Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Minunile cuprinse în acest volum sunt asemenea unui buchet înrourat a cărui mireasmă se revarsă spre noi, umplându-ne viețile cu parfumul și lumina strălucirii cerești a Preacuratei Fecioare. De aceea, suntem încredințați că toate aceste mărturii ale minunilor vor încălzi și alina inimile tuturor celor care caută sprijin și ajutor de la cea prin care Dumnezeu S-a făcut om. Ea a cunoscut și a purtat în inimă pătimirea Fiului său, iar toată durerea și suspinul i-au fost înveșmântate mai apoi cu slava Învierii din morți a Domnului Iisus Hristos. De aceea, prezența ei în viețile noastre aduce mângâiere, ostoiește lacrimile și durerile, dăruiește vindecări și înfăptuiește lucruri mai presus de fire, peste toate așezând ca semn atotbiruitor surâsul Învierii din morți al Fiului său.

Omul contemporan, care L-a refuzat pe Dumnezeu si L-a inlocuit fie prin indumnezeirea eului sau, fie prin indumnezeirea materiei, primeste foarte greu sa asculte cuvantul cuiva despre problema acestei substituiri, adica despre pacat, ca si despre continutul negativ pe care pacatul il poarta inlauntrul lui, pentru omul insusi si pentru lume.
Pe de o parte, pacatul a fost socotit ca ceva firesc si a devenit un mod de viata.  Insa faradelegea este singurul lucru impotriva firii din cadrul naturii, si impreuna cu ea moartea si diavolul.  Ceea ce descoperim insa cu tristete in lume este faptul ca ceea ce este nefiresc a fost proclamat firesc, moartea a fost numita viata, si diavolul a fost considerat Dumnezeu.
In prezenta noastra cercetare incercam intr-un mod general, comprehensibil si limpede, sa prezentam conceptiile fundamentale ale Bisericii noastre, o incercare de „pipaire” si intelegere a unei astfel de evolutii insemnate, precum cea a pacatului.  Pentru inceput ne vom opri la sensul pacatului stramosesc, fapta primului om, cu urmari directe asupra intregului neam omenesc, asa cum viaza el in evenimentul stricaciunii si al mortii.  Vom prezenta iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Care, pentru ca sa-l mantuiasca pe om, nu indica doar binele si evitarea raului, ci El insusi experiaza urmarile stricaciunii si ale mortii, facandu-Se om.

Cuvantul, Carele este cinstit intocmai cu Tatal si cu Duhul Sfant, Cel ce a stralucit in vremile cele de apoi pe pamant ca un soare mare din Fecioara, din dumnezeiasca fiica, Acela ca pe niste raze v-a trimis pe voi, maritilor apostoli, care luminati cu lumina credintei pe toti oamenii cei din intunericul inselaciunii, si pe aceia cu dumnezeiestile invataturi catre Dansul ii aduceti!

Gandirea si apostolatul lui Nichifor Crainic sunt ca o lumina si ca o adiere revarsate neimpartit pe toate planurile principale ale vietii spirituale romanesti, aducand fiecareia din ele o indrumare, o limpezire si o crestere proprie si de insemnatate epocala.

In cugetarea nationalista, in poezie, in teologie, contributia lui Nichifor crainic e pe rand specific nationalista, specific poetica si specific teologica si inca atat de remarcabila incat se spune nu numai ca nationalismul, poezia si teologia romaneasca sunt altfel de la Nichifor Crainic, ci ca acestea si-au aflat prin activitatea lui o adevarata implinire de sens.

Născut în 1960 la Avignon, Jean-François Colosimo este o per­so­nalitate complexă. Scriitor şi editor, cu studii în filosofie şi teologie, în Franţa, Grecia, SUA şi cu stadii de cercetare la Muntele Athos şi Muntele Sinai, Colosimo este autorul a numeroase cărţi şi filme, dar şi editorul Filocaliei în franceză.
Creştin ortodox convertit, Jean-François Colosimo este specialist în patrologie şi un jurnalist apreciat în Franța, implicat în politică. Ca profesor la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris i-a avut studenți pe mai mulți ierarhi români, între care mitropoliții Teofan al Moldovei, Serafim al Germaniei, Iosif al Parisului, Siluan al Italiei ş.a.
Din 12 mai 2010 este preşedinte al Centre National du Livre, fiind numit în acest post de fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. În această postură l-a cunoscut pe ieromonahul Savatie Baștovoi, care a fost unul din cei 27 de scriitori care au reprezentat România la Salon du Livre la Paris în 2013 și despre care ­Colosimo a declarat: „Ceea ce m-a frapat este acest melanj între religie şi cultură, precum la Savatie Baştovoi. Asta înalţă România spre universalitate, spre unitate. România depăşeşte România. Iată o veste bună! [...] Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah, sper că va mai scrie. E un poet năpăstuit în tinereţe. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX-lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. Va face legătura dintre verticalitate şi orizontalitate, între transcendenţă şi imanenţă. România e o ţară mistică şi trebuie să rămînă aşa, pentru binele Europei” (Radio France Internationale).
Aceasta carte a pornit de la masa rotundă ce a avut loc cu participarea celor doi la standul României, intitulată România îngerilor, fiind prelungită într-o discuție sinceră la Institutul Ortodox Saint-Serge, alături de reputatul iconolog și decan al Institutului, Nikolai Ozolin, precum și alți profesori și studenți.

(lipsa text)