Gândurile, starea lăuntrică, dorințele ne ocârmuiesc viața. Așa cum ne sunt gândurile cu care ne îndeletnicim, așa ne este și viața. Dacă avem gânduri de pace, liniște, dragoste deplină, bunătate, virtute, curăție, atunci și întru noi va fi pace, căci toate gândurile de pace aduc pace lăuntrică, care răzbate din noi – căci gândurile ne sunt pline de pace, liniște, dragoste și bunătate. Dacă purtăm întru noi gânduri rele, diavolești, atunci și pacea noastră lăuntrică se nimicește.

Sfinții Părinți spun despre gânduri: „Orice gând care năruiește pacea și gândurile ce nu ne dau pace, acestea toate de la diavol sunt, și trebuie să le îndepărtăm și să nu le primim.” Trebuie să ne ostenim pentru binele nostru, ca să se întărească în noi pacea, bucuria, dragostea cea Dumnezeiască. Părintele nostru cel Ceresc voiește ca fiii Săi să aibă trăsăturile Lui Dumnezeiești: vrea să fim cu toții plini de dragoste, pace, mângâiere, bucurie, adevăr, virtute.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINȚEI

Sfântul Nicolae Velimirovici este, fără putință de tăgadă, unul din marii scriitori bisericești ortodocși din veacul al XX-lea, de o mare prolificitate, lucru ce a făcut să fie socotit, pe bună dreptate, „Noul Gură-de-Aur al zilelor noastre... și dascăl sobornicesc al Bisericii.”1 Potrivit cuvintelor unui alt mare teolog și părinte duhovnicesc sârb, Arhimandritul Iustin Popovici, „el cugetă întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marilor nevoitori ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Cuvântător-de-Dumnezeu. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune, și simte întreaga zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș.” În chip paradoxal, însă, abia în ultimele decenii publicul român a început să cunoască marea parte a scrierilor sale (chiar dacă, cu niște excepții notabile, adesea prin intermediul unor traduceri la mâna a doua, din engleză sau franceză, și de o calitate mai îndoielnică).

Suntem martori ai unei mari și rare minuni – un semn minunat și sfânt al vremurilor: întâia dată, fericita Veșnicie a Sfintei Treimi s-a ancorat în Rastko, și din Rastko cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit pe Sava cel purtător de Hristos; a doua oară, aceeași Veșnicie s-a ancorat în Vlădica Nicolae, și din Nicolae cel ce tânjea după Hristos l-a plăsmuit înaintea ochilor noștri pe Nicolae cel purtător de Hristos. (...) 
 
De la Sfântul Sava până în ziua de astăzi, ortodoxia noastră n-a avut un mărturisitor mai glăsuitor și mai puternic decât Vlădica Nicolae. Lui îi vor urma în rugăciune, cu minunare, cei ce vor veni după noi, după cum și noi i-am urmat Sfântului Sava, și astfel ne-am îmbunătățit. 
Sfântul Iustin Popovici

De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Dacă în noi se ivește plinătatea dragostei, cu adevărat de toți vrăjmașii se va alege praful. Căci cine îndrăznește să lupte împotriva dragostei? Nu este nicio armă care poate să lupte împotriva dragostei. De ce? Căci Dumnezeu este dragoste, iar acolo unde se ivește plinătatea dragostei dumnezeiești, de acolo fuge orice răutate!
De aceea să vă străduiți, precum și singuri vedeți, când le iubim pe toate și nouă ne este bine, căci atunci gândurile noastre sunt pașnice, pline de dragoste și bunătate. Să vă rugați zi și noapte și pe copii învățați-i să se roage Domnului cu inima, să caute cele bune, să fie plini de dragoste dumnezeiască, să simtă bucuria vieții și pacea dumnezeiască.

„După roadele lor îi veţi cunoaşte” căci „orice pom bun face roade bune” /Mt. 7, 16-17/ și orice manifestare a binelui va atrage după sine binele. Despre acest bine și frumos de care avem nevoie mai mult ca oricând în viețile noastre, ne vorbește atât de limpede cartea de față.
Desfășurând firul poveștii lui Roland, fiu al unui pictor talentat și moștenind el însuși darul și măiestria părintelui său, autoarea Olga de Pitray, ultimul copil al celebrei Contese de Ségur, ne învăluie subtil, punându-ne în situația de a reflecta la propria noastră verticalitate, la curajul și demnitatea pe care le (mai) avem, oare, ascunse sub carapacea egoismului, a materialismului și a indiferenței omului contemporan.Cavalerul de duminicăeste omul care sfințește locul, îndreaptă oamenii spre absolut și evită compromisurile meschine apărute inevitabil pe calea vieții. Căci „un cavaler trebuie să fie fără frică și fără cusur”. Onoarea și recunoștința sunt constantele comportamentului său, idealul e dus până la jertfă. Pierzându-și tatăl, Roland rămâne unicul sprijin al mamei sale. Nevoit să accepte cu totul alte îndeletniciri decât a picta cu tot sufletul, va merge înainte, acceptând toate provocările ca venite din mâna Domnului. Viața sa se va întrepătrunde în chip neașteptat cu cea a bogatului negustor Gerin, Roland reușind, prin puterea exemplului, să-i schimbe pe cei doi copii ai acestuia, aducându-i, întocmai ca pe niște fii risipitori, la o viață plină de sens.Cavalerul de duminică este asemenea grăuntelui celui mai bun pe care fiecare dintre noi, o putem planta în inimile noastre, pentru a o înmulți apoi, de treizeci, de șaizeci, de o sută de ori, după putință, în viețile celor care ne înconjoară.

Rugăciunea lărgește hotarele omului până la A-tot-o­mul; îl face pe om simțitor la toate durerile și păcatele; îl învrednicește pe om să plângă cu ochiul tuturor celor înlăcrimați și să jelească cu întristarea tuturor celor în­tristați.
Sfântul Iustin Popovici

Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi. Prin rugăciune recunoaștem două lucruri: neputința noastră și Atotputernicia lui Dumnezeu. Prin rugăciune Îl înălțăm pe Dumnezeu la locul Lui și de asemenea, îl coborâm pe om la locul lui. Oamenii care nu știu de rugăciune, răstoarnă totul: Îl coboară pe Dumnezeu și se înalță pe sine. Unde lipsește rugăciunea, este prezentă trufia. Iar trufia este ca un burduf umflat, ce plesnește de la o singură înțepătură de ac, fiindcă se preface în deznădejde în urma unei singure împunsături a sorții.
Sfântul Nicolae Velimirovici

Ucenicii Bătrânului, care editează această carte, au ales nu să scrie ei înşişi despre Părinte ci să-l lase pe acesta să ne vorbească, aşa cum a făcut-o neostenit, de-a lungul atâtor ani, cu toţi cei care căutau la chilia sa cuvânt de folos. Cititorul care se aşteaptă să găsească în paginile care urmează meşteşug retoric, argumente originale sau cuvinte ale înţelepciunii omeneşti, va fi dezamăgit. 
Ca orice Bătrân autentic, Părintele Dionisie nu spune ceva nou, pe care să nu-l fi spus şi Sfinţii Părinţi. Şi nici măcar nu îl spune într’un chip „seducător” după măsură omenească. Dar cuvintele sale au mai multă 
putere decât tratate întregi de teologie, pentru că sânt trăite, sânt născute din sudoarea şi lacrimile nevoinţei, lucru cu adevărat rar la oamenii de azi, fie ei mireni sau monahi. Cel care va pune la inimă cuvintele acestea şi se va strădui să le urmeze va avea numai de câştigat; va înţelege că dincolo de simplitatea lor se ascunde Calea, Adevărul şi Viaţa, Hristos Însuşi, pogorât în inima unui Bătrân frumos din Sfântul Munte. 
 
Efrem Arhimandritul 
Igumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatopedi 
Sfântul Munte

Nu în fraze complicate - ci în versuri simple şi ritmate, care ajung mai uşor la sufletul copilului şi care caută să dăruiască neatinsă poezia Crăciunului. Nu în desene naive, ci în imagini de inspiraţie bizantină, care respiră nobleţea şi profunzimea icoanelor. O carte care vorbeşte despre Taină oricărui copil.