Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingașe, frumoase, în armonie. Chiar și fiarele cele mai înfricoșătoare la arătare, la început, erau și ele blânde și smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa și creația, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie și sălbăticie în loc de gingășie, frică și durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimițând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toți cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci și asupra întregii creații. Pilda vieții Sfântului Gherasim și a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediția de față, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfințește doar locul, dacă viețuiește întru Hristos, ci și „toată făptura” creată de Dumnezeu

O călătorie în căutarea unui fir de rozmarin, a unui buzunar colorat plin cu amintiri, a unui nas roşu, ascuţit ca un ardei iute… Trei poveşti. Trei aventuri numai bune de pus în suflet şi încheiate cu un nasture.

Noi oamenii nu stim sa ne iubim si sa ne cinstim, ci am pierdut aceasta intelegere.  Caci daca cineva ar suferi putin pe fratele sau cand se iuteste sau se scarbeste, dupa ce acela isi va veni in sine si va vedea cum a fost suferit de aproapele si cum si-a pus sufletul pentru el, se va bucura cu bucurie negraita.

Cu adevarat cel ocarat este dator a multumi unora ca acestora si a-i avea pe ei, daca este patimas, ca pe niste doctori ce-i vindeca ranile sufletului lui; iar de este nepatimas, ca pe niste facatori de bine ai lui si mijlocitori ai Imparatiei cerurilor.

Acest volum surprinde calaoria spirituala a lui Frank Schaeffer spre ortodoxie, pelerinaj inceput in 1976.  A pornit in aceasta cautare, dupa cum el insusi scrie: "datorita nevoii mele stringente de a afla raspunsuri la intrebarile care ma framantau si de a creste intru Hristos, nu departe de El."

Convertirea la ortodoxie este, fara indoiala, un act ce divulga putere spirituala si curaj din partea oricarui prozelit.  Decizia lui Frank Schaeffer a fost cu atat mai curajoasa cu cat el este fiul unui autor si predicator protestant renumit si respectat in intreaga lume.

Trebuie să schimbăm viaţa noastră interioară şi exterioară, să ne transformăm cu totul, după cuvântul maicii Biserici, care la fiecare Sfântă Liturghie ne îndeamnă şi ne recomandă tuturor şi fiecăruia în parte: „Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Altă cale nu există. Este singura cale. Dar un lucru trebuie (Luca 10, 42), cum a spus şi Hristos. Un lucru trebuie mai presus de toate şi acest lucru, unicul, este Hristos. Trebuie să ne aflăm mereu înlăuntrul Bisericii. Nu în biserica zidită, ci în îmbrăţişarea ei duhovnicească, care este îmbrăţişarea lui Hristos. Să fim mădularele ei credincioase şi inseparabile şi să luptăm fiecare, „după putere”, să păzim învăţătura sa, care este învăţătura credinţei, nădejdii şi dragostei. Trebuie să ne sfinţim şi să ne luminăm încontinuu prin Tainele ei lăsate de Dumnezeu şi prin cultul lui Dumnezeu.

Problema contemporanilor Mantuitorului - ca si a contemporanilor nostri - nu era aceea ca nu-L puteau recunoaste pe Hristos, ci aceea ca nu voiau sa-L recunoasca!

Simturile fizice slujesc si se supun - asa cum le-a randuit Creatorul - persoanei - subiect al acestora. Adica, ochii vad si urechile aud, iar mintea intelege ceea ce vrea posesorul lor. Potrivnicia este una din caderile frecvente ale omului pana astazi. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos vorbeste in pilde, pentru a nu le violenta starea lor de indaratnicie, pentru a nu le tulbura indarjirea inimii. Oricum, chiar daca le-ar vorbi deschis, nu s-ar schimba nimic. Omul necredincios, datorita pacatelor, are o mare problema! Neputinta de a se deschide cu pocainta si credinta lui Dumnezeu.

Titlul cartii de fata nu se refera la o tema liturgica, nu are, asadar, scopul de a supune analizei vreo slujba a Bisericii.  Se intrebuinteaza in aceasta carte sintagma, Vremea lucrarii, din doua motive cu totul diferite de cele pentru care ea se foloseste in sfera slujirii bisericesti.

Remarcam in primul rand faptul ca in zilele noastre se dezbat adesea subiecte ce tin de domeniul teologiei.  Pe piata circula nenumarate scrieri teologice ziditoare de suflet, pe care multi se multumesc doar sa le achizitioneze, prea putini lucrand, insa, si cu fapta cele citite.  Se aud multe cuvinte teologhicesti, dar se vad putine fapte.  Cele ce sunt in carte ne vor ajuta sa constientizam mai deplin trebuinta de a trai personal adevarul Bisericii.  Teologia sa nu este o ideologie pe care trebuie sa o invatam spre a ne folosi de ea la nevoie, ci este, mai cu seama, viata pe care suntem chemati sa o traim noi insine.

In al doilea rand, este nevoie sa se faca mai bine cunoscuta in zilele noastre Traditia niptica a Bisericii.  Traim intr-o epoca in care ne-au potopit fel de fel de curente si ideologii din spatiul Occidentului sau al Orientului.  Biserica Ortodoxa detine, insa, o Traditie niptica sanatoasa, ce poate infrunta antropocentrismul devenit chiar, in multe privinte, demonism.  De aceea, exprimarea si trairea Traditiei sunt astazi de neaparata trebuinta.  Cu alte cuvinte, lucrarea de capetenie a Bisericii Ortodoxe este de a aduce la lumina Traditia sa niptica, pe care multi dintre credinciosi o traiesc si astazi.

Copiii noștri, odată cu intrarea în această lume, se află cu adevărat în primejdia de a urma una dintre aceste căi greșite: fie nu se împotrivesc lumii și, acceptând valorile ei false, rămân în aparență creștini, îndărătul unei „măști” a bunei credințe, fie, dimpotrivă, se separă de aceasta într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziție ostilă față de tot ce îi înconjoară. In general, ne stabilim singuri astfel de obiective: ori ne străduim să‑i adaptăm pe copii la această lume cu orice preț, ori, dimpotrivă, îi facem incapabili să se adapteze, încât ajung să simtă teamă față de lume sau dispreț şi superioritate față de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste atitudini sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pentru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Aici apare problema noastră cea mai dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în societate, să rămână creştini adevărați.
Preot Alexei Uminski
Aceasta carte, ca un rezultat al reunirii binecuvântate dintre experienţa duhovnicilor ortodocşi şi ştiinţa psihologică şi pedagogică modernă, vă oferă explicaţii şi răspunsuri privitoare la unele dintre problemele fundamentale ale educaţiei. În ea sunt tratate, accesibil şi limpede, „puncte nevralgice” cum ar fi: integrarea copiilor în lumea secularizată, formarea autenticei religiozităţi, agresivitatea copiilor, relaţia lor cu duhovnicul, problema pedepsei, controlul parental, dezvoltarea corectă a copiilor în primii ani de viaţă.