Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Romanul pe care îl ții în mână, iubite cititor, a fost scris de condeiul expresiv al veșnic pomenitului monah Gherasim, în lume profesorul universitar Stelianos Papadopoulos. Este unul dintre textele literare pe care le-am găsit în biroul lui după plecarea la Domnul, pe care le-a ținut ascunse și nu le-a publicat niciodată. Nu se știe de ce. Poate că unele din personajele descrise, care i-au povestit întâmplările, n-au vrut să fie publicate înainte de moartea lor. O povestire simplă, încântătoare și atrăgătoare, ce are ca erou principal un mic refugiat infirm din Asia Mică, al cărui sfârșit depășește orice morală omenească.

Îl văzu pe Panaiotakis într-un ținut frumos. Cu aceleași trăsături urâte, doar că acum părea foarte frumos și chipeș. Avea o blândețe care putea domestici și lupii, și șacalii, și oamenii. Panaiotakis zâmbea și îmbrățișa pe toată lumea și pe tanti Maria. Se apropie de ea fără să calce pe pământ. Îl purta un mic nor luminos. Se opri în văzduh și îi spuse cu blândețe negrăită: „Îți mulțumesc pentru pomenire, tanti Maria, îți mulțumesc foarte mult!”.

Tulburarea și bucuria o umplură pe tanti Maria, de parcă ar fi atins-o însuși Dumnezeu cu mâna Lui. Însă nu apucă să facă nimic, să se miște, să vorbească, să se dezmetecească, și Panaiotakis păru că pleacă. Se pierdu doar pentru o clipă și tanti Maria văzu că apare ceva nemaivăzut, un car minunat și îmbrăcat în lumină. La orizont se ivi un nor uriaș, foarte alb, luminos ca aurul curat. Lumina lui era foarte puternică, dar nu te orbea. Doar te înfășura și te simțeai și tu luminos, strălucitor, plin de iubire… Norul uriaș se rostogolea cu viteză, dar tu îl vedeai mult timp cum trece. Și în el avea carul. Carul era tras de patru cai albi și înaripați. Cai atât de bălani și de mândri nu mai fuseseră văzuți. Zburau de nu atingeau pământul și aveau ceva din ceea ce au îngerii: putere, frumusețe, mișcare suplă. În potcoavele lor strălucea aurul, hamurile și curelele… toate din aur și argint. Iar pe ei, presărate din loc în loc, franjuri aurii care fluturau pe cerul strălucitor. Trupurile lor puternice și lucioase sfâșiau norul, iar picioarele lor îndoite tăiau atmosfera și străbăteau spațiul. Dacă e să vorbim și despre carul pe care-l trăgeau caii, acesta nu poate fi descris. Depășea hotarele frumuseții și strălucirii. Ce bogăție, ce strălucire, ce puf pe scaune…! Scări din aur, șiruri de mărgăritare de jur-împrejur, care străluceau și orbeau universul. O bucurie a ochilor, o beție nespusă, pe care nici n-o poți visa… Un asemenea car minunat trecea prin fața ei. Iar în mijloc… da, în mijlocul lui era Panaiotakis! Divinul și blândul Panaiotakis! Tanti Maria nu se înșela. Panaiotakis stătea în mijlocul carului. Avea și cocoașa, și umflătura din piept. Dar nu arătau urât. Strălucea întru totul, râdea cu totul, iubea cu totul. Lumina ieșea din chipul, din trupul, din picioarele lui, de peste tot… dar nu orbea, după cum nici priveliștea lui nu orbea. Venea și se întindea deasupra ta și deveneai bucurie, lumină, iubire, precum Panaiotakis. Aflată în această stare, tanti Maria putu șopti:

— Tu ești, Panaiotakis?

Și auzi blând:

— Da, tanti Maria, eu, pribeagul!

— Dar cum de le ai pe toate acestea? îl întrebă ea.

Iar pribeagul îi răspunse tandru:

— E, nu fi mirată… și jos, pe pământ, deseori așa eram, dar voi acolo nu mă vedeați…

Candva, demult, Dumnezeu i-a creat pe primii oameni, pe Adam si Eva, si ei au locuit in gradina Raiului printre pomi minunati si verdeata.  Alaturi de ei au locuit si animale salbatice.  Oamenii si animalele salbatice traiau prieteneste, se intelegeau.  Dar oamenii nu L-au ascultat pe Dumnezeu si s-a rupt aceasta prietenie.  Nu mai era pace in sufletul omului si animalele salbatice au incetat sa-l mai iubeasca si sa-l asculte.  Ele au fugit de om.  Animalele cele puternice sunt in vrajmasie cu el, iar cele slabe fug si se ascund.  Numai animalele domestice, ca si inainte, se supun omului.

Cu autorul harului lui Dumnezeu, continuăm seria: „Cuvinte de Aur”, adăugând volumul al III-lea, care conţine teme unitare sub titlul: „Nunta, familia şi problemele lor”. În această serie unitară sunt cuprinse următoarele teme:

- Nunta şi Căsătoria
- Relaţiile dintre soţi
- Înfrânarea soţilor
- Lipsa copiilor - sterilitatea, naşterea de prunci
- Părinţi, copii, creşterea copiilor
- Văduvia, divorţul, căsătoria a doua
- Desfrânarea, adulterul, avortul
- Perversiunea - homosexualitatea.

Doar din abordarea acestor teme cineva poate să înţeleagă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu este doar predicatorul vestit al milosteniei şi al pocăinţei, ci şi o călăuză preţioasă a vieţii de familie, care astăzi este atacată de atâtea curente.

Câtă însemnătate dă nunţii Sfântul Ioan Gură de Aur, reiese din cuvintele sale, pe care le întăreşte: „Nimic să nu fie mai cinstit femeii decât bărbatul său, şi nimic mai iubit bărbatului decât femeia lui! Aceasta constituie viaţa noastră: unirea femeii cu bărbatul, aceasta constituie întreaga lume”.

In Biserica Ortodoxa, Sfantul Gherasim din Kefalonia este cel mai cunoscut sfant izgonitor al demonilor.  De secole, moastele sale, intregi si neputrezite, stau dovada a sfinteniei sale.  In ziua de astazi multi crestini au o conceptie despre diavol si despre lucrarile acestuia inspirata din filme de groaza, din scrieri new-age-iste sau din articole moderniste care incearca sa demonstreze ca diavolul e o creatie a mintii fanaticilor religiosi.  Si nimic mai mult.  Un fel de bau-bau de speriat adultii, pentru ca acestia sa nu porneasca irevocabil pe calea imoralitatii.  Dar lucrurile nu stau deloc asa.  Dupa cum ne arata paginile Sfintei Scripturi, diavolii sunt ingeri cazuti, care incearca sa ii atraga pe oameni pe calea pierzaniei.  Diavolii exista.  Dar, asa cum exista diavoli si oameni care ii slujesc, tot asa exista si Dumnezeu si oameni care fac voia Sa.  Sfantul Gherasim a fost un mare rugator, un mare postitor, un mare nevoitor.  Si, pentru ravna sa, Dumnezeu i-a daruit multime de harisme.  Fie ca, prin aceasta carte, cititorii romani sa capete evlavie fata de acest rob al lui Hristos si, pentru rugaciunile sale, sa prinda curaj in lupta cu puterile intunericului.

In cuprinsul lor, Proloagele nu sunt altceva decat o largire si o talcuire a Calendarului, care el insusi este numai o parte din Cartea cea tainica a Vietii (Apocalipsa 3:5).  Spun numai o parte, pentru ca nu sunt pomenite toate, ci numai o mica parte din multimea fara de numar a fericitelor suflete ce au urmat cu ravna lui Hristos, au implinit Legea Lui si au mostenit Imparatia Sa cea vesnics.  Toate numele lor, stiute si nestiute de noi, sunt scrise in Cartea cereasca a Vietii, iar Calendarul nostru este doar o mica parte din acea necuprinsa Carte a Vietii, cunoscuta intru totul numai de Judecatorul cel Vesnic si Atoatestiutor.

Comparativ cu alte scrieri ale Sfantului Nectarie, scrisorile pastreaza, cum este firesc o simplitate si o particularitate ale unui om foarte experimentat in viata duhovniceasca, care luase pe umerii sai o raspundere deosebita: pastorirea duhovniceasca a tinerelor monahii incepatoare. Ceea ce citirorul va remarca mai intai de toate, citind scrisorile, este adevarata ravna pentru invataturile Sfintilor Parinti si iubirea Sfantului fata de monahii. Sfantul cunoaste starea duhovniceasca a tinerelor incepatoare si nu se lasa sa se intrevada cunostintele lui teologice si nici experientele lui duhovnicesti. Monahiile au putina scoala si sunt incepatoare, astfel, Sfantul este ingaduitor si le vorbeste despre probleme ale vietii duhovnicesti pe care pot sa le inteleaga si indeosebi sa le puna in practica.