Cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu

Format: 13x20 cm
ISBN: 978-606-550-437-0
Status: in stoc

Cum sa traim dupa voia lui Dumnezeu

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita
Numar de pagini: 232

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceaţă sau ca printr-o pădure mohorâtă şi prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiţi, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învăţare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiinţele şi artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinţa ştiinţei, ce se poate face aici fără un învăţător? Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învăţătorul nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I Ioan 2, 27). 

Pret: 9.90 LEI   
  Cumpara


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • Chiar dacă introducerea 5G ne va spori calitatea vieții, prețul pe care îl vom plăti ar putea fi unul prea mare. Din păcate, noile tehnologii apar adesea fără cercetări științifice prealabile, care să le ateste sau nu siguranța, și doar mai târziu se descoperă efectele negative asociate. Așa s‑a întâmplat decenii la rând în cazul tutunului sau azbestului: a trebuit ca mai întâi să moară o mulțime de oameni până să se convingă toată lumea de efectele lor negative asupra sănătății. Tot așa și atunci când au fost introduse noi medicamente, insuficient testate, retrase ulterior de pe piață – după ce făcuseră deja numeroase victime...
      Astfel, ar trebui ca mai întâi să ne convingem – prin studii se­rioase, nu doar prin ipoteze pro sau contra – dacă 5G are sau nu efecte negative asupra sănătății, și abia apoi să i se dea undă verde. În nici un caz nu e permis să o introducem cu surle și trâmbițe și să așteptăm să vedem, după ani, dacă temerile au fost nejustificate sau, dimpotrivă, au murit prea mulți ca să mai poată fi negate consecințele...

      Conf. dr. ing. Andrei Drăgulinescu

      „Cartea conf. dr. ing. Andrei Drăgulinescu constituie o ade­vărată fereastră către înţelegerea pericolului pe care tehnologia telefoniei fără fir îl reprezintă nu numai pentru sănătatea omului, ci şi pentru întreg biosul. Şi nu avem în faţă un eseu ziaristic sponsorizat de cei interesaţi de profit, ci un studiu ce are în vedere experimente desfăşurate pe parcursul a peste treizeci de ani de cercetare ştiinţifică. Peste treizeci de cărţi şi patru sute de studii ştiinţifice alcătuiesc bibliografia acestei adevărate enciclopedii a tot ce implică telefonia mobilă.

      Biofizician dr. Virgiliu Gheorghe

watch series