Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
Chintesența unei înțelegeri la care mintea creștină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice și aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienței negrăite a rugăciunii ­neîncetate și al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor și duhurilor, vindecarea trupească, dar și a patimilor, însuflețind spre însușirea neîntârziată a tuturor virtuților, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei și viețuirii creștine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufletești” de­spre care vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul și care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovnicești cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la Sfinții Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de față vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate și asupra medicamentelor duhovnicești pe care le propune împotriva ei Tradiția Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Fie ca și noi să ajungem râvnitori ai lui Iosif celui cu bun chip, cerând și primind Trupul lui Hristos, spre a‑l înfășura în con­­știința noastră ca într‑un giulgiu curat întru alungarea demonilor potrivnici, spre sfințirea sufletelor și trupurilor noastre și spre slava Celui ce prin moartea Sa ne‑a făcut nemuritori!

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării și osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îți judeci fratele? Despre clevetirea și osândirea aproapelui din cuvântul și fapta Părinților Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovnicești din viața Bisericii, dar și ale societății contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolțește mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul și terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtași lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci și a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-ți socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l golește pe om de har și nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

Petrecute în urma cu doua milenii pentru noi şi pentru a noastrα mântuire, evenimentele centrale ale vietii Domnului nostru Iisus Hristos sunt retraite in fiecare an de catre creştini. An de an, la Naşterea Domnului, la Înviere, la Cincizecime ori la Înaltare, Biserica se face, prin pregatire duhovniceasca şi praznuire liturgica, partaşa aievea acestor fapte mântuitoare ale lui Dumnezeu, petrecute în istorie, dar veşnic actuale. Chemati suntem mereu sa adâncim semnificatia lor prin întelegere şi participare. 
Cuvintele la zile mari ale Mitropolitului Antonie Plamadeala ne vin în întâmpinare pe calea nu uşoara a desluşirii tainelor mântuirii. Mari praznice ale creştinatatii sunt abordate din diferite unghiuri, pentru a aduce înaintea cititorului o imagine cât mai ampla şi mai cuprinzatoare a respectivei sarbatori. Util oricarui creştin interesat de propria mântuire, volumul constituie de asemenea un pretios instrument în lucrarea pastorala a slujitorilor Sfântului Altar. 

Cu inima si cu toata faptura sa îndumnezeita, Sfântul Efrem a sorbit si soarbe suspinurile noastre si îsi face trup din toate suferintele si lacrimile, din toate neputintele, bolirile si sfâsierile noastre launtrice. Aceasta e natura cea noua a trupului sau duhovnicesc – dragostea cea pentru noi, dragostea care ne uneste pe toti si ne face sa nu mai fim fragmentati, risipiti, dezbinati. El soarbe toata revarsarea pacatelor, a urâciunilor si a suferintelor noastre si, facându-le trup al sau, se aduce pe sine înaintea lui Dumnezeu, Care este întru el prin împartasirea firii. Si astfel, pacatele noastre sunt iertate, bolile sunt vindecate, suspinul se preface în surâs, iar lacrima, în nadejde si zâmbet. Minunata si iarasi minunata mistuire a pacatelor si a mortii dintru noi! Uimitoare iconomie si bunatate dumnezeiasca savârsita pentru om! Îti multumim, Doamne, pentru negraita Ta smerenie si dragoste pe care ni le descoperi prin Sfântul Efrem cel Nou si prin toti Sfintii Tai!

Vietuind intr‑o societate in care personalitatea este faramitata, intr‑o societate dominata de zgomot si de imagini ce il robesc pe om ratiunii, simturilor si stimulilor din afara, putem intelege marea insemnatate a acestui mijloc de tamaduire al Bisericii Ortodoxe: isihia (linistirea) mintii.  Este calea strabatuta de toti prorocii Vechiului Testament, de apostoli, mucenici si marturisitori, de asceti si cuviosi.

Fara isihie‑lucrare niptica, omul nu poate pasi impreuna cu Hristos pe calea dobandirii slavei Sale si nu poate ajunge la trairea Tainei Crucii si a Invierii Lui, care exprima duhul intregii Traditii isihaste.  Curatirea de patimi, implinirea poruncilor lui Hristos vadesc, in fapt, pogorarea in propriul iad, adica in „valea” mortii.  Odata cu luminarea mintii incepe insa invierea cea dintai, impartasirea de Pastile Domnului.  Predarea noastra in mainile lui Hristos, Biruitorul morții, este insasi esenta vietii isihaste.

De vreme ce teologia reprezinta descoperirea lui Dum­nezeu in inima curata a omului, tot ceea ce tine de inchipuiri, ratiune omeneasca si este rupt de calea ascezei ortodoxe, prin care se curateste oglinda inimii, este mincinos si lipsit de ipostas.  Cei care filosofeaza astfel se afla in hotarele inchinarii la idoli, nu teologhisesc despre Cel Ce este, ci despre ceva lipsit de ipostas, produs al speculatiilor si al inchipuirii lor.  Tamaduirea omului consta in tamaduirea mintii sale (nous) prin curatire, luminare si desavarsire, cu alte cuvinte, prin vederea slavei lui Dumnezeu.

Această carte are ca temelie premisa că vindecarea adevărată este posibilă.
Vindecarea – lucrare duhovnicească nu este doar continuarea primei cărți, Vindecarea sufletului tău rănit. Volumul de față poate fi citit și ca un ghid de sine stătător în vederea vindecării, care vine în întâmpi­narea atât a celor cu suferințe emoționale adânci și vechi, cât și a celor care caută să îi ajute.
Se cuvine să mai menționăm și că această carte a fost scrisă pentru persoanele care nu pot sau nu doresc să apeleze la psihoterapie. Mulți sunt reticenți în pri­vința soluțiilor de acest fel, poate pentru că au suferit dezamăgiri în ce privește psihoterapia sau din cauza unor convingeri personale.
Calea vindecării este calea eroismului. Când îm­bră­țișăm chemarea de a ne vindeca, protejăm și ge­nerațiile următoare de pericolul de a suferi din pricina unor lucruri și situații de care nu ele sunt responsabile, cu toate că noi înșine a trebuit să trecem printr-o asemenea suferință. Putem să devenim acel erou care și-a depășit experiența negativă cu o anumită noblețe emoțională, cu tărie discretă, înțelepciune, cu o pace adâncă și reziliență profundă.
Pr. Joshua Makoul