A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Cartea medicului şi psihologului ortodox Konstantin V. Zorin este dedicată unei teme de mare actualitate. Majoritatea mijloacelor de informare în masă face astăzi o propagandă în­­verşunată unui mod de viaţă nesănătos şi în­cearcă să impună o nouă formă, „ideală”, de vieţuire a omului, idolatrizând plăcerea şi îndemnând la satisfacerea necondiţionată şi iresponsabilă a ei. Victimele acestei campanii sunt, în primul rând, adolescenţii şi apoi societatea însăşi. Jucându‑se cu sentimentele şi dorinţele tinerilor, televiziunea şi presa îi ispitesc pe aceștia cu ceea ce este periculos pentru suflet şi trup, determinându-i pe tineri să-şi risipească moştenirea genetică şi sănătatea pe taraba consumismului. Autorul explică ce anume ascunde mass‑media atunci când face reclamă la ţigări, al­cool, muzică rock, avorturi şi „dragoste liberă”.
Cartea ne priveşte pe noi toţi, atât părinţii – foştii adolescenţi, cât şi adolescenţii de astăzi – viitorii părinţi, de care depinde starea generaţiilor care vor urma.

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât și ca stareț, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspirație pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareț Zosima din romanul Frații Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta prețuire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanță majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială și a moștenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, așa încât a petrecut sihăstrește în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârșit”, a devenit el însuși stareț și călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoință până la sfârșitul vieții. 
Ca parte integrantă a marii tradiții patristice, transmise „în har și adevăr” de la părinte la ucenic, învățăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovnicește și cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârșit toate lucrurile despre care a învățat, citirea lor dăruind nu numai cunoștință, ci în primul rând suflarea și viața Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

Problema suferinţei în lume a frământat dintotdeauna conştiinţa omului. Ne întrebăm, credincioşi sau mai ales necredincioşi, de ce suntem afectaţi de boli ori de alte suferinţe trupeşti şi sufleteşti. Parcă mai mult decât orice, ne contrariază suferinţa celor nevinovaţi, cum ar fi pruncii. La vederea suferinţei lor, un strigăt sfâşietor se înalţă din adâncul fiinţei noastre, vrând parcă să străpungă cerul pentru a-L trage la răspundere pe Însuşi Dumnezeu.
Omul frământat de asemenea întrebări va găsi în această carte o abordare a rostului suferinţei în lumina Revelaţiei Dumnezeieşti. Prin demersul său, autorul oferă cititorilor un ajutor temeinic pentru a da un sens suferinţelor – inevitabile de altfel în viaţa oricărui om – şi, mai mult decât atât, pentru a transforma pătimirile în trepte ale creşterii duhovniceşti spre desăvârşire

Nascute din durerea provocata de constientizarea dramei pe care o traiesc ceilalti, cartile parintelui ­Faros reprezinta adevarate manifeste crestine cu valoare perena.  Printr‑o aplecare parinteasca asupra celor care se apropie de el, inima sa inmulteste talantii, daruiti de Dumnezeu, in sufletele celorlalti.  Pentru parintele ­Faros, viata duhovniceasca reprezinta paternitatea si grija pastorala igemanate, din care razbat responsabilitatea pentru Biserica si gandul ca nu exista lucru mai important decat a cladi fiinta celorlalti, decat a creste in iubirea pentru ceilalti, jertfindu‑te pentru ei.

Aceasta lucrare este o scriere de maturitate, cu amplificate valente filosofice, unde se abordeaza temele grave ale existentei si tema poate cel mai dificil de analizat − iubirea crestina −, cu multa luciditate si, asa cum se impune, in spirit autocritic sever.

Inzestrata cu darul de a-si impartasi trairile du­hov­nicesti cu smerenie, naturalete si dragoste fata de tainele relatiei sufletului cu Dumnezeu, Constantina Palmer a invatat multe lucruri de o deosebita valoare duhovniceasca din vizitele la numeroase manastiri din nordul Greciei, unde a locuit in perioada studiilor de masterat.

Autoarea imbina nobila, dar dificila indeletnicire a scriitorului cu o profunda intelegere a invataturilor Bisericii Ortodoxe, prin povestiri captivante care ilustreaza Fericirile cuprinse in minunata Predica de pe Munte a Mantuitorului (Matei 5, 1-12). Prin dezvaluirea acestor comori, pe care Sfantul Ioan Gura de Aur le considera „adevaruri atat de noi, atat de uimitoare si tot atat de puternice pe cat era de mare maretia Celui ce le vestea”, Hristos Domnul le fagaduia imparatia cerurilor nu numai apostolilor Sai, ci si noua, tuturor.

Ultimul capitol al cartii, intitulat „A lor este imparatia cerurilor”, ne surprinde si ne emotioneaz in mod deosebit, deoarece este dedicat martirilor desprinsi din multimea de patimitori crestini care au suferit in temnitele Romaniei schilodite de urgia comunismului. In cuvintele autoarei, „Sfintii martiri romani intruchipeaza cea de-a opta fericire. Fericiti sunt – cu adevarat nespus de fericiti – «cei prigoniti pentru dreptate», cei care au castigat imparatia cerurilor nu numai pentru ca au acceptat suferintele nedrepte la care au fost supusi, ci si pentru ca au cautat dreptatea si, in acelasi timp, virtutile crestine, bunatatea si sfintenia, ori de cate ori s‑au aflat in ghearele suferintei. Fie ca ei sa ne fie izvoare de inspiratie, pentru a trai si noi in Hristos cu aceeasi evlavie, fermitate si darzenie – cu acelasi zel si aceeasi iubire de poruncile Lui, asemenea Lor!”.

Lucrarea de fata se sprijina pe practica cotidiana a ajutorarii omului care se confrunta cu o problema anevoie de rezolvat, in incercarea de a oferi o cunoastere mai adanca a esentei neajunsurilor care il impiedica sa propaseasca in viata duhovniceasca. De un mare folos sunt observatiile care analizeaza temeinic realitatile comune spatiului duhovnicesc si psihologic, realizand distinctia, printre altele, intre dragoste si dependenta emotionala, dat fiind ca adesea ne lovim de neputinta de a deosebi intre cele doua, iar de aici provine o serie intreaga de urmari tragice.

Autorul a reusit sa ingemaneze experienta Sfintilor Parinti cu aceea a psihologilor ortodocsi contemporani intr-o forma actuala si accesibila tuturor. Psihologul si preotul nu ar trebui sa se substituie unul celuilalt, ci fiecare ar trebui sa-si asume lucrarea incredintata: rezultatul este cu totul ui­mitor atunci cand impreuna lucreaza si impreuna il ajuta pe omul care se straduieste si se lupta sa iasa din fundaturile duhovnicesti si sufletesti in care s‑a impotmolit.

Aceasta carte este tocmai rezultatul unei asemenea im­­pre­una‑lucrari, si nadajduim ca nu putini vor fi cei ce vor afla folos din ea.