M - Libraria ta virtuala!

Pastrator cu scumpatate si lucrator al traditiei noastre patristice, Staretul Iosif n-a incetat vreodata lucrarea inalta a pocaintei, potrivit terminologiei Parintilor nostri. Asezand faptuirea drept temelie a contemplatiei, Staretul a strabatut calea vietii duhovnicesti cu multa suferinta, urcand toate treptele scarii duhovnicesti. Si astfel, cu ajutorul Harului, ajungand purtator de Dumnezeu si minte indumnezeita, ne-a daruit intr-o forma innoita, noua, celor de azi, care suntem mult insetati si lipsiti de invatatura, toata traditia Parintilor celor de demult. Staretul, dupa ce a strabatut acelasi drum si a facut aceeasi calatorie purtatoare de cruce ca si cei din vechime, impartasindu-ne experientele sale, ne da posibilitatea si noua, celor de azi, sa fim urmasi si continuatori ai Sfintilor nostri Parinti. Monahul Iosif Vatopedinul

In nevointa sa ascetica, care a durat patruzeci de ani si care a fost pecetluita cu sange, Staretul a patimit in felurite chipuri si astfel a invatat, a cunoscut si a experimentat toate felurile de lupte ascetice. De aceea a si invatat in chip neinselat si cu multa intelepciune si discernamant pe cei care au dorit cu multa lepadare de sine sa guste din hrana cea nestricacioasa a Rugaciunii mintii si din apa cea vie a descoperirilor dumnezeiesti de care s-a invrednicit. Aceste nenumarate comori ale Harului dumnezeiesc, pe care si le invistierise in inima sa, le daruia cu imbelsugare nu numai binecuvantatilor sai ucenici, care il iubeau pana la jertfa, dar si celor care cu credinta cautau margaritarul ascuns si ceresc al DUMNEZEIESTII DRAGOSTE. Urmasilor sai duhovnicesti si fratilor in Hristos, clerici, monahi si laici, le-a lasat ca mostenire sfanta nu numai invatatura despre lucrarea practica si contemplativa a Rugaciunii mintii si a inimii, dar si nesfarsita sa dragoste si afectiune, nefatarnica lui indelunga-rabdare, povatuirea sa plina de discernamant intru intelepciunea Domnului, ingaduinta lui dusa pana la limita fata de neputinta omeneasca, pilda sa de nevoitor si toate cele care decurg in mod foarte firesc din ea.

Chinonicarul reprezinta, de cele mai multe ori, un verset din psalmi ce se canta in timpul impartasirii slujitorilor si credinciosilor in cadrul Sfintei Liturghii si care are ca scop crearea unei atmosfere prielnice interiorizarii sufletesti a celor ce se vor uni cu Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. Primul volum al seriei cuprinde o parte din chinonicele existente in manuscrisul MΠT705 (autograf al lui Hurmuz Hartofilax), ce contine cantari la Sfanta Liturghie. S-a realizat o selectie a chinonicelor, astfel incat cartea sa serveasca scopului practic al cantarii la strana.

Cartea de fata aduce ceva nou. Desigur, cea mai mare parte este rezervata marturiilor, fie ele culese prin interviu, fie trimise personal pe adresa manastirii, si care poarta, cu toata diortosirea cuvenita, pecetea originalitatii si autenticitatii cuvantului-martor plin de recunostinta. Ultimile pagini insa, sunt un mic compendiu din invatatura Parintelui Proclu, extras cu grija din doua interviuri date de parintele insusi, disponibile de altfel pe retelele media de internet. Temele recurente ale cuvintelor-apoftegma le banuiti care sunt: despre pocainta, despre rugaciune si cugetarea la moarte, despre slava desarta si leacul ei, smerenia, despre lacrimi si dragoste.

Subiectele acestui volum pe de o parte pot ajuta pe cei ce se nevoiesc in lume, sa duca "lupta ce buna" cu mai multa ravna, iar pe de alta parte pot destepta constiintele oamenilor care se chinuiesc departe de Dumnezeu, astfel incat sa devina madulare constiente ale Bisericii si sa se bucure in mica comuniune a familiei lor de pacea si odihna pe care le-o da viata duhovniceasca. Paralel ele subliniaza ca in cadrul casatoriei este absolut necesara respectarea tuturor poruncilor lui Dumnezeu, care "nu sunt grele". Daca, de pilda, fiecare din soti isi jertfeste voia proprie si face rabdare, atunci nu se simte asuprit, pentru ca aceasta o face din dragoste, simtind astfel inlauntrul sau o mangaiere placuta.

Staretul Iosif a fost fara stiinta de carte, dupa cultura lumeasca abia a terminat clasa a doua primara, insa a fost intelept in cele dumnezeiesti. A fost un teodidact. Universitatea pustiului l-a invatat cele de care mai ales avem nevoie: cele ceresti. Stim ca din cuvantul Staretului se vor folosi monahii, precum si cei din lume care lupta lupta cea buna. Daca se vor mai folosi si altii, aceasta numai Domnul o stie si sa faca asa cum binevoieste bunatatea Sa. Oricum acestea nici nu se inteleg usor fara o cugetare barbateasca si nici nu se pot pune in lucrare fara multa nevointa si osteneala.

Inflacaratul Staret si-a intemeiat casa duhovniceasca pe piatra credintei si a smereniei. Vorbea putin si lucra mult. Manca si se odihnea cu multa infranare. Era vrajmas al iubirii de placeri lumesti, care, sub aparenta inselatoare a desfatarii, ii inseala pe cei insetati de ea. Si-a ales calea cea stramta a virtutii care duce la fericita si vesnica odihna, la inceput de nevoie, iar apoi de buna voie. Prin asceza L-a primit pe Dumnezeu intru sine, dupa ce a aratat mai intai prin eroismul sau ca intr-adevar L-a dorit si apoi prin barbatia sa ca Il poate pastra in sine. Prin neagoniseala a dobandit aripi de vultur care zboara la inaltime. Prin culcarea pe jos, prin statul indelung in picioare si prin priveghere si-a inceput nevointa de omorare a patimilor. Trupul, materia, somnului i s-au supus. Odihna trupeasca i-a devenit un vrajmas inca din tinerete.

Acestia sunt cei ce, zi si noapte, pe Domnul nostru Iisus Hristos Il contempla, pe El Il respira si cu al Sau nume inimile lor se indulcesc. Cu ei ne laudam si de intelepciunea lor dumnezeiasca ne desfatam, cu care au fost impodobiti, iar nu cu cea lumeasca, a incepatorilor veacului acestuia, cea lepadata si socotita nebuna de Dumnezeu. Acea intelepciune prin care - dupa spusele Cuvantatorului de Dumnezeu - cei neinsemnati au fost slaviti si cei necinstiti au fost cinstiti, care, printr-un singur cuvant au biruit intelepciunea cea lumeasca. Caci intelepciunea cea mare este viata slavita si despatimita pentru Dumnezeu, Cel ce este Preacurat si Sfant. Aceasta este, de fapt, singura jertfa pe care o cere de la noiIntelepciunea care spune putine cuvinte despre virtute, dar indeamna mai mult prin fapte spre lucrare; al careia cuvant vrednic de credinta se intareste prin traire.

Staretul Haralambie, fratele meu duhovnicesc, a fost unul dintre ucenicii batranului Iosif isihastul. Prin rugaciunea sfantului nostru staret, Paintele Haralambie s-a invrednicit de mult har si de multe binecuvantari ale Sfantului Duh. Era simplu din fire si fara de rautate, lucru care l-a ajutat sa faca ascultare desavarsita, iar aceasta l-a umplut de har. Marele nostru batran Iosif il iubea foarte mult pentru simplitatea sufletului sau si de aceea i-a daruit rugaciunea neincetata si ravna duhovniceasca in toate. Pentru aceasta, eu, cel din urma in viata duhovniceasca si cel mai mic frate cu varsta din sinodia noastra, il respectam, ma minunam si il iubeam mult pentru grabnica lui sporire in cele duhovnicesti. Sufletul lui stralucea de harul cu care era inzestrat. Arhim. Efrem, Sfanta Manastire "Sfantul Antonie", Arizona

Aceasta carte a fost tiparita pentru a-l face cunoscut pe Sfantul Iov Codrea credinciosilor din Romania. Vremurile pe care le traim sunt vremuri de racire a credintei, vremuiri de apostazie si desfrau, si de aceea fiecare nou sfant canonizat de Biserica aduce multa mangaiere in sufletele credinciosilor. Sfantul Iov din Uglea a trecut la Domnul pe 28 iulie 1985, si a fost canonizat in anul 2008. Viata sa a fost o viata de patimiri. Citindu-le, ne vom intari in credinta. Pentru ca Sfantul Iov Codrea ne arata ca vremea sfintiei nu a trecut.