Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Acum cinci zile ne-am bucurat cu totii de un fel de minune: undeva, intr-un adapost, s-au certat atat de tare doi detinuti, incat am crezut ca se vor strange de gat chiar in seara aceea. Noi stateam si ne uitam: si iata ca unul dintre ei(era un om robust, macelar de meserie, care aici, in puscaria noastra, slujea de calau) bate la usa celuilalt; celalalt ia o bara de fier si ii iese in intampinare; in momentul era gata sa loveasca, ii cade fierul din mana. Acest calau statea in genunchi la picioarele lui si ii spunea: "Parintele ne-a invatat sa iertam totul si iata, inainte de asfintitul soarelui , te iert. Iarta-ma si tu!" femeile noastre si noi insine am plans in hohote vazand o asemenea priveliste. Iata ce fac lectiile tale, parinte. Nu, va imploram, nu ne parasiti pe noi, mizerabilii". Iata roadele misiunii jertfelnice a parintelui Spiridon in inchisorile Siberiei: puscariasii invata sa ierte, pacatosii sa se pocaiasca. Cartea de fata ne arata pilde tulburatoare de pocainta. Oameni care au iubit pacatul, oameni care au fost robi pacatului, devin robi ai lui Dumnezeu. Sunt oameni care ne indeamna sa urmam exemplul lor, si sa rupem lanturile cu care suntem legati de patimi si de diavoli. Nu trebuie sa ne multumim constiintele spunandu-ne ca noi nu am pacatuit ca acesti criminali sau ca aceste desfranate. Ci trebuie sa ne hranim din pocainta lor, pentru a dobandi Imparatia Cerurilor...

Amintirile Parintelui Spiridon

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
Voronca Stefan 

Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
Editorul 

CredinÈ›a, în tot ceea ce È›ine de ea, rupe legăturile legilor cunoaÈ™terii. CunoaÈ™terea nu are puterea de a face nimic fără cercetare È™i investigaÈ›ie. Iar credinÈ›a cere un mod de gândire curat È™i simplu, departe de orice inventivitate È™i căutare de căi. Casa credinÈ›ei este o înÈ›elegere copilăreascăÈ™i o inimă simplă. CunoaÈ™terea întinde capcane simplităÈ›ii inimii È™i a înÈ›elegerii È™i se opune acesteia. CunoaÈ™terea este rânduiala firii, în timp ce credinÈ›a îÈ™i realizează lucrarea deasupra legilor firii. CunoaÈ™terea este însoÈ›ită de frică, iar credinÈ›a – de nădejde.În măsura în care o fiinÈ›ă umană este condusă de căile cunoaÈ™terii, este legată de frică È™i nu poate scăpa de ea. Dar Cine urmează credinÈ›a devine curând liber È™i autonom È™i, ca fiu al lui Dumnezeu, se bucură de toate. Aceste moduri de trăire au condus lumea timp de cinci mii de ani, dar omul nu È™i-a putut ridica capul dinspre pământ È™i nu a putut înÈ›elege puterea Creatorului său, până când credinÈ›a noastră nu a strălucit È™i nu ne-a eliberat din întunericul robiei pământeÈ™ti È™i al supunerii deÈ™arte, cu o minte stearpă È™i aburindă. Între timp, chiar È™i acum, când am găsit o mare netulburatăÈ™i o comoară neexploatată, tânjim din nou să ne retragem la izvoarele sărace. Nu există cunoaÈ™tere care să nu fie sărăcăcioasă, oricât de mult ar fi îmbogăÈ›ită, iar comoara credinÈ›ei nu încape nici pe pământ È™i nici în cer” (Cuvântul XXV)

Înainte cu mulţi ani, văzând răspândirea nestăvilită a răutăţii şi a păcatului în societăţile noastre contemporane şi cursele întinse cu plasele ei care prindeau tot mai multe suflete, m-am gândit să fac ceva, cât de puţin, pentru oprirea acestui rău înfricoşător al păcatului, să aprind o lumânare care să lumineze, să păzească şi să folosească duhovniceşte oricărui suflet voitor de bine, chiar dacă personal nu dispun de studii şi diplome speciale. 

Sunt o mamă simplă, cu cunoştinţe doar de şcoală elementară, dar mă străduiesc să cunosc şi să vieţuiesc, pe cât îmi stă în putere, după voia lui Dumnezeu.

Ne cheama sa traim pentru Dumnezeu, ne invita sa mergem pe calea desavarsirii. Suntem oameni nu pentru a deveni animale prin desfrau, ci pentru a deveni fii ai Imparatiei Cerurilor. Sa priveasca sfintele moaste ale Sfantului Alexandru toti cei care se indoiesc de inviere. Sa inteleaga ca trupul sau a devenit vas al Duhului Sfant. Sa inteleaga ca trupul fiecarui crestin trebuie sa devina vas al Duhului Sfant.

Citirea minunilor savarsite de Sfantul Alexandru, caruia Dumnezeu i S-a aratat precum oarecand Dreptului Avraam, sa fie pentru ei prilej pentru a pune inceput bun mantuirii. Iar pentru crestini sa fie prilej pentru a spori in viata de rugaciune si de nevointa. Vremurile sunt grele, dar Dumnezeu nu ne lasa. Ii trimite pe sfintii Sai sa ne ajute...