Cel mai mare dusman al sufletului nostru nu este diavolul, ci duhul lumeac, pentru ca ne atrage in chip placut si in cele din urma ne amareste vesnic. 

Pentru ca daca il vom vedea pe diavol ne vom cutremura de frica si ne vom ruga lui Dumnezeu sa ne scape. In schimb, duhul lumesc ne infasoara tainic si placut in mrejele sale si pentru aceasta nu dorim sa scapam de el. 

Trebuie sa lucram la curatirea si despatimirea noastra. Altfel, robiti de lume si de pacate, vom sta la coada pentru a fi pecetluiti de slujitorii lui Antihrist.

(lipsa text)

(lipsa text)

(lipsa text)

"Învierea lui Hristos este cel mai mare eveniment din istorie. Este ceea ce diferențiază creștinismul de orice altă religie. Celelalte religii au capi nuritori, în vreme ce Capul Bisericii este Hristos (Coloseni I, 18-19; Efeseni I, 23), Care a Înviat din morți. Învierea lui Hristos a însemnat înnoirea firii omenești, replămădirea neamului omenesc și trăirea realității eshatologice.
Învierea lui Hristos a adus pentru toată lumea și pentru întrgul univers, lumina și sensul integral. Înainte de Înviere, oamenii știau în mod sigur pentru ce trăies, nici pentru ce există lumea. Totul era acoerit în întuneric. Credința în viața de după moarte era o bănuială, o presupunere, și nu aveau siguranța despre aceasta. Acum știu că după viața de pe pământ vor avea și o altă viață veșnică fie fericită, fie nefricită, după cum au folosit lumea aceasta.
Dar Învierea lui Hristos ne dă această lumină și bucurie nu numai prin ceea ce înseamnă ea, ci și prin siguranța că ea a avut loc. Spre deosebire de celelalte religii, care dau doar niște idei despre binele făgăduit de ele după moarte, Învierea lui Hristos ne asigură despre învierea și fericirea noastră veșnică tocmai pentru că a fost un fapt arătat în istorie.
(Pr. Acad. Dumitru Stăniloaie)

Sunt multe religii în lume, dar toate sunt neputincioase în fața morții trupești și duhovnicești. Numai creștinii au un Mântuitor, Care a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și Care le-a dăruit viața cea veșnică. Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a înviat din moartea trupească (I Corinteni XV, 20) dar și din cea duhovnicească. Pentru că cine poate să ierte păcatele afară numai unul Dumnezeu?"
(Marcu II,7)

Mărturii şi convorbiri cu părinţi duhovniceşti este o carte despre părinţii din România şi din Sfântul Munte Athos pe care i-am întâlnit între anii 1984-2012 şi care m-au binecuvântat şi îndrumat duhovniceşte.
Aceşti părinţi cu viaţă sfântă, s-au mistuit pe sine în urcuşul înduhovnicirii, învingându-şi limitele, transfigurându-le, unindu-se duhovniceşte cu Dumnezeu şi luminând prin candela făpturii lor, până departe, spre ungherele întunecate ale ţării.
Unii dintre ei au ars nemistuit, asemenea Rugului Aprins, jertfindu-se pentru mântuirea noastră, mărturisind ortodoxia cu cuvântul şi cu fapta, cu ani grei de prigoană şi temniţă comunistă. Nici moartea, necruţătoare şi neiertătoare trimisă de prigonitori, nu s-a putut apropia de Sfinţiile lor, decât atunci când a hotărât Dumnezeu să-i cheme la viaţa cea veşnică.
Să ne ajute şi să ne întărească Preaputernicul Dumnezeu să le urmăm prin cuvânt şi fapte şi să avem binecuvântara lor.

Credința mare în Domnul și în poruncile Sale Evanghelice, legate de Împărația Lui și viața cea veșnică, a dăruit milioanelor de suflete creștine puterea de a considera ca fiind zadarnice și trecătoare cele lumești, mărturisind această credință și dragostea lor față de Hristos prin orice fel de jertfă, trăind chiar, cât a fost nevoie, "în peșteri și în munți și în crăpăturile pământului" (Evrei 11,38). 
 
Așa L-au cinstit Sfinții Martiri ai Bisericii noastre, creștinii binecuvântați ai catacombelor, monahii și anahoreții, suflete cu o incomparabilă măteție sufletească și modele de iubire și jertfă față de Hristos, adevăratul Dumnezeu și Mântuitor al lumii. 
 
Dintr-un astfel de prezent măreț nu ar fi putut să lipsescă Muntele Athos, plin de astfel de sfinți, de credință, de iubire, de jertfă față de Hristos cel veșnic. 
 
Cititorul, prin paginile cărții, va pași de la Peșterile și locurile cu apă sfințită care sunt din belșug la Muntele Athos, și pe la cuvioșii care le-au sfințit cu nevoințele lor și ale căror vieți reprezintă o mărturie vie a sfințirii acestui loc și a celor care locuiesc și se sfințesc în acesta.

Din cuprins:

- Despre diavoli, pacate, suferinte si boli (cum au aparut diavolii, unde se afla diavolii, de ce ne ispitesc diavolii, cauzele bolilor, infruntarea duhovniceasca a bolii etc.);

- Pacatul vrajitoriei (ce este vrajitoria, cum inseala diavolul pe oameni, pedepsele pacatului vrajitoriei, canonul randuit vrajitorilor, pacatul ghicirii cu carti sfinte, deochiul etc.);

- Rugaciuni si acatiste (rugaciunea Preacinstitei Cruci, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare, rugaciuni pentru izbavirea de farmece, descantece si vraji; acatistul Sfantului Ierarh Vasile cel Mare; Rugaciunea Sfantului Ciprian, Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi, Imnul Acatist la Rugul Aprins al Nascatoarei de Dumnezeu);

- Rugaciunea inimii (Puterea Rugaiciunii lui Iisus, rugaciunea si felurile ei, inima duhovniceasca, legatura dintre minte si inima, indrumar pentru practicarea Rugaciunii lui Iisus de catre incepatori etc.);

Problema contemporanilor Mantuitorului - ca si a contemporanilor nostri - nu era aceea ca nu-L puteau recunoaste pe Hristos, ci aceea ca nu voiau sa-L recunoasca!

Simturile fizice slujesc si se supun - asa cum le-a randuit Creatorul - persoanei - subiect al acestora. Adica, ochii vad si urechile aud, iar mintea intelege ceea ce vrea posesorul lor. Potrivnicia este una din caderile frecvente ale omului pana astazi. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos vorbeste in pilde, pentru a nu le violenta starea lor de indaratnicie, pentru a nu le tulbura indarjirea inimii. Oricum, chiar daca le-ar vorbi deschis, nu s-ar schimba nimic. Omul necredincios, datorita pacatelor, are o mare problema! Neputinta de a se deschide cu pocainta si credinta lui Dumnezeu.

Cel care s-a lepadat de iubirea patimasa, irationala de sine, se inalta desupra dragostei sensibile, lucrata prin simturi, la iubirea naturala sau fireasca si, pe masura curatirii si smereniei sale, inainteaza catre adevarata si harica dragoste dumnezeiasca.