Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!
Carti online gratuite (nou)

Cu toate că era urmărit cu tenacitate de Securitatea comunistă, părintele Marcu a avut curajul să aplice în cuprinsul cărții sale fără ezitare principiul unei interpretări a vremurilor prin prisma lui Hristos, așa cum trebuie să facă orice teologie ortodoxă serioasă, și nu pe acela al unei interpretări a lui Hristos prin prisma vremurilor, cum face filozofia îngâmfată. Pr. Prof. Adrian Niculcea

Cu Batranul Arsenie se pare ca se implineste cuvantul evanghelic: "Iata cu adevarat israelitean, intru care nu este viclesug". A fost din fire cinstit, simplu, fara de rautate, bland, ascultator, neagonisitor si, in mod deosebit, un nevoitor cum rar se intalneste. Pentru Batranul Arsenie, intotdeauna da era da, iar nu era nu. Niciodata nu tinea minte raul, orice i-ai fi facut, niciodata nu se mania, niciodata nu facea rau nimanui. Traia in ascultare cu o desavarsita acrivie, si de aceea, prin ascultarea si desavarsita credinta ce le avea in staretul sau, traia zilnic mai presus de legile firii. In privegherile pe care le incepea de cu seara, se ostenea peste masura cu mii de metanii si cu starea de toata noaptea in picioare, pana se lumina de ziua. Atat de mult se adancea in rugaciune si se daruia ei, incat de multe ori, cand se apropia timpul lucrului, nu voia sa se dezlipeasca de rugaciune. Batranul acesta, cu toata simplitatea lui, a prins sensul vietii monahale. S-a predat pe sine in intregime ascultarii si nevointei, de aceea L-a si gasit pe Cel dorit. A gasit inlauntrul sau rugaciunea, L-a gasit pe Dumnezeu. Monahul Iosif Vatopedinul

Traind intr-o perioada apropiata vremurilor noastre, Sfantul Ioan de Kronstadt da marturie prin exemplul sau ca, indiferent de imprejurari, putem duce o viata conforma cu invataturile lui Dumnezeu. In insemnarile sale duhovnicesti privim uneori ca in oglinda, descoperind situatii ce ne sunt familiare. Cartea de fata nu este un simplu jurnal, ci un indrumar pentru urcusul duhovnicesc. Rugaciunea, pocainta, jertfa sunt coordonatele ce ne calauzesc spre acest urcus. Privind la lupta launtrica a parintelui Ioan, constientizam faptul ca dobandirea acestor virtuti nu este o utopie, ci ceva ce sta in putinta tuturor.

Inaintea celui cu chip si nevinovatie ingereasca, a vrednicei slugi a Domnului nostru, Pantelimon care prin nestramutata credinta s-a invrednicit a sta alaturi de scaunul nemuritorului Imparat, ridicam rugaciunile noastre si cerem sa ne asculte durerile si cu puterea ce-i este data de la Dumnezeu, ca un doctor fara-de-arginti, sa ne cerceteze degraba si sa inlature de la noi bolile sufletesti si trupesti, ca izbaviti cu platosa bunatatii sale, in tresaltari de bucurie, sa-i cantam: Bucura-te, mare mucenice si tamaduitorule Pantelimoane!

Marea majoritate a lumii epocii noastre este instruita lumeste si alearga cu o viteza lumeasca mare. Dar fiindca ii lipseste frica de Dumnezeu - inceputul intelepciunii este frica de Dumnezeu - ii lipseste frana, iar cu viteza, fara frana, sfarseste in prapastie. Oamenii au foarte multe probleme si cei mai multi sunt foarte ametiti. Si-au pierdut orientarea. Incet-incet vor ajunge sa nu se mai poata controla pe ei insisi. Daca cei ce vin in Sfantul Munte sunt atat de zapaciti, atat de incurcati, cu atata neliniste, ganditi-va: ceilalti care sunt departe de Dumnezeu, de Biserica, oare cum sunt?

In 2014, am avut ocazia sa vorbesc la lansarea unei carti literalmente naucitoare, Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore. Un titlul socant, paradoxal, de nu chiar imposibil... Cu aceeasi vinovatie si cu o certitudine a inedecvarii totale am acceptat, totusi onorat, propunerea lui Viorel Grigore de a insira cateva "cuvinte inainte" la reportajul de fata - un fel de making of al acelui "film" biografic la capatul caruia Mioara Grigore, desi a castigat toate luptele, a pierdut razboiul. Citesti, cand cu incantare, cand cu infiorare si nu stii pentru ce formula sa optezi: "Doamne, fereste" sau "Doamne, ajuta!". In tot cazul, morala fabulei e de neclinit si neocolit: tocmai umilintele si durerile care ne coplesesc ajung in cele din urma sa ne innobileze. Dan C. Mihailescu Propunere pentru nemurire nu isi dezminte titlul si intentia. Viorel Grigore il poarta cu maiestrie pe cititor pana la limita absurdului, comicului, grotescului, desperarii, suferintei mute indreptandu-l, in final, spre polul plus al fiintei. Il depune cuviincios la picioarele tainei. Doar aici cititorul are sansa sa inteleaga cum poate da un sens nonsensului, cum in moarte sta pitita viata si inca viata cea vesnica. Pana si in fata mortii iminente firava trestie cugetatoare isi poate da un rost, integrand nefirescul ei infricosator, anihiland-o: putem alege sa murim cu demnitate. Ciprian Voicila

Lucrarea de fata a aparut in secoulu al XIX-lea, in urma unui concurs organizat de Patriarhia Constantinopolului spre alegerea celui mai valoros catehism al Bisericii Ortodoxe. De la bun inceput, si-a dobandit recunoasterea oficiala datorita nu numai eruditiei autorului ei, Dimitire Vernardakis, vestit teolog, filolog si istoric al vremii, dar, mai ales, datorita conciziei, claritatii, limpezimii si profunzimii cu care sunt tratate elementele fundamentale ale credintei noastre dreptmaritoarea: Poruncile lui Dumnezeu, Fericirile, Crezul, Sfintele Taine ale Bisericii noastre, la care se adauga trei capitole scrise de catre vrednicul de pomenire, prof. Constantine Cavarnos cu privire la arhitectura, iconografia si imnografia Bisericii.

Rugaciunea este viata sufletului. Prin rugaciune intram in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii nostri. Crestinul adevarat se recunoaste dupa masura in care iubeste rugaciunea si o pune in lucrare. Rugaciunea este lucrarea de capetenie a fiecarui crestin ortodox care vrea sa se mantuiasca. Dupa cum spun Sfintii Parinti rugaciunea este izvorul tuturor faptelor bune.