Pagini necunoscute de Pateric

Format: 11x20 cm
ISBN: 978-606-550-063-1
Status: momentan indisponibil

Pagini necunoscute de Pateric

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Editura Egumenita

Cartile ce contin operele Sfintilor Parinti, denumite de catre cei simpli Scrieri patristice, sunt cele ce descriu experiente ascetice si invataminte.  Un astfel de „Pateric”, un mic izvoras, este si cartea pe care o tii in mana cititorule!  Sunt adunate in paginile lui istorisiri si invataminte ale Sfintilor Parinti ai desertului, pline de cucernicie asemanatoare cu cele ale Patericului.

Din toata aceasta bogatie necunoscuta am ales sa alaturam cateva pagini celor deja cunoscute.  Ele se deosebesc prin simplitatea frumusetii lor si prin folosul pe care ni-l aduc transpunandu-se in atmosfera sfanta a paginilor de Pateric.

Pret: 3.60 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Carti scrise de acelasi autor

    • La Editura Doxologia a apărut în colecția Patristica, seria Studii (nr. 3), lucrarea binecunoscutului teolog ortodox francez Jean-Claude Larchet, Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere. Cartea reprezintă traducerea actualizată de autor pentru ediția în limba română, a lucrării Saint Maxime le Confesseur (580-662), apărută la Éditions du Cerf, Paris, 2003, în colecția „Initiations aux Pères de l’Église”. Versiunea românească, care apare astfel înaintea celei de a doua ediții franceze, aflată în pregătire pentru a fi publicată tot în acest an, este tradusă de doamna Marinela Bojin, principalul traducător în limba română a lucrărilor lui Jean-Claude Larchet și atent editată de Pr. Dragoș Bahrim. 
      Jean-Claude Larchet este recunoscut astăzi drept unul din cei mai reputați specialiști în teologia Sfântului Maxim Mărturisitorul, deși preocupările sale ocupă o zonă mult mai largă de interes (spiritualitatea ortodoxă, teologia dogmatică, bioetica, și altele). Între lucrările sale dedicate marelui Părinte bizantin, menționăm de asemenea: La Divinisation de l’homme selon saint Maxime le Confesseur (1996) șiMaxime le Confesseur, médiateur entre l’Orient et l’Occident (1998, publicat în limba română la Editura Doxologia în 2010). De asemenea, a depus un efort considerabil în ultimii 20 de ani pentru editarea în limba franceză a operelor Sfântului Maxim publicând pe rând Răspunsuri către Talasie (1992, ediție nouă revizuită în 2010-2013) Ambigua (1994), Epistole (1996), Opuscule teologice și polemice (1996), Întrebări și nedumeriri (1999). 
      Volumul publicat acum la Iași, deși este structurat după metoda clasică a lucrărilor de patrologie, cuprinzând trei capitole principalele: viața, opera și învățătura Sfântului Maxim, este însă un adevărat bilanț al cercetărilor maximiene până în momentul de față. Aici se găsesc în sinteză rezultatele tuturor direcțiilor din care a fost analizat Sfântul Maxim. Teologia Sfântului este prezentată în cel de al treilea capitol în mod analitic și aproape didactic, multe noțiuni și elemente care fac foarte dificil scrisul Sfântului devenind aici foarte accesibile. De asemenea, prin lectura fiecărei secțiuni, prin bogatele note bibliografice, cititorul ia contact cu cele mai reprezentative exegeze la scrierile Mărturisitorului, sau poate găsi referințe consistente la întreaga operă a Sfântului în legătură cu orice temă chestionată. 
      Față de ediția precedentă în limba franceză din 2003, ediția românească a fost consistent completată și actualizată. Referințele bibliografice au fost actualizate în întreaga lucrare, iar bibliografia volumului este una exhaustivă, la nivelul anului 2013, întinsă pe 120 de pagini, conținând inclusiv toate referințele la edițiile operelor și la lucrările în limba română scrise despre Sfântul Maxim Mărturisitorul. 
      Cartea este un indispensabil instrument de lucru ce se adresează deopotrivă celor care se inițiază în studiul teologiei ortodoxe și patrologiei, elevi, studenți sau simpli credincioși interesați de gândirea fecundă a Sfântului Maxim și care vor să ia un prim contact cu pozițiile sale teologice, dar este foarte utilă și specialiștilor care vor găsi în ea o sinteză completă și precisă despre cel care este socotit astăzi drept cel mai important teolog bizantin al primului mileniu.

    • Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

      Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

      Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

      Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


      Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

      Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

      Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

      Ingrid Bauer

watch series