Editura Evanghelismos - Libraria ta virtuala!
Carti online gratuite (nou)

"Cu toate evenimentele minunate pe care le traversasem alaturi de parintele Paisie, ma indoiam de el. Era posibil sa vada lucrurile intr-o maniera strict personala, iar realitatea sa-l depaseasca. Nu excludeam posibilitatea ca el sa detina numai o parte a adevarului, si sa existe si alte parti de adevar in alte sisteme de gandire si in alte religii. Poate ca ma lasam influentat prea mult de puternica sa personalitate, de mediul Sfantului Munte in general. Am hotarat, asadar, sa ofer sanse egale si yoghinilor hindusi. Ii cunoscusem, desigur, inainte de a-l intalni pe parintele Paisie, dar nu mersesem niciodata in India, in epicentrul religiei lor. Am decis, prin urmare, sa plec si sa traiesc impreuna cu ei, sa ma amestec printre ei, sa-mi deschid sufletul dinaintea lor, asa cum facusem si in cazul monahilor ortodocsi. Am trait luni de zile in diverse ashramuri, impreuna cu swami si gurusi. Faceam totul impreuna cu ei: ma sculam dimineata, mancam, munceam, discutam, aplicam exercitii yoga. Pentru a cunoaste un lucru trebuie sa-l traiesti, nu sa-l analizezi pur teoretic. In consecinta, ma hotarasem sa-mi impun o deschidere totala fata de India si tot ceea ce insemna ea. Oscilam asadar intre doua influente spirituale foarte puternice. Cea mai mica inclinare a intentiei mele avea o rezonanta imediata asupra efortului meu spiritual. Eram angrenat intr-o lupta plenara, care angaja intreaga mea fiinta. Pericolele de rigoare imi amenintau nu doar modul de viata, ci si intreaga existenta. Am fost ajutat, sau mai degraba salvat, prin interventiile lui Dumnezeu".

In nevointa sa ascetica, care a durat patruzeci de ani si care a fost pecetluita cu sange, Staretul a patimit in felurite chipuri si astfel a invatat, a cunoscut si a experimentat toate felurile de lupte ascetice. De aceea a si invatat in chip neinselat si cu multa intelepciune si discernamant pe cei care au dorit cu multa lepadare de sine sa guste din hrana cea nestricacioasa a Rugaciunii mintii si din apa cea vie a descoperirilor dumnezeiesti de care s-a invrednicit. Aceste nenumarate comori ale Harului dumnezeiesc, pe care si le invistierise in inima sa, le daruia cu imbelsugare nu numai binecuvantatilor sai ucenici, care il iubeau pana la jertfa, dar si celor care cu credinta cautau margaritarul ascuns si ceresc al DUMNEZEIESTII DRAGOSTE. Urmasilor sai duhovnicesti si fratilor in Hristos, clerici, monahi si laici, le-a lasat ca mostenire sfanta nu numai invatatura despre lucrarea practica si contemplativa a Rugaciunii mintii si a inimii, dar si nesfarsita sa dragoste si afectiune, nefatarnica lui indelunga-rabdare, povatuirea sa plina de discernamant intru intelepciunea Domnului, ingaduinta lui dusa pana la limita fata de neputinta omeneasca, pilda sa de nevoitor si toate cele care decurg in mod foarte firesc din ea.

Omiliile Staretului Efrem sunt pentru cititorii lor o povatuire pe calea vietii duhovnicesti autentice catre mantuirea lui Hristos. Si acest al doilea volum de omilii al cinstitului Staret athonit cuprinde 33 de omilii, la fel ca si primul. Cele mai multe dintre omiliile publicate sunt rostite liber si foarte putine au fost citite din manuscris sau au fost publicate, iar aceasta le mareste valoarea si importanta, fiindca sunt stralucirea inimii parintesti si patristice a Staretului, imbibate de harul cel necreat si sfintitor. Omiliile cinstitului Parinte Efrem imbina stilul simplu, dar dinamic, principalele calitati ale predicii apostolice si patristice. De aceea, sunt cuvinte de zidire si mangaiere, ce se adreseaza nu numai monahilor, ci si tuturor crestinilor.

Notatie psaltica.

(lipsa text)

Multi parinti cu viata sfanta au scris sau au vorbit despre anii grei ce vor veni. Parintele Paisie in marea sa dragoste fata de oameni a fost permanent preocupat de aceasta problema si de fiecare data cand a avut prilejul a dat sfaturi despre felul in care trebuie sa ne pregatim pentru a face fata incercarilor si ispitelor vremurilor din urma. In volumul al doilea, intitulat "Trezire duhovniceasca", sunt cuprinse subiecte care se refera la realitatea contemporana, care ne cheama la neincetata trezvie si nevointa si ne pregatesc pentru situatiile grele cu care probabil ne vom cronfunta, deoarece am vazut ca deja s-a implinit ceea ce adesea ne spunea Batranul: "Vom trece prin furtuni dupa furtuni. Acum, pentru cativa ani, asa vom merge. Peste tot este o fierbere generala".

Cine se mai intreaba astazi ce este preotia? Cine se mai inspaimanta de greutatea ei? Cine se cutremura gandind la misiunea ei? Si cine mai ofteaza infiorat de darul si dragostea ei? Domnul Marcu V. Toma prezinta ca teza de licenta o lucrare originala: Viziunea mea despre fiinta si chemarea preotiei. Teza cuprinde o introducere si zece capitole: chemarea, trude si stradanii, hirotonia, necazuri si ingenuncheri, biruinti si bucurii in har, spinii patimilor, florile inimii, iubirea, singuratatea, hristofor si sfintitor. Am citit-o cu emotie. Sunt pagini de lumina, desprinse din ceea ce are mai launtric si mai transfigurat sufletul unui tanar. Pretuind-o dupa merit, nu pot decat sa urez d-lui Marcu sa-si vada realizate viziunile sale sfinte. Preot Profesor Grigore Cristescu, 1936

Notatie psaltica.

Notatie psaltica.

Dupa 1990, din ce in ce mai multi oameni au aflat de pustnicul de la Mitoc si au inceput sa bata la usa modestei sale casute, pentru a primi povata si a se bucura de binecuvantarea lui. Si pe masura ce il ascultau isi dadeau seama de darurile cu care fusese inzestrat de Bunul Dumnezeu. Cati oameni nu au marturisit ca parintele Proclu dadea in mod minunat raspunsuri la intrebari, inainte de a fi rostite? Cati nu au simtit ca sunt diagnosticati si li se da si reteta inainte de a-si marturisi suferinta? Cati nu au simtit darul inainte-vederii prin care parintele, in mod atat de discret descoperea lucrui din viitor? Si mai ales, cati din cei ce au mers la parintele cu sufletul deschis si neiscoditor nu au primit mangaierea sufletesca, pace, nadejde, bucurie? Toti cei care l-au cercetat au primit raspuns dupa nevoile si trbuintele lor si au ramas cu dorul revederii. Nepunand nici un pret pe aceasta viata trecatoare, pe sanatatea sa, se lepada de orice iubire de sine pentru a fi de folos aproapelui. Iar aceasta jertfa nu ramanea fara roade. Oamenii plecau mangaiati si intariti duhovniceste dupa intalnirea cu acest om al iubirii, al milei, si al jertfei. In seara zilei de 28 ianuarie, inconjurat de cativa ucenici, monahi si cunoscuti, parintele a trecut la Domnul. Era un ceas al despartirii pentru noi, nu pentru el. "Spusese candva: Eu o sa mor, dar o sa fiu viu!", aratand ca, prin rugaciune, va fi in continuare alaturi de noi.

De la Hristos si pana azi au aparut multe si felurite erezii. Dar care erezie crestina, care eretic a sustinut vreodata ca "Toate religiile slujesc lui Dumnezeu si pe om"? Ortodocsii si ereticii credeau si propovaduiau ca numai o religie "slujeste lui Dumnezeu", iar toate celelate diavolului, deoarece insala si mint si tin pe om departe de lumina si de adevarul mantuitor. Pana si iehovistii, care au intrecut orice masura prin lipsa de evlavie si hulele lor, n-au ajuns nici macar aproape de grozavia ecumenismului. Multi monstri a nascut iadul in vremurile noastre, dar de marimea ecumenismului nu este nici unul!

Esenta intima a vietii cresti si tinta ei cea mai de pe urma este comuniunea, unirea spirituala cu Dumnezeu. Una din caile cele mai practicate si mai sigure, prin care este sesizata aceasta esenta a vietii crestine si care duce la unirea spirituala cu Dumnezeu, este calea rugaciunii.