Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

In Athos exista o credinta: daca mai tine Dumnezeu lumea, este pentru ca, la miezul noptii, calugarii se roaga.  In Athos a deprins Sandu Tudor (viitorul monah Agaton si apoi staretul Daniil) Rugaciunea Inimii si s-a intarit in convingerea ca numai schimbarea profunda, prin rugaciune, a inimii oamenilor poate regenera neamul. "Pentru mine, pentru neamul meu, cred ca este mai rodnica cunoasterea Athosului decat orice loc din Apus…  Prefacerea omului trupesc in om duhovnicesc este o mare minune”, spunea el.  Planuia ca la Manastirea Rarau sa infiinteze un centru isihast asemenea Rugului Aprins de la Bucuresti.  Fiara rosie nu l-a lasat.  A fost inchis la Aiud.  A refuzat orice compromis si a murit ca un mucenic.  Pentru ca nu incapea in sicriu, i-au taiat picioarele de la genunchi si i le-au pus in sicriu.

Adevaratii marturisitori ai lui Hristos cu vitejie au stat impotriva uneltirilor satanei, si nici prigoana, nici temnita, nici chinurile, nici lanturile nu i-au spaimantat, ci cu putere de sus credinta si neamul romanesc au pazit.  Pentru rugaciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.

(lipsa text)

Doxastar, ce cuprinde in sine Slavele tuturor Duminicilor Triodului si ale Penticostarului, unele ale lui Iacov Protopsaltul si altele ale lui Hurmuz Hartofilaxul, traduse de parintele Nectarie, protopsaltul Sfantului Munte, si s-au transcris dupa original de ieromonahul Teofilact Prodromitul.

Scrisa intr-un ritm alert care pune in valoare limbajul plin de miez al vechilor cronici, cartea abordeaza martiriul Brancovenilor dintr-o perspectiva aparte, cautand sa inteleaga sensul adanc, nevazut, al acestei istorii.  Sfintii Martiri Brancoveni sunt mai mult decat personalitati exceptionale ale timpului si mucenici ai Ortodoxiei.  Sunt reprezentantii unei lumi – anume, ai vechii lumi romanesti.  Cititorul contemporan poate sa inteleaga reperele esentiale ale acestei lumi brancovenesti, desprinse din liniile generale ale domniei lui Brancoveanu si din viata celei mai frumoase familii romanesti, sa urmareasca martiriul lui Voda si a celor dimpreuna cu el, precum si consecintele istorice si duhovnicesti pentru Tara Romaneasca.

Cartea propune dintru început o incursiune asupra vieții mănăstirești din Oltenia de sub Munte, o prezentare realizată de către Monahia Stavroforă Theodora (Videscu), cea care a alcătuit și chipurile duhovnicești ale monahiilor devenite pilde de viețuire în mănăstirile vâlcene. Pentru realizarea acestora, monahia Teodora (Videscu) a cercetat documente de arhivă, a cules mărturii, de la actualele viețuitoare din mănăstiri, despre monahiile mutate la cele veșnice și, inedit, a stat de vorbă cu monahiile bătrâne care, derulând firul amintirilor, au povestit bucuriile duhovnicești pe care le-au trăit în mănăstire, dar și ororile și abuzurile puterii politice, venite în special în urma Decretului 410 din 1959. 

Se apropie Crăciunul. Copiii iau parte la un concurs literar în școala mănăstirii, și fiecare ar vrea să câștige. Unul dintre ei încearcă să afle dacă este adevărat că în Ajunul Crăciunului poți auzi animalele vorbind și, fără știrea nimănui, se furișează în grajdul mănăstirii.

...Dar nu întotdeauna planurile noastre se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru noi. Din fericire, Dumnezeu veghează și lucrează neîncetat!