Cartea cuprinde Acatistul Bunei-Vestiri a Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si Paraclisul Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu.

Neasfarsita iubire de oameni a lui Dumnezeu a binevoit a descoperi un necunoscut si ascuns dar ales rob al Sau, care a avut o credinta neclintita si o dragoste inflacarata pentru Hristos Cel fara de pacat, Caruia Ii slijea cu toata inima sa.  Este vorba de pururea-pomenitul frate in Hristos Atanasie, care a locuit intr-un sat din Macedonia noastra(cea greceasca) si care s-a mutat din Biserica luptatoare la cea biruitoare pe 30 august 2004.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.

Studiu istoric despre cauzele schismei, despre perpetuarea acesteia si despre posibilitatea sau imposibilitatea unirii celor doua Biserici, rasaritene si apusene.

(lipsa text)

Crucea personala a fiecaruia, cand se uneste cu Crucea lui Hristos, puterea si lucrarea acesteia din urma trece asupra noastra, devenind un fel de canal, prin care, din Crucea lui Hristos se revarsa asupra noastra orice binefacere si orice dar desavarsit. Prin urmare, crucile personale ale fiecaruia sunt la fel de necesare in lucrarea mantuirii pe cat este si Crucea lui Hristos. Nu veti intalni niciun mantuit care sa nu fi fost purtator de cruce.

Notatie psaltica.

Ambele volume ale cărții de față(primul terminat în 1972, al doilea în 1973) trădează efortul disperat al părintelui Marcu de a descoperi „prezența reală a lui Dumnezeu” în „rugăciunea lui Iisus”, pe care el nu s-a mulțumit doar s-o teoretizeze, cum ar părea la prima vedere, cât mai ales s-o trăiască, ca metodă de echilibrare sufletească într-o lume profund tulburată de presiunea politică, socială și psihologică masivă exercitată de propaganda materialist-vulgară a momentului; un materialism care, spre marea durere a autorului cărții de față, pătrunsese adânc și în mediile bisericești, în special în rândurile clerului mediu și înalt, punând în umbră (dacă nu chiar aruncând în dispreț și în uitare) marea temă a „rugăciunii”.

Parintele Filotei Zervakos, unul din marii parinti duhovnicesti ai veacului trecut, mergand pe linia altor mari parinti elini, unii dintre ei deja canonizati de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Elene, ne ofera in aceasta carte adevarate margaritare ale sufletului sau innobilat de darurile cele sfinte si sfintitoare ale celor curati cu inima si care au primit inca din aceasta viata prima inviere. Din preaplinul inimii sale, Parintele Filotei, care se traduce in limba romana prin iubitorul de Dumnezeu, ne calauzeste pasii, cu ajutorul povatuirilor sale duhovnicesti, pe cale sigura si bine batatorita de atatia si atatia vulturi ai inaltimilor duhului, pe calea cea stramta si cu chinuri, singura cale mantuitoare, calea Crucii si a suferintelor, dar care curata treptat sufletul, duhul, facandu-l partas dumnezeiescul har.

Aceasta carte de suflet folositoare a Egumenului Sfintei Manastiri Filotheu, Arhimandritul Efrem, pote fi socotita o visterie duhovniceasca.  Ea cuprinde multime de comori duhovnicesti.  Cuvantul sau simplu si intelept, concis si direct, ascetic si ortodox, cade usor ca o ploaie pe pamant uscat, izvoraste ca un paraias, adapand tot sufletul cuvantator si iubitor de Dumnezeu ce inseteaza si este precum pomul rasadit langa izvoarele apelor.

Robia față de patimi este dureroasă. Omul, uitându‑L pe Dumnezeu, îndumnezeiește materia și pe sine însuși. Este predispus la nespusa nenorocire a vieții păcătoase. Depărtarea de Dumnezeu îi creează o puternică singurătate, o înfricoșătoare autarhie, o neîndurătoare pustiire. Nu se bucură, nimic nu‑l satisface, nu se simte împlinit și nu se liniștește. Fără Dumnezeu toate sunt lipsite de bucurie, fără sens și întunecate. Relațiile devin conflictuale, plictisitoare, problematice. Lipsa de rațiune domină. Stricăciunea stăpânește toate. Omul este dus să facă ceea ce nu dorește, lucrul pentru care el nu a fost plăsmuit să îl facă. Și el, în loc să se scuture de această stare, se îndreptățește și într‑un fel se batjocorește pe sine însuși. Ajunge chiar să se certe și cu Însuși Dumnezeu, ca și cum Acela ar fi vinovat de starea lui.

De mic copil, Sfantul Paisie a avut drept tinta Cerul.  Spre aceasta tinta s-a indreptat toata viata cu o minunata acrivie.  Singura sa preocupare a fost ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si de sfanta Sa voie si astfel a devenit „organ dumnezeiesc, organ cuvantator, organ al Duhului, bine intocmit si bine rasunator” (Sfantul Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu, Cuvantul 12, 1).  S-a supus la nevointe care depaseau masurile omenesti, a varsat sudoare si lacrimi, a facut „experiente duhovnicesti pe sine, ca un bun botanist”, „s-a amarat el insusi prin incercarile pe care le-a facut”, si si-a lasat „retetele sale duhovnicesti”, prin care oricine isi poate afla sanatatea duhovniceasca.  Garantiile duhovnicesti pe care ni le-a lasat sunt: pocainta si spovedania, dragostea si smerenia, rugaciunea si rabdarea, gandurile bune si duhul de jertfa.