A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Sfantul Rafail ne dezvaluie calea imparateasca spre mantuire.  El nu a cautat cinste pentru sine.  Indiferent de cost, indiferent de pret, el I-a urmat lui Hristos.  Oricat de grea Crucea, oricat de putina rasplata, el I-a urmat.

Pe parcursul celor douazeci de ani de slujire in Lumea Noua, atat ca arhimandrit cat si ca episcop.  Sfantul Rafail nu a incetat niciodata sa viziteze credinciosii imprastiati in tot cuprinsul tarii.  Aceasta a fost o constanta a slujirii sale: dorinta de a indura greutatile presupuse de aducerea Evangheliei si a tainelor sale mai aproape de oameni.  Oferindu-i-se numeroase pozitii de putere si confort in tara sa natala, Sfantul Rafail nu s-a abatut niciodata de la drumul sau.  I se daduse o misiune in America si pana la sfarsitul zilelor sale a implinit-o cu credinta si dragoste.  In grija sa, Biserica a inflorit si a dat roade bune.  El intotdeauna a fost un pastor si invatator bun al turmei sale.  Aceasta recunostea autoritatea vocii sale.  Fii sai cunosteau iubirea, compasiunea si blandetea sa.  A fost mai mult un tata decat un conducator si mai mult un slujitor decat un stapan.

In urma cu 1350 de ani, Sfantul Maxim Marturisitorul (580-662) era judecat si condamnat pentru „erezie” In Constantinopol, Intr-un proces cu multe conotatii politice, din ordinul imparatului Constans II (641-668).  Dupa ce a fost mutilat, Sfantul Maxim a fost exilat in Lazica (Georgia de astazi), gasindu-si sfarsitul in cetatea Schemaris la 13 august 662.  Sinodul al VI-lea Ecumenic de la Constantinopol (680-681) va reabilita si va confirma ortodoxia hristologiei Sfantului Maxim, aparate cu pretul vietii.

Astazi este considerat, pe drept cuvant, unul dintre cei mai importanti teologi bizantini.  In acelasi timp, viziunea sa asupra diverselor capitole dogmatice a devenit normativa pentru multi teologi ortodocsi.  Influenta pe care a exercitat-o in ultima suta de ani asupra multor personalitati ale teologiei este unanim recunoscuta.

Intrebari si nedumeriri (Quaestiones et dubia) este una dintre lucrarile timpurii ale Sfantului Maxim, scrisa cel mai probabil intre 624 si 626, inaintea disputelor hristologice.  Este o colectie de intrebari si raspunsuri, exegeze la texte biblice si patristice, gen literar foarte utilizat in epoca.  Traducerea de fata este prima traducere integrala in limba romana, dupa textul grec editat de José H. Declerck, publicat in volumul 10 din colectia Corpus Christianorum. Series Greaca, in 1982.  Editia Declerck (239 intrebari) se bazeaza pe manuscrisul Vaticanus gr. 1703 si schimba radical viziunea asupra acestei opere, cunoscute anterior doar din editia mai veche din Patrologia Graeca 90 (79 intrebari), care a stat la baza traducerii Parintelui Dumitru Staniloae, publicata in volumul 2 al Filocaliei.

Mărturii ale ieromonahului Rafail Noica şi cuvinte de folos ale ieromonahului Symeon Bruschweiller

Editura Sophia/Editura Partener


Mult mai mare este lucrarea lui Dumnezeu decât se vede. Şi cred că noi putem să ne încredinţăm Domnului, că ştie El ce face, chiar când nu vedem noi, chiar când în ochii noştri n‑are aerul că ştie ce face. Domnul de multe ori nu ne întreabă pe noi, însă ştie El mai bine. Şi cred că, dacă noi ne trăim smerit viaţa noastră, în sensul adevărat, dumnezeiesc, smerenia aceasta este poarta deschisă iubirii, şi iubirea este porunca cea dintâi a Domnului.
Deci, trăind în iubire, trăind în înţelegerea aproapelui, înţelegându‑l şi în păcatul lui (fiindcă şi eu sunt păcătos şi nu trebuie să judec), împlinind poruncile lui Dumnezeu, se face în fiecare dintre noi o lucrare de a cărei măreţie nici nu ne dăm seama.
Pr. Rafail Noica

Undeva, într-o zare de lume, un râu, cu ape mângâiate de sălcii şi legănate de caldă strălucire de stele, e martorul unei certe aprige între doi fraţi. Punţile dintre ei par a fi pentru totdeauna distruse, începând cu aceea care le unea, peste apele râului, gospodăriile. Însă, râul nu vrea ca lucrurile să rămână aşa. Ce va face şi cui îi va cere ajutorul? Nu veţi afla decât dacă veţi citi cărticica. La finalul ei, poate că veţi ajunge la aceeaşi concluzie cu Isaac Newton, anume că „Oamenii construiesc prea multe ziduri, dar nu destule poduri“. Şi, poate că vă veţi strădui, de-a lungul vieţii voastre, să construiţi poduri frumoase şi să zidiţi legături trainice, cu oameni dragi! Eu vă urez, dimpreună cu râul şi cu prietenul său, tâmplarul, mult succes, copii!

(lipsa text)

Mă bucur că exist, că trăiesc şi că pot face ceea ce-mi place. Oare acest lucru nu este o minune?
Pentru mine tot ceea ce mă înconjoară și tot ceea ce se întâmplă în jurul meu este o minune. Eu nu pot face soarele să răsară, păsările să cânte, apele să curgă și stelele să sclipească. Nimic din toate acestea și multe altele nu le pot face. Nimic nu pot fără Dumnezeu. „Nihil sine Deo!” Nebun este cel ce se încrede prea mult în sine, care crede că poate ceva fără Dumnezeu. Și mai nebun este cel ce crede că Dumnezeu nu există, cel ce condiționează existența lui Dumnezeu de minuni. „Dacă mi s-ar întâmpla o minune, aș crede și eu în Dumnezeu.” Cel ce gândește astfel nu ține cont că însăși existența sa în lume este o minune.
Ce mărturii despre minuni mai avem nevoie, când tot ceea ce ne înconjoară este o mare minune? Mă bucur că sunt o minune din minunea acestei vieți. Mă bucur de tot ceea ce există și se întâmplă.

Briana Cristina Z., 11 ani, Târgu Mureș