Dacă deschidem cărticica aceasta, copii, şi începem să o citim, pagină după pagină, vom pătrunde, cu paşi nevăzuţi, în peştera şi sufletul tâlharului Dismas. Tâlhar de temut şi lipsit de milă, până într-o zi, în care s-a întâmplat ceva. Ceva foarte important, atât de important, încât i-a schimbat întreaga viaţă, ba am putea spune că a schimbat viaţa întregii omeniri. Pentru că, prin tâlharul Dismas, omenirea întreagă a învăţat o lecţie. Una dătătoare de nădejde.

Vreţi să aflaţi despre ce este vorba? Psssst!... Fără zgomot, luaţi cartea în mână şi deschideţi-o: rândurile vă vor purta, ca valurile unui râu de munte, prin vremurile acelea de demult, şi vă vor face martori ai unor evenimente fără de pereche!

Considerat de critici cel mai „adult“ volum al seriei „Anne de la Green Gables“, Rilla din Ingleside ne prezintă familia Blythe în preajma izbucnirii Primului Război Mondial şi în timpul desfăşurării lui. Ca foarte mulţi alţi tineri canadieni, băieţii Annei şi ai lui Gilbert, Jem şi Walter, se înrolează voluntari şi pleacă pe front, alături de soldaţii englezi. Acasă rămân fetele, iar personajul principal al romanului e Rilla, mezina. Cu o inteligenţă la fel de vie ca a mamei sale, fetiţa, în vârstă de 15 ani, transmite cititorului adevăruri adânci despre viaţă şi despre oameni.

Sfântul cel drag al copilăriei noastre nu este doar bătrânul cu părul şi barba ninse, cu ochii strălucind de blândeţe şi sacul plin de daruri, cum ne-am obişnuit cu toţii să ni-l închipuim, din cele ce ne-au spus părinţii şi bunicii. Aceasta e numai o mică parte din povestea vieţii sale şi din personalitatea lui; Sfântul Nicolae a fost, mai întâi, un prunc postitor, un copil cuminte şi dornic de învăţătură, un tânăr ascet, mare iubitor de rugăciune… apoi, un preot plin de râvnă şi har şi, în cele din urmă, un episcop ce şi-a purtat turma pe umeri ca un bun păstor, apărând-o de lupii răpitori, lepădând, la nevoie, în această luptă, blândeţea din glas şi zâmbetul luminos din privire. De fiecare dată, însă, a fost drept şi bun, curajos şi demn, neieşind cu o singură iotă din Cuvântul Celui pe Care atât de mult L-a iubit: Domnul nostru, Iisus Hristos.

În acelaşi decor feeric, al Insulei Prinţului Eward (insula mult-iubită, a propriei sale copilării!), Doamna Lucy Maud Montgomery ne poartă în universul altor suflete luminoase, naive şi înduioşătoare, de copii, verii King şi prietenii acestora. Între ei, se distinge, ca personaj principal, Sara Stanley, supranumită Povestitoarea. Iată ce spun celelalte personaje despre ea, de-a lungul romanului:

„Niciodată nu mai auziserăm o astfel de voce. Şi niciodată, în toţi anii care au urmat, n-aveam să mai aud o voce ca a ei. Nu sunt în stare să o descriu. Aş putea spune că era limpede, dulce şi emoţionantă, că ajungea până departe şi că te făcea să te gândeşti la un clopoţel. Toate astea erau adevărate, fără să vă poată da, totuşi, o idee clară despre calitatea deosebită a vocii Povestitoarei. Dacă vocile ar avea culori, a ei ar fi fost un curcubeu. Dădea viaţă cuvintelor. Vorbele ei nu se limitau la a verbaliza un concept; ele respirau.“
„Geniul este, mereu, de neexplicat. Dacă l-am putea explica, n-ar mai fi geniu. Şi verişoara noastră, Sara Stanley, avea geniu!“
„Pe cinstea mea, verişoara noastră era destinată să cunoască monarhi şi să facă parte dintre fericiţii muritori apreciaţi şi onoraţi de către ei. Dar, în seara aceea, când stăteam aşezaţi, acolo, în iarba din bătrâna livadă, nu ştiam asta. Ni se părea, deja, extraordinar simplul fapt că ea se aştepta să aibă norocul să vadă un rege.“
„Avea o voce care ar fi umplut de farmec până şi tabla înmulţirii.“
Cu bucuria de a vă putea dărui încă o perlă din sipetul de comori al creaţiei Doamnei Montgomery, vă urăm, din toată inima, lectură plăcută, şi suntem siguri că, datorită talentului şi sensibilităţii scriitoarei, veţi reuşi să auziţi, lecturând, vocea de curcubeu a Povestitoarei!

Adrian lăsase capul în jos, în momentul în care mama pornise spre bucătărie, să aducă din frigider îngheţata de căpşuni pe care o pregătise cu o zi înainte, ca desert. Ştia foarte bine că mama nu va găsi nimic, pentru că o mâncase el, el singur...

Anne şi Gilbert s-au căsătorit. Au plecat din Avonlea şi s-au stabilit într-un mic sat de pescari, în care Gilbert a primit un post de medic. Locuiesc în casa visurilor Annei-cea-fără-de-pereche şi au parte de tot felul de peripeţii, de la cele mai comice, la cele mai triste, totdeauna emoţionante, însă.

Anne, în casa visurilor sale: romantism, suspans, o viziune sănătoasă şi înălţătoare despre viaţă şi lume. O odă a mării, a naturii, a călătoriilor, a prieteniei, a vieţii însăşi! Personaje fascinante, pe care nu te poţi abţine să nu le socoteşti fiinţe atât de vii, că te şi miri că nu te trezeşti faţă în faţă cu ele, când laşi, pentru o clipă, cartea din mână!

Un roman cu adevărat ieşit din comun, pur şi simplu, fermecător!

— Editorul

Aceasta carte spune, ce-i drept, o poveste. Dar nu una obişnuită, de adormit, cu surâsul pe buze, pruncuţii. E o poveste specială, scrisă la cerere, pentru nişte copii care aveau mare, mare nevoie de ea. O poveste de alinat doruri şi mângâiat, pe lacrimi, dureri. Încearcă să explice plecări şi să arate luminoasele aripi nevăzute de pe umerii încovoiaţi de tristeţe ai despărţirilor. Să construiască poteci spre regăsit surâsuri. Surâsuri luminate de certitudinea reîntâlnirii de cândva, Acolo unde despărţire nu mai există.

In lumea in care traim, copiii sunt din ce in ce mai dependenti de televizor, calculator, sau tableta si tot mai putin prezenti in natura.  Ocupati, parintii se multumesc sa-i uite in fata unui ecran...  Rezultatul?  Copii care nu se mai bucura la vederea unei randunele, sau a unui copac in floare, care nu mai fac diferenta intre grau si o iarba oarecare, intr-o lume care nu mai pretuieste natura si nu mai stie convietui cu ea, distrugand-o.

Telul acestei carti este acela de a contribui, cat de putin, la renasterea convietuirii firesti cu natura, la sadirea, in inimile copiilor, a dragostei de locul unde s-au nascut si a respectului fata de intelepciunea poporului din care se trag.