Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Problemele familiei umplu o mare parte din viata de zi cu zi; ele ne afecteaza cel mai mult, ne consuma cele mai multe resurse si ne preocupa in cea mai mare masura. Propriile slabiciuni si ispitele din afara ne asediaza la tot pasul, si sub furtuna lor unirea sotilor se primejduieste adeseori.

Cartea de fata – scrisa de Elena Morozova, doctor in psihologie, profesor universitar de psihologie si pedagogie – constituie o resursa de mare folos pentru cei care isi doresc sa-si pastreze familia intreaga si s-o fereasca de suferintele carora patimile si neputintele noastre le pot da nastere. Limpede si sistematica, abundand in lamuriri si sfaturi practice, ea isi va gasi, speram, meritatul loc in biblioteca tuturor celor preocupati de bunastarea si fericirea familiei lor.

In aceasta carte autorul redescopera o perspectiva asupra sanatatii, a bolii si a vindecarii pe care lumea secularizata in care traim a pierdut-o cu totul din vedere.  Redescopera adica adevarata perspectiva, aceea care tine seama de situatia noastra de creaturi ale lui Dumnezeu, de realitatea pacatului, dar si de adevarul esential al iubirii nelimitate a lui Dumnezeu fata de noi si al mantuirii noastre in Hristos.

Cartea pr. arhim. Luca Diaconu despre Icoana Maicii Domnului - Calauzitoarea, de la Manastirea Neamt, isi are origini indepartate, care ajung pana in perioada studentiei sale la Institutul Teologic din Bucuresti. Luata in studiu ca lucrare de seminar, apoi ca teza de licenta, ea s-a bucurat de o noua cercetare al carei rod a fost publicat in volumul Cinstirea sfintelor icoane in Ortodoxie.

"Această carte este alcătuită din patru omilii, ţinute de mine în parohii creştin-ortodoxe din statul New Jersey,între anii 1995-1996. Prima şi cea mai de seamă omilie, care cuprinde partea substanţială a acestui volum, este intitulată „Preotul – părintele duhovnicesc”. Deşi este scrisă drept răspuns la o invitaţie a preoţilor ortodocşi, fiind destinată mai ales clericilor, ea este de un real interes şi folos pentru mireni.

Celelalte omilii – „Nestemate din lucrările Sfântului Ioan Damaschin cu privire la viaţa duhovnicească”, „Povăţuiri ale Sfântului Grigorie Palama cu privire la viaţa duhovnicească” şi „Scara dumnezeiescului urcuş” – se adresează atât clericilor, cât şi mirenilor. Sunt încredinţat că ele vor fi de folos amândurora.

Locul în care fiecare dintre aceste omilii a fost prezentată, precum şi data prezentării ei sunt înregistrate la începutul fiecăreia.

Meritul pentru publicarea acestei cărţi aparţine în primul rând cucernicilor clerici din New Jersey. Fără invitaţia lor, venită din inimă, spre a putea vorbi despre problemele de care m-am ocupat aici, precum şi dorinţa lor, exprimată cu tărie, de a vedea aceste omilii tipărite, această carte nu ar fi apărut niciodată."

Constantin Cavarnos

Durerea este o functie straveche de aparare a organismului. Ea te avertizeaza si provoaca o reactie de raspuns pozitiva. Fiind un semnal greu de trecut cu vederea, durerea face un serviciu nepretuit: atrage atentia asupra bolilor ascunse ale organis­mului si asupra problemelor psihologice. Din acest punct de vedere, durerea nu este un dusman, ci mai degraba un prieten foarte bun, care are grija de binele nostru. De aceea, nu este deloc intelept s‐o inabusim cu medicamente si atat.
Aceasta carte are doua capitole. Primul analizeaza durerea fizica, iar al doilea, pe cea sufleteasca. Atunci cand suntem neputinciosi, iar durerea este insuportabila, apare dorinta sa te dai batut. In perioada de criza suntem ispititi sa „lasam totul balta”, „sa uitam de toate” si chiar „sa murim”. Daca sufletul da ordin trupului: „Este mai bine sa nu traiesti”, atunci e greu sa‐l mai ajuti. Decizia de a ceda in fata pacatului si de a merge pe mana acestuia este extrem de paguboasa, pe cand capacitatea de a accepta si depasi situatiile critice re­­prezinta o mare virtute. Apropo, cuvantul grecesc krisis se traduce prin „judecata” – judecata lui Dumnezeu. Cum poti recunoaste aceasta judecata si cum o poti rabda, dar si ce concluzii sa tragi pentru viitor? Tocmai despre aceasta este cartea pe care o tineti in maini...

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieții, credința este cârma, iar Dragostea – cea dintâi și cea din urmă dintre virtuți – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga ființă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toți cei alături de care am fost așezați pe drumul vieții! Să le înfrumusețăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putință! Astfel, însăși crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-și mai ajute aproapele, se face povară și pentru sine însuși.

Vrednică este numai acea viețuire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înșine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păși cei de aproape ai noștri, în propriul lor urcuș către Rai.

Creștinismul este dragostea cerească, dragoste care înalță sufletul omului aproape de măsurile dumnezeiești. Inima creștinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei și a dragostei celei dumnezeiești, să răspândească numai dragoste, și niciodată amărăciune sau mânie. Cel care dorește să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuși, mistuit de această dragoste.