A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile și virtuțile nu sunt simple instrumente retorice.  Înțelese terapeutic, ca boală și sănătate, stricăciune și nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă și punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuții doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii ființei noastre.  Abia atunci înțelegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuți și adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătății și nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovnicești ai tuturor timpurilor, lucrarea de față sintetizează o sumă de repere practice, ușor de înțeles și însușit pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Problemele familiei umplu o mare parte din viata de zi cu zi; ele ne afecteaza cel mai mult, ne consuma cele mai multe resurse si ne preocupa in cea mai mare masura. Propriile slabiciuni si ispitele din afara ne asediaza la tot pasul, si sub furtuna lor unirea sotilor se primejduieste adeseori.

Cartea de fata – scrisa de Elena Morozova, doctor in psihologie, profesor universitar de psihologie si pedagogie – constituie o resursa de mare folos pentru cei care isi doresc sa-si pastreze familia intreaga si s-o fereasca de suferintele carora patimile si neputintele noastre le pot da nastere. Limpede si sistematica, abundand in lamuriri si sfaturi practice, ea isi va gasi, speram, meritatul loc in biblioteca tuturor celor preocupati de bunastarea si fericirea familiei lor.

Viaţa e plină de încercări, de căderi, de ridicări... În cartea de faţă sunt strânse mărturii impresionante despre oameni care au trecut prin tot felul de ispite – „droguri, desfrâu, yoga şi alte rătăciri”... Sunt dovezi ale faptului că, oricât de mari ar fi cursele diavolului în aceste vremuri de pierzanie, Dumnezeu este viu. Dumnezeu lucrează. Dumnezeu ajunge la inimile oamenilor. Oameni care, venind la biserică, se simt Acasă. Aşa cum nu se simţeau când stăteau departe de Dumnezeu.

Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restitutio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât şi alţi slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignoraţi, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilităţii faţă de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generaţiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viaţa cetăţii este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.

Deoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcţionarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.

Mântuitorul nostru nu a dat înaltei Sale învățături despre fericiri chipul unor porunci aspre. Nu a voit să îi facă pe oameni buni cu sila. El a arătat doar cât de minunate sunt bunele făptuiri, cât de fericit se simte omul când este în unire cu Dumnezeu și se scaldă în har și lumină. El vrea să îi îndemne pe credincioși să simtă singuri bucuria izvorâtă din unirea cu Dumnezeu, să preguste fericirea Raiului făgăduit, spre a porni de bunăvoie pe calea desăvârșirii duhovnicești de sine.

Arhimandrit Serafim Alexiev

Invatatura despre pocainta si spovedanie aflata in Filocalie si Everghetinos are ca scop mantuirea oamenilor.  Daca un om vrea sa se mantuiasca, nimeni nu-l poate impiedica, nici timpul, nici locul, nici vreo anume fapta.  E suficient sa nu foloseasca cu necuviinta lucrul pe care-l doreste, ci sa incline cu discernamant prin toate faptele sale spre scopul dumnezeiesc.  Caci nu pacatuim fara voie, ci cu voia noastra incuviintam mai intai in minte cugetul, iar apoi devenim robi ai lui.  Si atunci cugetul il conduce pe cel inrobit ca sa pacatuiasca, chiar si fara ca el sa vrea.

In acest volum, cititorul poate gasi cele de folos si spre invatatura pentru mantuirea sufletului si pentru o viata duhovniceasca care sunt cuprinse in Filocalie si Everghetinos, referitoare la pocainta si spovedanie. Prin taina pocaintei si spovedaniei regasim ceea ce am pierdut: curatim ceea ce s-a murdarit, platim datoriile, inviem madularele moarte pe care le-a pervertit pacatul.  Cei cazuti la pamant urca la ceruri, unde se afla adevarata noastra patrie.