346-5
Status: in stoc

Dogmatica empirica dupa invataturile prin viu grai ale Parintelui Ioannis Romanidis. Vol. II

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Doxologia
Numar de pagini: 566

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită și prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moștenit numai dogma, am moștenit și experiența dogmei.”

Pret: 86.00 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.

    • Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

      Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
      amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

    • Zorica Latcu (monahia Teodosia) s-a nascut la 17 martie 1917, intr-o familie de ardeleni refugiati in Ungaria.  Intre anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasica si Limba si Lite­ratura franceza.  Dupa finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvis­tica din Cluj, colaborand la Dictionarul Limbii Romane, coordonat de Sextil Puscariu.  A inceput sa scrie din perioada adolescentei, iar intre 1944 si 1949 i-au aparut trei volume de poezii: Insula Alba, Osana Luminii si Poemele Iubirii.

      In 1948, a intrat in monahism la Manastirea Vla­dimiresti, de langa Tecuci, primind numele Teodosia.  Dar nu a putut sta aici decat pana in 1956,  cand manastirea a fost inchisa, o parte dintre maici fiind ares­tate, iar celelalte fiind silite sa renunte la monahism.  Teodosia s-a numarat printre cele arestate, facand trei ani de detentie intr-un penitenciar din Miercurea Ciuc.  Dupa eliberare, suferind de o grava infirmitate congenitala, care nu ii permitea coordonarea miscarilor, a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de Braila, impreuna cu maica Mihaela, o fosta colega de manastire.  In aceasta perioada au aparut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Gradina Doamnei si Alte poezii.

      In 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Brasov, unde a continuat sa scrie poezie, dar a si tradus, din lucrarile lui Origen si ale Sfantului Grigorie de Nyssa, precum si Cuvantarile as­cetice ale Sfantului Isaac Sirul, aparute postum, si ale Sfantului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate inca in manuscris.  Dintre aceste cuvantari ale Sfantului Simeon, traduse si versificate de maica Teodosia, Cuvantul al II-lea se regaseste in prezentul volum.

      Acest volum a fost editat dupa un manuscris din anul 1959, aflat in Biblioteca Ecumenica „Dumitru Staniloae” din Iasi, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.  Manuscrisul a apartinut Mitropolitului Moldovei, Inalt­preasfintitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii.

watch series