A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.

Cu cât sufletul se depărtează de păcat, cu atât se depărtează de moarte, fiindcă acolo unde este păcatul cu fapta, acolo este și moartea. Prin urmare, dorul către Dumnezeu al omului se cunoaște din dispoziția lui, în ce măsură este iubitoare de păcat. Pe cât de ușor păcătuiește omul, pe atât se arată mai muritor. Când omul este împresurat de porniri iraționale și de simțiri moarte, se află cufundat în păcatul cu fapta și lumina Învierii nu-l conduce la legile dreptății. Creștinismul nu este altceva decât o chemare la o luptă pe viață împotriva diavolului și a morții până la biruirea lor finală. Fiecare păcat constituie trădare, fiecare patimă, cedare, și fiecare răutate, înfrângere.

Gheronda Iosif Vatopedinul

A fost o data un ciobanas, care se insura cu o ciobanita. Traiau amandoi fericiti undeva in mu nti in tovarasia oitelor lor. Dumnezeu le darui un baietel si astfel sebucurau si mai mult de viata lor, chiar daca salasluiau departe de restul lumii. Vara, iarna, traiau toti trei in munte. Casa lor era o pestera mare, asternuta iarna cu piei de oaia, care tineau de cald. Vara, in schimb, dormeau afara, sub un adapost facut din crengi, printre care se vedeau cerul cu luna si stelele. Incet, incet, acesti oameni uitara multe din lucrurile lumesti, dar niciodata nu uitara sa-si faca seara rugaciunea, inainte de culcare. Si cuvintele rugaciunii lor erau intotdeauna aceleasi: "Dumnezeul meu, nu ma milui".

Părintele trebuie să înveţe să distingă emoţiile copilului şi să le spună pe nume. Poziţia aceasta diferă în mod cardinal de îndemnurile de a nu plânge, de a nu se supăra şi de a nu atrage atenţia la ceva anume. Ea le oferă copiilor posibilitatea de a se studia pe ei înşişi, de a-şi vedea reacţiile şi nevoile lor, de a fi auziţi şi înţeleşi, fapt care le influenţează în mod pozitiv starea şi comportamentul. Abordarea aceasta nu reprezintă o reproducere mecanizată a ideii „ascultării active”: fără compătimire sinceră şi implicare vie, copilul nu va primi sprijinul necesar. Dar este cu neputinţă să empatizezi în mod sincer şi chiar să intuieşti cu aproximaţie cauza tulburării micului omuleţ, dacă nu stăpâneşti anumite tehnici de autoreglare (dacă n-ai îndemânarea de a lucra cu propriile tale emoţii) şi dacă nu ai suficient spaţiu psihic (aşa-numitul „container”) pentru a depozita în tine însuţi frământările copilului. De aceea, aşa precum am menţionat în repetate rânduri, pentru a-şi ajuta copilul, părintele trebuie în primul rând să aibă grijă de propria sa stare sufletească.

Studiul părintelui profesor Andreas Andreopoulos despre semnul crucii – documentat științific, dar fără a fi scolastic – reprezintă atât un bogat material informațional pentru profesorii de religie, dar și un răspuns complex pentru orice creștin care dorește să aprofundeze istoric, liturgic și simbolic semnificația semnului crucii.
Un gest atât de simplu ca însemnarea cu semnul crucii, folosit atât de des, în atâtea împrejurări, de atât de mulți oameni, ascunde în spatele său nu doar o istorie interesantă, ci și semnificații profunde, care ne conduc la cele mai mari taine ale istoriei mântuirii. În cartea sa, părintele Andreas Andreopoulos ne invită la o călătorie cât se poate de captivantă în istoria și spiritualitatea acestui semn sfânt.  

Un ghid practic pentru crestinul ortodox, in care ne propunem sa luam fiecare moment important din viata crestinului, sa-l explicam si sa aratam cum trebuie facut.  Vom incerca sa aratam pe parcursul ghidarii si rostul obiectelor care fac parte din randuiala unei slujbe: ce este lumanarea, icoana, prescura, tamaia, cadelnita, candela, crucea, coliva, etc., pentru a intelege ca toate acestea nu sunt intamplatoare si fara sens, ci sunt manifestari autentice ale unei anume mod de viata coerent si foarte profund.