Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Nu doar viaţa întreagă, ci şi clipele de dinaintea morţii creştinului sunt hotărâtoare pentru destinul său veșnic. Datorită mai ales valorii covâr­și­toare a acestor clipe ce preced marea trecere, cartea de faţă prezintă un interes cu totul aparte. Întrucât moartea nu reprezintă un sfârșit absolut al vieții, ci doar poarta prin care omul își continuă existența veșnică, pregătirea pentru ea este esențială. De aceea pomenirea morții a fost pentru monahii din vechime un exerciţiu ascetic, menit a fi practicat zi de zi. Autorul ne oferă o excelentă sinteză asupra acestei teme: gândul la moarte ne învaţă smerenia, ne amintește că nu trăim veșnic pe acest pământ, ne ferește de păcate și ne ajută să ne pregătim pentru clipa morții. Ajunși la capătul călătoriei noastre pământești, vom fi supuși unor încercări deloc uşor de depăşit: necredința, deznădejdea, slava deșartă, vedeniile diavolești... Tocmai în momentele de dinaintea morții, diavolul găsește o ultimă ocazie pentru a ne face să pierdem fericita veşnicie. 
Cartea părintelui Serafim Alexiev ne îndeamnă la responsabilitate, arătându-ne cum gândul morţii se poate preface într‑un reazem sigur al mântuirii noastre, printr‑o continuă meditare asupra importanței temei tratate.

Nu putem descoperi frumuseţea vieţii fără a cultiva dragostea, care ne va izbăvi de tulburări, de reproșuri şi de conflicte. Nu putem să‑L iubim cu adevărat pe Dumnezeu ignorând prezenţa aproapelui, dar nici să‑l iubim pe aproapele ignorând prezenţa lui Dumnezeu. Temeiul însă e pocăința și iertarea, adică „răzbunarea” prin iubire, prin jertfă, prin filantropie.

„Iubirea jertfitoare aduce bucurie şi dulceaţă în su­flet. Nu dulceaţa aceea amestecată cu slava deşartă, cu autosatisfacerea şi cu plăcerea întinată, care vine de la vrăjmaşul, ci dulceaţa harului, care în­­su­fleţeşte smerenia, nobleţea, delicateţea, ­sim­ţi­rea cea bună faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de toţi oamenii – cuprinzându‑i şi pe duşmani –, bu­cu­­rie şi desfătare până la lacrimi şi până la liniştirea desăvârşită…”

Arhiepiscopul Makarios Griniezakis

Patriarhul Pavle a fost o adevărată lumină duhovnicească. El a arătat prin pilda sa cum să ac­­ţio­nezi şi la ce să aspiri în vârtejul ispitelor vieţii, cum se cuvine să crezi în veşnicia Binelui şi care este calea spre ea. Era în strânsă legătură cu cerul, a fost trăitor al cerului pe pământ. Și totuşi, unul dintre noi. 
Cuvintele Patriarhului Pavle sunt pătrunse de teologia or­­to­­doxă, de înțelepciunea sa, de o mare experiență duhovnicească; ele conțin lecţii de folos pentru suflet, lecţii care arată unde duc drumurile cele largi ale vieţii și unde duc cărările ei înguste. Cuvântul lui este lapidar și clar, bine gândit – cuvânt care ne renaște. Îl îndeamnă pe om, care adeseori este fermecat de vana şi neîntemeiata sa cunoaştere şi luminare, însă îndepărtat de izvorul adevărului, să se țină de rădăcinile sale, de obârşia sa, de cunoașterea duhovnicească, să nu se abată de la adevărul cel veşnic. 
Statura duhovnicească a Patriarhului Pavle n‑a putut și nu poate rămâne ascunsă. Aşa stau lucrurile când e vorba de oamenii mari, înmiresmați de sfințenie, cu plinătate de har, din ale căror cuvinte te poţi adăpa și hrăni duhovniceşte, de la care ai ce învăța, care ar trebui să ne fie cu adevărat pildă. Dintr‑un asemenea om strălucește sfințenia, fiindcă sfințenia nu se poate ascunde. Așa cum nu se poate ascunde cetatea când stă pe un vârf de munte. Ase­menea oameni sunt cu adevărat lumina lumii (Matei 5, 14). 

Suferinta si natura vindecarii exploreaza relatia fundamentala ­dintre Intruparea Cuvantului lui Dumnezeu in Persoana lui Iisus Hristos si ­natura vindecarii din perspectiva Traditiei crestine.  Aceasta intelegere si invatatura teologice cu privire la pacat, suferinta si moarte au avut un impact extraordinar asupra semnificatiei si modului ingrijirii bolnavilor.  Odata cu secularizarea crescanda, perspectiva unica asupra sanatatii si ingrijirii ei dezvoltata de Traditia crestina s-a pierdut intr-o mare masura.  Buna parte din arsenalul metodelor medicale moderne este de mare folos si poate fi recunoscuta ca binecuvantata si in acord cu invatatura si practica traditionala crestina; o alta parte semnificativa nu este, si atunci este interesul si datoria noastra sa ne informam cu privire la ceea ce, prin tratarea trupului, poate aduce atingere mantuirii sufletului.

Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îm­bunătățită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se rușineze de vechile obiceiuri bune – acelea care fac ca o femeie să fie cu adevărat frumoasă și demnă de stimă, și căminul să fie, datorită ei, ceea ce trebuie să fie cu adevărat: un loc fericit, unde părinții și copiii, frații și surorile învață să se iubească și să se ajute unii pe alții. 
Dacă întâmplările prin care trece mica Polly ne pun pe gânduri sau ne oferă o lecție ce poate fi învățată, atunci, în ciuda multelor greutăți pe care le‑am întâmpinat, pot spune că nu mi‑am neglijat cu totul datoria față de tinerii – băieți și fete – pentru care este o onoare și o plăcere să scriu, căci ei mi‑au fost întotdeauna cei mai buni îndrumători, cei mai îngăduitori critici și cei mai apropiați prieteni. 

Aceste Istorisiri de suflet-folositoare, alcătuite sub înrâurirea Scării Sfântului Ioan Sinaitul, s-au bucurat de o apreciere deosebită în toată lumea ortodoxă, fiind traduse destul de repede după apariția lor nu doar în limba latină, ci și în limba arabă, lăsând o pildă preafrumoasă celor care vor din toată inima să se întoarcă întru pocăință și spovedanie la Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. 


„Să luăm aminte deci la noi înșine și cu toată paza să veghem asupra inimilor noastre, spre a nu ne învoi cu nici unul dintre gândurile viclene, ci, petrecând în post, rugăciuni, lacrimi și în toate virtuțile cele după Dumnezeu, să avem parte dimpreună cu toți sfinții de bunătățile cele veșnice. Amin.”